Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Acest departament urmărește tendințele din piața muncii și politicile guvernamentale legate de costurile cu angajații, pentru a înțelege cum pot influența acestea strategia pe termen lung a companiei.
De ani de zile, bugetarii primesc din 12 în 12 luni vestea proastă că nici în anul care va urma nu primesc niciun ban pentru orele suplimentare făcute. Li se spune mereu că orele lor peste program se plătesc cu libere corespunzătoare, iar nu cu bani. Am alunecat recent însă pe o pagină dintr-un document atașat proiectului legii bugetului de stat pe 2019 și am văzut că plata acestor ore ar însemna, pentru guvernanți, o risipă de bani. No comment? Nici poveste! Citește articolul
Articolul subliniază importanța creșterii productivității și a alinierii eforturilor HR cu strategia de business, oferind metode pentru a genera performanță și a susține obiectivele pe termen lung ale companiei.
Suntem în plină schimbare de paradigmă. Abilitățile clasice legate de recrutare și salarii au devenit dintr-o dată insuficiente. Mediul economic cere acum de la HR să dezvolte abilități noi legate de retenția angajaților, cultura organizațională, comunicările interne, leadership și chiar implicarea activă în strategia de business. Acest lucru se întâmplă pentru că distincția dintre “resurse umane” și “capital uman” e din ce în ce mai clară în multe industrii din România. Companiile conduse inteligent își valorifică angajații ca pe un activ, prin opoziție la vechiul concept de “resursă” de exploatat. Provocarea în jurul căreia gravitează schimbările țin de nevoia de creșterea a eficienței și a productivității. Citește articolul
Oferă perspective asupra modului în care schimbările legislative bruște și imprevizibile afectează planificarea pe termen lung, bugetele și strategia generală de afaceri a companiei.
Când am dat de clauză în contract, n-am rămas nici surprinsă, nici nu mi-a provocat un gust amar. Cine știe dacă, în circumstanțe similare, n-aș fi procedat asemenea. Și, până la urmă, după atâția ani de experiențe nefaste pe frontul fiscal, un antreprenor călit cu răzgândirile și inovațiile legiuitorului român a învățat că mai bine să pună răul răului înainte, decât să riște să rămână fără business sau cu o afacere care nu mai e afacere nici în joacă, darămite în scop de profit. Și, deși am învățat în școală că antreprenoriatul este, înainte de toate, asumarea unui risc, mă întreb dacă încape în conceptul acesta batjocura de stil șah-mat în care e ținut antreprenorul român când azi i se spune că de mâine lucrurile cu care s-a obișnuit azi, intrate în vigoare ieri, se schimbă. Ce ne facem când antreprenorul începe să traducă, forțat, din riscul său către client? Către... noi. Citește articolul
Conducerea strategică ar folosi aceste informații pentru a ajusta planurile de dezvoltare ale companiei, mai ales dacă acestea depind de fonduri guvernamentale sau vizează lansarea de noi inițiative de business.
Banii alocați pentru programul de finanțare Start-up Nation în acest an nu pot îndestula decât puțin peste 2.000 de proiecte, dacă proiectul legii bugetului de stat, pus joi în dezbatere publică, va intra în vigoare în forma în care este acum. Dacă ne uităm pe cifre, peste 20.000 de proiecte au fost înregistrate până acum, iar perioada de înscrieri mai ține până pe 12 februarie. Practic, implementarea ar ajunge să se facă abia în 2020, pentru că ar fi nevoie de alocarea mai multor bani decât prevede bugetul acum. Citește articolul
Informațiile despre prețurile și disponibilitatea proprietăților sunt esențiale pentru planificarea pe termen lung a expansiunii companiei, deschiderea de noi sedii sau relocări.
Prima lună din an a adus cu 25% mai multe apartamente de vânzare în București, față de începutul anului trecut. 2.300 de locuințe au fost scoase pe piață din Capitală în ianuarie, arată statistica imobiliară. Citește articolul
Oferă o imagine de ansamblu asupra contextului macroeconomic, a bugetului de stat și a riscurilor economice, informații fundamentale pentru a formula strategii de afaceri pe termen lung și pentru a lua decizii informate în privința direcției companiei.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Nivelul de risc fiscal și modul în care este perceput public pot influența deciziile strategice ale companiei, de la expansiune la parteneriate. Cunoașterea acestor criterii ajută la planificarea pe termen lung și la adaptarea strategiei la noul context.
Categorizarea companiilor din România în funcție de riscul lor fiscal și publicarea online a acestei categorizări ar putea aduce probleme de imagine pentru societățile încadrate la risc fiscal mediu sau ridicat, sunt de părere specialiștii Deloitte România. Recent, autoritățile au decis că firmele vor fi categorizate în entități cu risc fiscal mic, mediu sau ridicat, însă e nevoie de reglementări suplimentare. Citește articolul
Informațiile despre înregistrarea terenurilor și clădirilor sunt esențiale pentru a planifica extinderea afacerii, investițiile în infrastructură sau dezvoltarea de noi proiecte pe termen lung.
În prezent, activitatea de cadastrare gratuită din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) se desfășoară în mii de localități din țara noastră, potrivit datelor publicate recent de autorități. Terenurile și clădirile neînscrise până în prezent în evidențele oficiale urmează să fie cadastrate gratuit până în anul 2023. Citește articolul
Cursul valutar este un factor economic important care influențează planurile pe termen lung ale companiei, deciziile de investiții și evaluarea piețelor internaționale.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, joi, un curs de referinţă de 4,7348 lei, o scădere de 0,44% faţă de nivelul atins miercuri. Citește articolul
Departamentul de strategie analizează tendințele macroeconomice (cum ar fi aderarea la euro) și impactul politicilor fiscale (precum 'taxa pe lăcomie') pentru a adapta planurile de afaceri pe termen lung ale companiei, inclusiv strategia privind forța de muncă și investițiile.
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul