Dacă tot e vremea priorităților, îmi permit să vin și eu cu o sugestie. Cred că, sus, printre primele lucruri de gândit pe termen scurt, ar fi și o strategie practică, aplicabilă imediat, prin care forța de muncă și mediul economic din România să fie pregătite pentru evoluția AI din această perioadă. Cu rezultate în 6 luni, nu în 6 ani.
Articolul continuă mai jos
Nu vorbesc, deci, despre încă o strategie de 130 de pagini, cu limbaj tehnocrat și termene pe mulți ani (cum e Strategia națională elaborată la început de 2024). Nu vorbesc despre cascadorii publicitare de tipul faimosului ION.
Vorbesc de un plan național de acțiune. Cu mini-proiecte pilot, colaborări reale între universități, ONG-uri, firme și administrație. Mă gândesc, spre exemplu, la:
cursuri gratuite de alfabetizare AI, pentru funcționari, profesori și antreprenori, în parteneriat cu universități, ONG-uri și alte entități. Cred că se pot găsi inclusiv voluntari pentru realizarea acestui plan.
un Registru public de bune practici în IA, cu exemple de utilizare, modele open source, tipuri de aplicații posibile în administrație, educație, sănătate. E o formă de construire a unui know-how comun, comunitar, pe care societatea să-l poată integra în ADN-ul său.
suport pentru dezvoltarea de conținut educațional referitor la AI, prin platforme deschise în școli, licee și universități, pentru ca elevii și studenții să învețe ce este IA, nu doar să o folosească intuitiv. Structura din utilizarea AI-ului s-ar putea să facă diferența între cei care folosesc doar ca pe un înlocuitor de creier și cei care folosesc AI-ul ca pe o priză de la care iau ”inteligență” suplimentară pentru proiectele și perspectivele lor.
pe termen mediu, un Regulatory sandbox AI, cu zone de testare controlată pentru idei românești, unde se poate valida impactul social și juridic al aplicațiilor IA, cu sprijinul unor grupuri independente de experți. Orice focalizare pe o tehnologie aduce cu sine oamenii interesați de ea, specialiști care se formează așa și multe altele.
modele de clauze de inclus în caietele de sarcini pentru achiziții publice de soluții IA, publicate și menținute de autorități, pentru a evita licitații cu dedicație sau specificații obscure.
hackathoane și finanțări pentru prototipuri deschise, în care rezultatul (codul, metodologia, impactul) rămâne în domeniul public. Ar putea fi o resursă utilă pentru IMM-uri, start-up-uri, ONG-uri și altele.
ghiduri de responsabilitate, analize de risc și recomandări practice pentru proiecte publice.
Aceste măsuri nu cer bugete uriașe. Cer viziune practică, bun simț administrativ și deschidere la colaborare.
Cred că România poate merge mult mai departe decât poziția de ”utilizator târziu”. Avem cu ce construi. Și nu trebuie să inventăm AI-ul românesc, ci să creăm condițiile în care inteligența, fie că e naturală, artificială sau colectivă, să aibă un teren fertil.
Poate că, la un moment dat, va accepta cineva că avem și astfel de nevoi. Eu încă mai sper.
Comentarii articol (0)