avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 878 soluții astăzi
Forum Activitate simplysurprising

Activitate simplysurprising

Bună ziua. Sunt mama unui băiețel de 9 ani, sunt însărcinată în 32 de săptămâni și am convenit cu soțul detaliile unui divorț amiabil la notariat.
Întrebarea mea este: odată soluționat divorțul prin notar înainte de nașterea celui de al doilea copil, ( divorț care va cuprinde doar detaliile despre copilul cel mare) și la câteva zile după ce se va naște cel de al doilea copil, se poate face amendament notarial cu privire la al doilea copil? Sau va trebui acționat în instanță? Ideea e ca nu doresc sa imi supun copilul mare la stresul de a fi audiat deși in instanță poate as obține mai mult decât prin acord amiabil la notar. Dar pentru ca tatal ambilor copii este viitorul fost soț, doresc sa stabilim clar detaliile legate de întreținere și autoritate părintească și pentru bebe odată ce se va naște. Tatăl copiilor nu va vrea cel mai probabil să se implice financiar pentru bebeluș. Cum e mai bine să procedez? Repet, amiabilul prin notar doresc să îl fac pentru a nu-l supune pe copilul cel mare la stresul audierii și știind ca va fi super greu să mă înțeleg cu soțul asupra detaliilor de întreținere pentru ambii copii ulterior ( cel mic va fi alăptat și va sta evident cu mine, deci tatal ar trebui sa achite pensie de întreținere). Va multumesc pentru eventuale răspunsuri.
Buna ziua,

Lucrez in IT si am semnat contracte de telemunca incepand cu 12.03.2020.
Din cei 46 de colegi. eu nu am primit acest ajutor, desi eram eligibila, iar cei de la Resurse umane mi-au spus ca au facut o solicitare pentru o explicatie la AJOFM si nu au primit inca raspuns. Asta se intampla la mijlocul lui decembrie.

Am mai intrebat de 2 ori, in ianuarie si februarie, si am primit acelasi raspuns. Nu ni s-a raspuns de la AJOFM.
Dupa 1 luna jumate de asteptare, stiind ca orice institutie raspunde in maxim 30 de zile, am facut si eu o solicitare pe email si de la ajofm mi s-a raspuns in 1 zi iar motivul respingerii a fost:
- actele mele de telemunca nu au fost trecute in revisal decat incepand cu luna iunie. Au fost deci nu unul, ci doua contracte netrecute in revisal pentru mine.

Intrebarile mele sunt:
1. ar exista vreo cale prin care eu sa pot recupera acei bani fara sa prejudiciez ceilalti colegi care deja au primit echipamentele?
2. care este solutia cea mai eleganta prin care sa imi apar interesele de acum incolo avand in vedere a am fost mintita in repetate randuri de aceasta persoana de la HR?
Exista vreo lege care sa interzica dezvaluirea marjelor salariale pentru angajatii unei institutii private incadrati in anumite nivele de experienta in interiorul firmei?

Inteleg ca salariul este confidential, dar as dori sa stiu daca pentru nivelul meu de experienta ar fi normal sa stiu in ce interval salarial ma incadrez? Nu mi se pare normal ca oamenii care au 1-2 ani experienta pe acelasi post sa aiba salarii cu 50-60 sau chiar 100% mai mari decat salariul meu, cu 10 ani de experienta.
Suntem mai multi angajati care dorim sa se faca publice aceste marje salariale in functie de nivelele de experienta existente deja in cadrul firmei, insa ni se spune ca exista constrangeri legale privind divulgarea acestor informatii. Este adevarat? Daca da, va rog sa ma indreptati spre textul de lege care stipuleaza acest lucru.
Multumesc!
Buna ziua,
Mi-am infiintat recent o firma (CAEN 8559), cu scopul de a preda diverse cursuri de tehnologie pentru copii. As vrea sa stiu cum ma pot asigura ca nu voi intampina probleme legate de conflict de imagine si brand? Subliniez ca vreau sa fie ceva diferit de numele firmei, gen clubul xyz al firmei abc Solutions S.R.L.; website: xyz.abc.ro
Exista posibilitatea folosirii unui nume similar intalnit la altfe firme atata timp cat numele firmei principale este diferit?

Va multumesc!
Multumesc!
Buna ziua,

Am revenit luna aceasta din concediu de crestere copil (septembrie) si am avut in aceasta luna probleme cu cel mic drept pt care am optat pentru 2 zile de concediu de ingrijire copil bolnav.

Am avut supriza sa constat ca nu am fost remunerata pentru cele 2 zile de cocediu pentru ca "nu am avut salarii in ultimele 6 luni, ci am avut indemnizatie". Este normal?
Buna ziua,

Va rog sa ma lamuriti daca pentru un copil minor, aflat in spital in stare critica si de care parintii nu s-au mai interesat de la nastere si pana in prezent,

1. Exista vreo legatura intre decaderea parintilor din drepturi si instituirea unei masuri de protectie? exista vreo precedenta intre cele 2 evenimente?
(Poate fi copilul plasat daca parintii nu sunt decazuti sau trebuie sa fie mai intai decazuti? Pot parintii sa fie decazuti inainte de inceperea demersurilor de cautare a unei forme de plasament de catre dgaspc sau sunt decazuti numai dupa ce copilului i s-a gasit o masura de protectie?)

2. Directia de protectie poate solicita decaderea parintilor din drepturi sau sunt obligati sa o faca in acest caz.
3. Pot solicita ca persoana fara nici o legatura cu minora directiei de protectie sa ia masuri pentru decaderea parintilor din drepturi parintesti avand la baza un raspuns oficial de la dgaspc in care recunosc ca "mama a manifestat dezinteres cu privire la importanta interventiei chirurgicale" si "in urma investigatiilor facute, minora este cu paterniate necunoscuta, mama nu are venituri stabile, nu detine locuinta iar persoana cu care este in concubinaj nu doreste minora"

Intreb acest lucru pentru ca minora va trebui sa aiba o interventie chirurgicala vitala si toate aspectele legate de statut trebuie lamurite pana atunci.

Multumesc anticipat!
Multumesc pt raspuns! Ati putea sa imi spuneti totusi care ar fi calculul pentru jumatate de norma?
Buna ziua.

Caz concret: doresc sa angajez cu contract de munca si salariu minim pe economie bona mea, eu fiind o mama care dispune momentan de indemnizatia de crestere copil acesta fiind singurul meu venit. Am cateva intrebari:

- este posibila angajarea unei persoane cu contract de munca de catre o persoana fizica?

- exista facilitati pentru angajarea studentilor in sensul reducerilor la plata contributiilor sau daca acestea se mai platesc defel de catre angajator pana la terminarea studiilor?

- care ar fi costurile totale in 2016 pentru un angajat student cu salariu minim pe economie in acest caz?


Multumesc anticipat.