ACCES GRATUIT
Eficientizarea achitării amenzilor contravenționale
UPDATE: Contul unic în care se vor putea plăti amenzile rutiere, indiferent de domiciliul celui sancționat, stabilit azi de Ministerul Finanțelor
Amenzile contravenționale primite de șoferi ar fi trebuit, încă din 2019, să poată fi plătite într-un cont unic, în orice localitate, fără să se țină seama de locul de domiciliu al celui sancționat. Cu o întârziere de peste șase ani, normele ce vor permite plata amenzilor într-un cont unic au apărut acum câteva zile. În plus, azi s-a stabilit, prin ordin, și contul în care se vor putea plăti amenzile. Totuși, pentru ca măsura să fie pe deplin aplicabilă, autoritățile trebuie să mai stabilească, prin alte acte normative, câteva detalii, inclusiv un nou model al procesului-verbal de constatare a contravențiilor rutiere.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Se vor putea obține despăgubiri și în caz de lichidare care nu este bazată pe insolvența asigurătorului RCA. Măsura a trecut de Parlament
Mai multe schimbări la legislația privind Fondul de garantare a asiguraților sunt propuse printr-un proiect de lege adoptat acum ceva vreme la Senat și care azi a trecut și de Camera Deputaților. De fapt, se extinde protecția celor ce au suferit pagube în urma unui accident rutier, respectiv se reglementează dreptul acestora de a solicita fondului amintit plata despăgubirilor în baza contractelor de asigurare auto obligatorie (RCA), în cazul falimentului ori lichidării bazate sau nu pe insolvență a asigurătorului celui vinovat.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 lei, adoptată de Camera Deputaților
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care prevede majorarea valorii maxime a tichetelor de masă la 45 de lei. Noua valoare ar urma să se aplice pentru drepturile aferente lunii noiembrie 2025 și să rămână în vigoare în primul semestru din 2026, precum și în lunile iulie, august și septembrie 2026.
ACCES GRATUIT
UPDATE: Deputații au adoptat proiectul privind limitarea avansurilor în antecontractele de vânzare-cumpărare cu dezvoltatorii. Care sunt noutățile
Propunerea adoptată la Senat în primăvară prin care s-a propus plafonarea avansului cerut de dezvoltatorii imobiliari în funcție de stadiul construcţiei a fost adoptată azi, cu ceva modificări, și de deputați. Ce prevede acum proiectul:
ACCES GRATUIT
Bursa pe înțelesul tuturor
Cum verifici dacă brokerul prin care investești este autorizat
Înainte să investești, întreabă-te cui îi încredințezi banii. Verificarea autorizației unui broker sau a unei firme de investiții e primul pas spre siguranță. Nu e un detaliu birocratic, ci o barieră reală între tine și potențialele fraude.
ACCES PREMIUM
UPDATE: Directiva europeană privind salariul minim adecvat a fost validată, în cea mai mare parte, de CJUE. Ce porțiuni au fost anulate și cum afectează asta statele care au transpus-o
Pe 18 ianuarie 2023, Regatul Danemarcei a introdus o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) împotriva Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, solicitând anularea Directivei (UE) 2022/2041, care reglementează salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Această cerere a fost formulată în contextul unei dispute legate de competențele Uniunii Europene în stabilirea normelor privind salariile. Decizia Marii Camere a CJUE a venit marțea aceasta - directiva rămâne în vigoare, iar statele membre care au transpus-o (inclusiv România) rămân obligate să-i aplice ansamblul – mai puțin pasajele anulate prin hotărârea Curții.
ACCES PREMIUM
Timpul „de gardă” sau „on-call” este timp de muncă? Ce trebuie să reținem dintr-o recentă decizie CJUE
Diferența dintre timpul de lucru și timpul de repaus reprezintă una dintre pietrele de temelie ale dreptului muncii, fiind esențială pentru protecția securității și sănătății lucrătorilor. O recentă hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) aduce clarificări cu privire la ceea ce constituie „timp de lucru”, în special în situațiile de gardă sau permanență. Deși speța se referă la un magistrat din Croația, principiile stabilite de Curte au implicații profunde și directe asupra pieței muncii din România, vizând orice angajator care utilizează forme de „gardă la domiciliu” sau „on-call”, de la medici și personal IT, la personalul de mentenanță și nu numai.
ACCES PREMIUM
Măsuri rapide prin care contabilii pot contracara riscurile de spălare de bani
Specialiștii recomandă contabililor să pună în aplicare anumite măsuri pe termen scurt pentru a identifica și contracara riscurile de spălare a banilor la care sunt expuși. Așa cum reiese dintr-un raport recent al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), în colaborare cu Corpul Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România (CECCAR), acest domeniu de activitate este expus la riscuri.
ACCES GRATUIT
Regulamentul de organizare și funcționare a alternativei educaționale Montessori: Care e sistemul de echivalare a nivelurilor de învățământ și ce dotări trebuie să aibă clasele
Ministerul Educației a stabilit recent, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial, regulamentul de organizare și funcționare a alternativei educaționale Montessori, care promovează dezvoltarea personalității autonome a copiilor, prin stimularea independenței și a curiozității. În același timp, ministerul a stabilit și structura de învățământ a alternativei educaționale Montessori, sistemul de echivalare a nivelurilor de învățământ, dar și dotarea minimală a grupelor/ claselor din acest sistem.
ACCES PREMIUM
Analiză: Trecerea treptată la declarații fiscale precompletate de ANAF, din ce în ce mai aproape de realitate
Procesul multianual de digitalizare a relației dintre contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) se apropie de final, iar una dintre urmările așteptate ale acestuia, precompletarea declarațiilor fiscale, urmează să devină o realitate în viitorul apropiat. Însă ideea nu este nouă, ea fiind prezentă în discursul autorităților de mai mult timp.