Tinerii ce au împlinit vârsta de 16 ani şi care au domiciliul sau reşedinţa stabilită în ţara de destinaţie pot călători de-acum neînsoțiți și fără să mai aibă nevoie de acordul părinților, potrivit unei ordonanțe publicate vineri în Monitorul Oficial. Practic, aceasta este o extensie a măsurii apărute în vara lui 2023, respectiv posibilitatea ca tinerii care au împlinit 16 ani să poată călători în străinătate fără să fie însoțiți de un adult. Citește articolul
Direcția Generală de Pașapoarte (DGP) introduce un nou serviciu digital, care va deveni funcțional începând cu data de 19 martie 2024. Cetățenii ale căror documente de călătorie urmează să își piardă valabilitatea vor putea beneficia de un nou serviciu de notificare prin SMS, conceput pentru a le aminti să își reînnoiască pașaportul înainte de expirare. Citește articolul
Dacă în urma unui control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) veniturile considerate din surse neidentificabile sunt impozitate la persoana fizică cu 70% și decizia de impunere contestată rămâne mai departe în picioare, se mai poate face ceva? Am discutat, împreună cu avocatul Ovidiu Miheț de la MH Lawyers, despre ce urmează după contestarea datoriilor fiscale - prescripția, eșalonarea și riscurile de neconformare. Citește articolul
Persoanele ce doresc să cumpere sau să vândă terenuri agricole aflate în extravilanul localităților pot folosi, începând din această lună, o aplicație dezvoltată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), respectiv registrul unic naţional privind circulaţia şi destinaţia acestor terenuri. Citește articolul
Din acest an, venitul minim de incluziune înlocuiește fostele ajutoare sociale, acesta având două componente: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii. Acordarea ajutorului pentru familia cu copii depinde, în primul rând, de un nivel redus al veniturilor, dar și de frecventarea școlii de către copiii familiei. Cu cât lipsește mai mult un copil provenit dintr-o familie beneficiară a ajutorului, cu atât mai mică este valoarea sprijinului de la stat. Citește articolul
Printr-o lege oficializată joi, Parlamentul a stabilit că vor exista centre educative și de detenție pentru minori în fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare din România și că în cadrul lor se va organiza o secție specializată în tratarea și reabilitarea persoanelor condamnate care sunt dependente de droguri. Citește articolul
După cum a stabilit recent Guvernul, alegerile europarlamentare se vor desfășura în același timp cu cele locale, mai exact, în data de 9 iunie. Chiar dacă cele două scrutine au loc în aceeași zi, regulile de votare sunt diferite. De pildă, la alegerile locale se poate vota doar în țară, în timp ce, în cazul celor europarlamentare, dreptul de vot poate fi exprimat și în străinătate. Citește articolul
Sistemul de Garanție Returnare (SGR) impune plătirea unei garanții la achiziționarea băuturilor, care este recuperată la returnarea ambalajului. Acest sistem se aplică și la cumpărăturile online ori la serviciile de livrare, indiferent ca este vorba despre pizzerii, restaurante, aplicații de tip Glovo sau restaurante. Citește articolul
O propunere legislativă recentă vizează modificarea legislației referitoare la sistemul public de pensii, pentru a permite lucrătorilor din extracția petrolului și a gazelor naturale să beneficieze de încadrarea în locuri de muncă în condiții deosebite. Stagiile de cotizare ale acestora vor putea fi cu 30% mai scurte decât cele ale angajaților obișnuiți. Citește articolul
De la 1 martie, mai multe ajutoare de la stat au valori majorate cu peste 10%, odată cu creșterea valorii indicatorului social de referință (ISR). De principiu, sumele majorate vor fi primite de beneficiari începând cu luna aprilie. De la această regulă face excepție însă alocația lunară de plasament, care se plătește la noile valori chiar din această lună. Citește articolul