Implementarea SAF-T este o schimbare majoră care afectează modul în care companiile interacționează cu autoritățile fiscale. Departamentul trebuie să integreze aceste schimbări în planurile de viitor ale companiei, inclusiv în alocarea resurselor.
Mirela Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a explicat pentru avocatnet.ro că autoritățile sunt în etapa finală de achiziționare a serviciilor ce vor permite implementarea fișierului standard de audit de taxe (supranumit SAF-T). În februarie 2020, înainte de debutul pandemiei, șefa Fiscului estima că SAF-T va fi pus în funcțiune, la marii contribuabili, din ianuarie 2021, însă termenul se amână pentru un moment incert din viitor. Citește articolul
Ajută la planificarea pe termen lung a companiei, înțelegând cât timp va beneficia de sprijin financiar de la stat pentru a-și susține angajații și operațiunile, mai ales în domenii cu restricții.
Pentru că sprijinul financiar al statului pentru cei cu activitatea afectată de măsurile luate din cauza răspândirii COVID-19 s-ar fi acordat doar până la 31 decembrie 2020, Guvernul a decis vineri să reglementeze prelungirea acestui sprijin și pentru prima jumătate a anului viitor. În acest sens, luni a fost publicată în Monitorul Oficial ordonanța ce stabilește prelungirea aplicării măsurilor până la sfârșitul lunii iunie a anului viitor. Citește articolul
Acest departament folosește informațiile despre amânarea plăților și potențialele schimbări fiscale pentru a planifica strategia financiară pe termen lung a companiei și pentru a anticipa cum vor fi gestionate fondurile și obligațiile.
Eșalonarea simplificată dată de Guvern toamna asta prin ordonanță poate fi accesată de către (aproape) orice persoană fizică sau juridică ce a acumulat datorii de când a început criza coronavirusului. Depunerea cererii de eșalonare la plată se poate face însă doar până la 15 decembrie 2020, iar o prelungire a termenului nu este posibilă pentru că Guvernul actual nu mai poate da ordonanțe în acest sens. În plus, chiar recent șefa Fiscului sfătuia contribuabilii să nu mai lase totul pe ultima sută de metri și să depună cererile din timp. Citește articolul
Strategia și Planificarea Corporativă utilizează astfel de informații pentru a înțelege tendințele economice pe termen lung, impactul asupra forței de muncă și a costurilor cu personalul, contribuind la elaborarea planurilor strategice ale companiei.
Şocul economic şi de pe piaţa muncii, provocat de criza COVID-19, creşte presiunea asupra finanţării pensiilor, avertizează Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Citește articolul
Este important pentru planificarea pe termen lung, deoarece un număr de angajați ar putea alege să se pensioneze mai devreme, ceea ce poate influența disponibilitatea forței de muncă și strategiile de recrutare și retenție.
Încă o lege prin care se extinde lista localităților intens poluate din zonele în care se poate cere pensionarea anticipată, fără penalizări, de către cei care au locuit acolo măcar 30 de ani a fost oficializată luni. Această lege aduce a șasea modificare de acest gen, din ultimele luni. Citește articolul
Toate cele trei subiecte (cursul valutar, ratingul de țară și obiectivele UE pentru vehiculele cu emisii zero) sunt fundamentale pentru planificarea pe termen lung a unei companii, influențând deciziile de investiții, expansiune, structura costurilor și adaptarea la tendințele economice și de mediu.
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Citește articolulAcest departament planifică direcția companiei pe termen lung. O soluție pentru eșalonarea datoriilor fiscale poate elibera resurse financiare, permițând companiei să investească sau să-și susțină operațiunile, aspecte cruciale pentru strategia și dezvoltarea viitoare, mai ales în perioade economice dificile.
Eșalonarea simplificată la plată, care este accesibilă temporar datornicilor statului pentru obligațiile restante din timpul crizei coronavirusului, ar putea deveni în viitor o opțiune permanentă. Sau cel puțin așa reiese din declarațiile recente ale Mirelei Călugăreanu, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Acest departament se ocupă de planurile pe termen lung ale companiei. Înțelegerea noilor cerințe de facturare electronică este importantă pentru a decide cum va funcționa compania în viitor și ce investiții sunt necesare.
După ce am văzut toamna aceasta în Monitorul Oficial introducerea standardului european de facturare electronică în domeniul achizițiilor și lucrărilor publice, aflăm că Finanțele și Fiscul lucrează acum mecanismele informatice necesare la implementarea facturării electronice după regulile din Uniune. Citește articolul
Acest departament trebuie să înțeleagă bine mediul politic și cum se formează guvernul pentru a-și face planurile pe termen lung, a anticipa schimbările și a identifica oportunități sau riscuri pentru afacere.
Odată ce apar rezultatele finale ale votului de duminică (numărătoarea este încă în derulare), noul Parlament va fi convocat de președinte și fiecare deputat și senator va trebui să-și ia în primire mandatul după depunerea jurământului. Cel mai dificil lucru, dată fiind coloratura rezultatelor și procedura, va fi constituirea unui nou Guvern. Trebuie să reamintim, în acest context, că actualul Executiv nu mai poate da ordonanțe de niciun fel odată ce alegerile sunt validate pentru că mandatul său încetează, potrivit Constituției. Citește articolul
Planifică resursele pe termen lung, iar informațiile despre costurile cu personalul, inclusiv sporurile, sunt esențiale pentru bugetele viitoare și strategia de personal.
Personalul de specialitate medico-sanitar sau auxiliar sanitar ce activează în cadrul secțiilor sau compartimentelor de boli infecțioase care acordă servicii medicale persoanelor ce au contactat virusul SARS-CoV-2 va putea primi un spor salarial cuprins între 75% şi 85%, după ce o hotărâre de Guvern care vizează majorarea sporului acordat condiţiilor de muncă deosebit de periculoase a apărut vineri în Monitorul Oficial. Citește articolul