În contextul în care Guvernul vrea să încurajeze, în următorii ani, listarea la Bursa de Valori București (BVB) a companiilor, ca o alternativă la creditele bancare pentru finanțarea afacerilor, am vorbit cu specialiștii de la Dentons despre ce înseamnă acum accesarea pieței de capital și (dez)avantajele acesteia. Citește articolul
Înscrierile la o finanțare ce vizează indirect angajatorii urmează să înceapă în data de 11 august 2023, confom unui anunț recent al Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE). Vorbim, în esență, de fonduri ce pot fi cerute de furnizorii de formare profesională pentru a derula, în toată țara, programe de dezvoltare a competențelor digitale ale salariaților și managerilor. Citește articolul
De-acum, persoanele fizice și juridice care vor să ceară finanțări europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au nevoie de semnătura electronică calificată, reiese dintr-un comunicat de presă recent al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Practic, semnătura electronică este necesară atât pentru a solicita fonduri, cât și ulterior acestui moment. Citește articolul
O schemă de ajutor de stat în valoare de peste 560 de milioane de lei va veni în sprijinul crescătorilor de animale români. Proiectul se adresează în special celor care exploatează animale de reproducţie. Sumele alocate anual variază între 30 și 140 lei pentru fiecare animal. Operaționalizarea efectivă a prevederilor acestei scheme va fi posibilă după primirea aprobării din partea Comisiei Europene. Citește articolul
După ce în mai 2023 a anunțat că sistemul informatic MySMIS2021 a devenit accesibil pentru antreprenorii care vor dori să ceară finanțări din fondurile europene pentru perioada de programare 2021 - 2027, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat joi că modulul sistemului pentru depunerea cererilor de finanțare a devenit, de asemenea, funcțional. Citește articolul
O schemă de ajutor de stat destinată firmelor, PFA-urilor și cooperativelor ce produc și vând legume, fructe și cartofi a fost oficializată joi prin lege. Însă, pentru a se aplica, aceasta mai trebuie autorizată de Comisia Europeană (CE), iar apoi trebuie să primească și norme metodologice din partea Guvernului. Concret, producătorii agricoli vor putea beneficia de un ajutor de până la 300.000 de euro anual, timp de trei ani. Citește articolul
Până pe 8 decembrie 2023, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) cu sediul în țările membre ale Uniunii Europene pot solicita subvenții pentru derularea procedurilor necesare protejării drepturilor de proprietate intelectuală (mărci și desene sau modele, brevete și soiuri comunitare de plante). Citește articolul
Fiindcă și 2022 a fost un an secetos, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată marți, o schemă de ajutor de stat care să vină în ajutorul fermierilor afectați de această situație. Ajutorul financiar în valoare de până la 335 de lei pe hectar se acordă fermierilor pentru culturile afectate de secetă în proporție de cel puțin 30%, sumele urmând a se plăti până la sfârșitul anului.
Citește articolulÎncurajarea companiilor să se finanțeze din piața de capital și creșterea numărului de investitori individuali se numără printre obiectivele asumate de Guvern printr-o strategie oficializată recent pentru perioada 2023 - 2026. De implementarea acesteia se ocupă Ministerul Finanțelor și Autoritatea de Supraveghere Financiară. Citește articolul
Sistemul informatic MySMIS2021 a devenit accesibil pentru antreprenorii care vor dori să ceară finanțări din fondurile europene pentru perioada de programare 2021 - 2027, conform unui comunicat de presă apărut marți la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Acesta prezintă o serie de îmbunătățiri semnificative față de sistemul folosit pentru perioada de programare 2014 - 2020. Citește articolul