Guvernul a stabilit astăzi, prin adoptarea unei ordonanțe, ca salariile personalului didactic și didactic auxiliar din școli și universități să se majoreze cu 1.300 de lei brut. La puțină vreme de la adoptare, ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial. Practic, ordonanța de astăzi o înlocuiește pe cea apărută acum câteva zile, care stabilea majorarea salariilor profesorilor cu 1.000 de lei. Citește articolul
Printr-un act normativ ce se aplică din 10 iunie, legislația privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români a suferit mai multe modificări. Astfel, potrivit noii legi, cei ce locuiesc la o altă adresă decât cea din actele de identitate trebuie să meargă la autorități, în cel mult 15 zile, pentru a o schimba sau pentru a-și face mutație. În caz contrar, polițiștii pot aplica amenzi. Citește articolul
Pe fondul grevei din învățământ, Guvernul a decis duminică, printr-o ordonanță, să modifice regulile examenului de bacalaureat din acest an, în sensul echivalării probelor orale de comunicare în limba română în limba maternă, dar și a probelor pentru evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă străină sau a celor digitale. În plus, evaluarea națională de la finalul clasei a VI-a nu se organizează în acest an. Citește articolul
Pe viitor, zecile de legi, ordonanţe, hotărâri şi ordine ce reglementează în prezent amenajarea teritoriului, urbanismul și construcțiile vor dispărea, regulile din aceste trei domenii urmând să fie reunite într-un singur act normativ, potrivit unui proiect de lege ce se consideră adoptat tacit la Senat, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal. Citește articolul
Normele noului contract-cadru ce conține condiţiile acordării asistenţei medicale și a medicamentelor se vor aplica de luna viitoare, fiind cuprinse într-un ordin oficializat acum câteva zile. Printre noutățile ce se vor aplica curând putem aminti extinderea listei ce conține afecțiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, dar și introducerea, în asistența medicală dentară, a unui nou serviciu decontat. Citește articolul
Pentru creșterea siguranței în trafic și atingerea obiectivelor privind reducerea poluării, o lege prin care se stabilesc condițiile necesare pentru dezvoltarea în România a unui sistem durabil de mobilitate urbană a fost oficializată recent. Potrivit legii, Bucureștiul și anumite municipii mari vor trebui să stabilească, în următorii ani, zone cu emisii scăzute. Accesul în respectivele zone va fi permis doar mașinilor care respectă regulile zonei sau pentru care se plătește o taxă. Citește articolul
Regulile obținerii actelor de identitate se modifică din nou, după ce o lege recent oficializată stabilește că la aceeași adresă nu se mai pot înregistra mai mult de zece persoane (nici cu domiciliul, nici cu reședința). În plus, cel ce găzduiește o persoană care n-are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește de fapt este obligat, mai nou, să meargă împreună cu respectiva persoană la evidența persoanelor, pentru a-și da consimțământul de a o lua în spațiu. Citește articolul
În presă a apărut săptămâna aceasta o investigație care arată cum sunt tratați salariații unei televiziuni din România, atunci când pretind respectarea unui drept de bun-simț ce decurge din raportul de muncă: plata la timp și integral a salariului. Tocmai pentru că vorbim și de angajați tineri, pentru care primele experiențe de muncă sau cu autoritățile, cărora le cer doar să-și facă treaba, pot pune o amprentă cenușie asupra întregului lor parcurs profesional, e necesar să înțeleagă ce drepturi au și că nu trebuie să ofere legitimitate încălcărilor legale ale angajatorului prin pasivitate în fața acestora. Citește articolul
În contextul grevei profesorilor, ce este în desfășurare de mai multă vreme, Ministerul Educației (ME) a stabilit, printr-un ordin publicat joi, modificarea regulamentului școlar, astfel încât situația școlară anuală a elevilor să se poată încheia mai ușor. Mai exact, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, se poate încheia în acest an școlar fără să fie validată de către consiliul profesoral din școală. Citește articolul
La scurt timp după ce a fost oficializată majorarea salarială pentru personalul din administrație, dată prin ordonanță de urgență, un alt un set de majorări salariale a apărut, printr-o ordonanță oficializată joi, de data aceasta pentru o parte din personalul din sectorul de sănătate și pentru a corecta niște diferențe salariale din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Citește articolul