Peste 500 de mari contribuabili, adică o bună parte din totalul acestei categorii, urmează să fie incluși în inspecții fiscale în perioada următoare, anunță Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat recent Raportul semestrial privind tarifele de referință ale asigurărilor de răspundere auto civilă RCA, un instrument statistic menit să ofere transparență în ceea ce privește modul în care evoluează această piață.
Legea privind apărarea împotriva incendiilor urmează să se modifice, potrivit unui proiect de ordonanță pus aseară în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), unele dintre prevederile acestuia vizând simplificarea procedurilor de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu.
Entitățile raportoare desemnate din România ale multinaționalelor sunt atenționate, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), să pregătească și să depună raportul pentru fiecare țară în parte (R404 - „Country-by-Country Report” sau CbCR) pentru anul fiscal 2024, conform unui comunicat recent. Totodată, autoritățile amintesc și de necesitatea depunerii formularului R405.
Parlamentul a stabilit, printr-un proiect de lege ce a primit recent votul decisiv al deputaților, modificarea legislației privind cazierul judiciar. De pildă, acum se stabilește clar faptul că certificatul de cazier judiciar poate fi obținut online doar de către cetățenii români sau de către firmele cu sediul social în România.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat azi o hotărâre importantă pentru dezbaterea privind statutul și remunerarea judecătorilor din România. Miza nu a fost doar plata unor ore suplimentare, ci întrebarea dacă regimul românesc de compensare exclusiv cu timp liber în cazul acestora – fără opțiunea subsidiară a compensării în bani a muncii suplimentare – poate afecta independența judecătorilor, astfel cum este ea protejată de dreptul UE.
Două proiecte de ordin ale Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), care stabilesc cadrul legal, principiile și procedurile pentru acordarea de finanțări nerambursabile destinate combaterii dependenței de jocuri de noroc și promovării jocului responsabil, au fost puse recent în dezbatere publică pe site-ul instituției. Proiectele vizează susținerea inițiativelor din cinci domenii de intervenție eligibile: prevenirea, tratamentul, protecția minorilor și dezvoltarea de soluții IT avansate bazate pe inteligență artificială.
O propunere legislativă ce prevede acordarea contravalorii în lei a tichetelor de creșă, de către angajatori, direct creșelor sau entităților asimilate, ca excepție de la regula acordării doar pe carduri electronice de bilete, a fost miercuri adoptată de Camera Deputaților, la votul final.
O propunere legislativă pentru modificarea Legii privind internshipul, înregistrată la Parlament la final de 2023 și adoptată miercuri la votul final în Parlament, prevede posibilitatea de a aduce de două ori mai mulți interni în companie și o simplificare majoră a listei de documente pe care trebuie să o depună angajatorii pentru a primi indemnizația acordată de stat pentru fiecare internship transformat în contract de muncă pe minimum 24 de luni. Deși proiectul prevedea inițial și actualizarea sumei respective, deputații au decis că nu e cazul să angajeze cheltuieli suplimentare la bugetul statului.
Atât verificarea denumirilor, cât și rezervarea lor vor fi posibile, în cazul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, printr-o platformă electronică națională, ce va gestionată de Ministerul Justiției, dacă un proiect legislativ pus recent în dezbaterea senatorilor va ajunge să se aplice.
