Filtrează articole după
Explicăm Legislația

Rezultatele filtrării tale

60054 articole se potrivesc filtrării tale

Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.

ACCES PREMIUM UPDATE: Sporul de doctorat se acordă doar de la data modificării fișei postului, aceasta nefiind obligatorie pentru angajator în orice situație. Decizia ICCJ, în Monitorul Oficial
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
21 Mai 2025 | Timp de citire: 4 min.

În contextul unei ordonanțe date în 2023, care impunea o condiție suplimentară pentru acordarea sporului de doctorat în rândul bugetarilor, respectiv modificarea fișelor de post, Înalta Curte s-a pronunțat luna trecută stabilind că angajatorii nu sunt obligați în toate situațiile să modifice fișele de post. Concret, obligația prevăzută de lege există doar în măsura în care specificul muncii permite identificarea unor atribuţii/criterii obiective care să prevadă în ce modalitate este sau poate fi valorificată suplimentar activitatea salariatului ce deţine acest titlu. Indemnizația pentru titlul de doctor se acordă însă numai după modificarea fișelor de post, iar nu și în lipsa acesteia. Decizia Înaltei Curți a fost publicată marți în Monitorul Oficial, iar motivarea acesteia este deosebit de importantă pentru autoritățile și instituțiile unde se acordă acest spor, care vor trebui să justifice acordarea lor în condițiile legale, astfel detaliate prin recenta decizie a Curții.

ACCES PREMIUM Reges-Online: Angajatorii sunt în continuare obligați să elibereze adeverințe angajaților, chiar dacă au cont în registru. Amenzile pentru refuz au crescut
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
20 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Chiar dacă angajații își pot face cont în Reges-Online și își pot descărca singuri extrase individuale ori colective, obligația angajatorilor de a emite la cerere adeverințele de vechime există în continuare. Iar amenzile au crescut substanțial.

ACCES GRATUIT UPDATE: Legile privind utilizarea spațiului aerian național și desfășurarea misiunilor și operațiilor militare pe timp de pace, publicate în Monitor
avocatnet.ro,
20 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Măsuri specifice de acțiune pentru situațiile utilizării neautorizate a spațiului aerian al României și o serie de reguli privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român se regăsesc în două legi apărute luni în Monitorul Oficial.

ACCES GRATUIT
Mituri despre divorț
Interviu: Ce poate reglementa convenția matrimonială și cum poate preveni conflictele dintre soți, conform unui specialist
Cristian Stanescu, Redactor, , avocatnet.ro
20 Mai 2025 | Timp de citire: 6 min.

Familiarizați cu el mai mult din producțiile hollywoodiene, contractul prenupțial ne este mai degrabă străin, exotic și perceput ca ceva rău: ”dacă ne iubim, nu avem nevoie de contracte”. Cu toate acestea, în cadrul discuției noastre de astăzi, avocata Liliana Grădinaru ne va prezenta conceptul de ”convenție matrimonială” - după cum este definit de legislația română - într-o altă lumină.

ACCES PREMIUM Taxa pe stâlp: Ce trebuie să știi despre calcularea, declararea și plata impozitului pe construcții aferent anului 2025
Orlando Surugiu-Pânzaru, Funcționar public cu experiență în administrația publică centrală - domeniul fiscal,
20 Mai 2025 | Timp de citire: 4 min.

Impozitul pe construcții (supranumit taxa pe stâlp) a fost reactivat, începând cu anul 2025, prin OUG 156/2024. În acest context, reunim în sinteza de astăzi principalele aspecte pe care contribuabilii persoane juridice ar trebui să le știe, din moment ce se apropie termenele pentru declarare și plată.

ACCES PREMIUM Cum influențează jurisprudența aplicarea noțiunilor de delegare, detașare și mobilitate
Simona Voiculescu, Director Editorial, , avocatnet.ro
20 Mai 2025 | Timp de citire: 5 min.

Jurisprudența națională și europeană oferă un cadru de interpretare esențial pentru aplicarea conceptelor de delegare, mobilitate și detașare, clarificând aspecte practice, subliniind importanța caracterului temporar, a documentării la nivel intern și adăugând criterii (precum legătura suficientă cu statul gazdă pentru detașarea transnațională) care nu sunt întotdeauna explicit detaliate în textul legii.

ACCES GRATUIT
Poate ajută pe cineva
Un plan simplu pentru ca România să nu piardă trenul AI
Alin Popescu, Fondator, , avocatnet.ro
19 Mai 2025 | Timp de citire: 2 min.

Dacă tot e vremea priorităților, îmi permit să vin și eu cu o sugestie. Cred că, sus, printre primele lucruri de gândit pe termen scurt, ar fi și o strategie practică, aplicabilă imediat, prin care forța de muncă și mediul economic din România să fie pregătite pentru evoluția AI din această perioadă. Cu rezultate în 6 luni, nu în 6 ani.

ACCES GRATUIT Angajatorul NU te poate chema la muncă dacă ești în concediu medical
Cristina Iacob, Redactor, , avocatnet.ro
19 Mai 2025 | Timp de citire: 3 min.

Pe perioada concediului medical, contractul individual de muncă se suspendă, ceea ce înseamnă că activitatea profesională a salariatului este întreruptă temporar. În acest interval, angajatul nu poate fi rechemat la muncă și nici concediat. Nici Codul Muncii, nici ordonanța care reglementează concediile medicale nu conțin vreo prevedere care să îi permită angajatorului să solicite revenirea salariatului la locul de muncă cât timp acesta se află în concediu medical.