Creanțele fiscale pot fi anulate de organele fiscale în mai multe situații specifice, așa cum reiese din legislația procedural-fiscală.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Abordarea neconvingătoare din trecut a autorităților din România cu privire la reducerea deficitului bugetar, care a ajuns la 9,3% din PIB în 2024 și continuă să rămână la un nivel ridicat și în 2025, a determinat instituțiile europene să emită informări potrivit cărora țara noastră nu a implementat soluții eficiente pentru corectarea deficitului și să avertizeze că această stare de fapt „deschide calea unor posibile măsuri suplimentare în cazul în care România nu acționează rapid pentru a-și reduce dezechilibrele bugetare”. Și deși, în cea mai recentă comunicare, din 23 iunie 2025, Comisia Europeană (CE) propune 15 octombrie 2025 ca dată până la care țara noastră să ia măsuri eficiente de corectare a deficitului excesiv, factorii de decizie trebuie să acorde atenție condițiilor care însoțesc această propunere, în special cu privire la restrângerea cheltuielilor publice.
Importul de bunuri implică o serie de proceduri vamale complexe, iar pentru importatori, încadrarea tarifară corectă, determinarea originii și stabilirea valorii în vamă sunt esențiale pentru conformitate, optimizarea costurilor și evitarea riscurilor fiscale și juridice. Aceste trei elemente ar putea fi apreciate ca fiind piloni determinanți în procesul de vămuire.
Deși în unele cazuri actele de studii echivalate nu sunt necesare la depunerea inițială a dosarului de aviz de muncă, ele devin obligatorii pentru dosarul personal al angajatului și sunt cruciale pentru conformitatea legală pe termen lung.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) atrage atenția deținătorilor și crescătorilor de animale asupra obligației de a respecta măsurile necesare pentru protecția și bunăstarea acestora, în contextul valului de caniculă prognozat pentru perioada următoare.
Propunere de modificare a Legii audiovizualului
Radiourile și televiziunile vor trebui să desfășoare campanii de informare privind pericolul dezinformării și importanța verificării informațiilor din surse sigurePentru a contracara valurile tot mai dese de dezinformare, un grup de parlamentari propune, printr-un proiect legislativ înregistrat recent la Senat, modificarea legislației audiovizualului, astfel încât radiourile și televiziunile să desfășoare campanii prin care să informeze cetățenii în legătură cu pericolul dezinformării și importanța verificării informațiilor din surse sigure și multiple.
Proiect de OUG
Polițiștii și militarii vor putea rămâne în activitate, la cerere, până la 65 de aniDacă starea de sănătate le permite să se achite de atribuțiile pe care le au, polițiștii, inclusiv cei din penitenciare, și militarii vor putea rămâne în activitate, la cerere, până la 65 de ani, potrivit unui proiect de ordonanță pus recent în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI). În plus, polițiștilor și militarilor li se va interzice să presteze servicii în sectorul privat, care să implice desfășurarea de activități cu caracter militar ori de securitate privată.
În cazul firmelor care ignoră somațiile de a preda documente în cadrul controalelor antifraudă, administratorul este cel care riscă să fie pedepsit penal, dar pot exista și alte persoane din firmă care pot fi pedepsite. Venim cu această explicație deoarece inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală (DGAF), din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), au căpătat de câteva luni posibilitatea de a transmite somații.
Angajatorul poate încheia un contract pe durată determinată doar dacă se încadrează în mod real și obiectiv într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. O eroare pe care angajatorul nu ar trebui să o facă este aceea de a omite să precizeze în contracte ce cazuri sunt incidente în raporturile respective - o eroare ce poate să-l coste inclusiv recalificarea contractului. Este esențial ca în companii să se înțeleagă și să respecte caracterul excepțional al contractului individual de muncă pe durată determinată. Acesta nu trebuie să devină o practică standard pentru a eluda obligațiile și stabilitatea oferite de contractul pe durată nedeterminată, ci trebuie utilizat doar atunci când situația faptică o impune ori se justifică legal.
Ca o primă regulă fiscală generală, ținând cont de prevederile art. 18 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, contribuabilii pot fi reprezentați printr-un împuternicit în relația cu organul fiscal. Astfel, conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege.
