Divortul ca moft

Desfacerea casatoriei are loc la cererea unuia sau a ambilor soti, pentru motive temeinice (asa zice legea)...
Aceste motive temeinice ar fi: parasirea nejustificata a domiciliului conjugal imputata paratului; adulterul, violenta, incompatibilitatea fiziologica, boala incurabila a unuia dintre soti ascunsa celuilalt sot la incheierea casatoriei, lipsa nejustificata a consimtamantului la raportul sexual, atitudinea necorespunzatoare a unuia dintre soti manifestata prin violenta fizica sau de alta natura, boala incurabila grava de care sufera unul dintre soti, necunoscuta celuilalt sot la incheierea casatoriei, facand imposibila coabitarea acestora; pedeapsa privativa de libertate a unuia dintre soti; destramarea vietii de familie dovedita de manifestari imorale; separatia in fapt imputabila paratului.
Ideea centrala este ca poate divorta daca aceasta ii este dorinta. Si, sa presupunem ca reusiti sa opriti – in instanta – desfacerea casatoriei... Credeti ca ea isi va schimba atitudinea si va veni sa locuiasca impreuna cu dv? La prima vedere pare ca doriti sa o tineti cu forta intr-o casatorie pe care nu si-o (mai) doreste.

O a doua sansa meritam, probabil, toti... Ramane sa considere la fel si cel pe care il dorim langa noi...
Nimeni, aici, nu incurajeaza divortul dar toti stiu ce se intampla in instanta cand unul doreste divortul si celalalt se impotriveste. Sunt si cazuri (putine) in care judecatorul nu a incuviintat divortul si... ce s-a intamplat?! Femeia a ramas gravida cu altul si copilul nascut a fost inregistrat pe numele sotului (si de aici ”distractia” cu recunoastere paternitate s.a.). O fi meritat?!

In continuare incerc sa va argumentez de ce are sanse sa obtina divortul:
@DavidR a scris: sotia mea s-a apropiat foarte mult de un barbat. Atat de mult, incat de 3 saptamani locuieste cu el, deci a parasit domiciliul conjugal.
Gestul ei de a nu mai locui sub acelasi acoperis cu dv va arata judecatorului ca “viata de familie e destramata” (chiar daca e reclamant).
@DavidR a scris: ea facand de 3 ori avort. De fiecare data nu am fost de acord, dar am iertat-o.
E foarte frumos ca ati “iertat-o”, dar poate ea dorea sa o intelegeti (ca iertarea nu de la dv trebuie sa vina) – sa intelegeti de ce a ales sa isi supuna trupul unor asemenea interventii decat sa aiba un copil cu dv… Ati hotarat de comun acord sa aduceti pe lume un copil? Raspunsul pare “nu”… Altfel ea n-ar fi ales avortul de 3 ori…
V-ati gandit – macar o clipa – ca dupa casatorie si-a dat seama ca nu sunteti ceea ce-si dorea de fapt? Poate se gandea la divort de la primul avort – dar n-a avut curajul de a “risca” sa ramana singura – si a gasit acum pe cineva care o sustine… “Greseala” ei este ca nu-si da seama ca e posibil ca “celalalt” sa n-o vrea ca sotie… Cum v-a inselat pe dv e posibil (dar nu obligatoriu) sa il insele si pe el la un moment dat.
@DavidR a scris: Motivul principal de divort pe care il invoca ea este nepotrivire de caracter (nu stiu sa o inteleg, sa fiu alaturi de ea, nu sunt prea dragastos).
La “nepotrivire de caracter” se poate cuprinde si incompatibilitatea fiziologica – motiv serios de divort dar greu de dovedit (pro sau contra) iar ea sustine ca nu sunteti “prea dragastos”…
@DavidR a scris: cu alte cuvinte nu s-a intamplat nimic grav in relatia noastra si, in opinia mea, nu exista motive de divort…
Nimic grav? Trei avorturi (nu e ca si cum scoti o masea); plecarea ei de acasa… Scrieti ca ati plecat 3 luni in delegatie “pentru familie, pt ea…” Daca i-ati spus ca “pentru ea” plecati… si ea n-a vrut sa plecati? Nu cumva, ati plecat pentru ca ati fost trimis?
@DavidR a scris: Individul care i-a furat mintile in lipsa mea are si el defecte, care devin mult mai vizibile dupa un timp…
Aceste cuvinte ne-ar putea duce cu gandul ca il cunoasteti foarte bine pe acest barbat… Toti avem “defecte” dar depinde daca “celalalt” este dispus sa le accepte sau nu…
@DavidR a scris: Juramantul casatoriei presupune sa fim impreuna si la bine, si la greu
Foarte adevarat, ideal… dar cand doresc amandoi partenerii; cand unul doreste si celalalt nu juramantul nu mai are sens.
@DavidR a scris: Ca sa nu mai vorbesc de taina cununiei... care leaga barbatul de o singura femeie pentru tot restul vietii...
“Leaga barbatul de o femeie pentru tot restul vietii”… Hm… Un om lipsit de egoism ar fi scris: “ii leaga pe cei doi pentru tot restul vietii”… Ca asa cum scrieti dv femeia ar cam fi libera sa plece… dar, de fapt, se “presupune” ca femeia ar trebui sa stea “legata” de sotul ei pentru tot restul vietii (chiar daca nu-si doreste aceasta).
@DavidR a scris: nu sunt violent nici in limbaj si mai apoi: O sa fac tot posibilul sa-i demonstrez ca o iubesc si o sa lupt pentru ea, chiar daca ea nu vrea.
“Violenta in limbaj” nu inseamna numai injuraturi sau tipete. Veti “lupta” pentru ea – lupta presupune… violenta (nu se poate lupta pasnic) iar cand scrieti ca veti lupta pentru ea chiar… impotriva vointei ei…
@DavidR a scris: O luna petrecuta cu un individ trebuie sa stearga 4 ani de casatorie?
Si o zi pentrecuta cu altcineva poate sterge 20 de ani de casatorie, nu doar 4. Cand e vorba despre sentimente… anii de casatorie nu prea mai valoreaza in ochii celui indragostit.
@DavidR a scris: Bineinteles ca afectiunea unui nou-venit, intr-o luna, nu se compara cu afectiunea sotului plecat in strainatate, pentru familie, pentru ea...
Greseala fatala sa credeti aceasta! E ca si cum va credeti divinitatea care le stie si le vede pe toate! E ca si cum doriti sa ii controlati pana si sentimentele! “Bineinteles” e foarte exagerat in acest context…
@DavidR a scris: Cu credinta in Dumnezeu se pot face multe...
Va referiti, evident, la credinta dv… Putin va pasa daca ea va impartaseste credinta. Poate credinta ei in Dumnezeu se manifesta azi in dorinta de a nu mai fi sotia dv…
@DavidR a scris: Faptul ca am credinta in Dumnezeu si ca vreau sa respect taina cununiei, chiar cu pretul vietii?
Cu pretul vietii…? Da, par cuvinte cu mare incarcatura emotionala… Dar… cu pretul vietii… cui?
@DavidR a mai scris: Sau in dragoste pana cand moartea ne va desparti? Da, astea sunt motivele mele si ma mandresc cu ele
Aici se poate intelege si… altceva… Daca ea nu va iubeste… nu puteti decat sa o iubiti dv pe ea pana la moarte, dar dragoste cu forta nu se poate! Adica, se poate, dar… intra sub incidenta legii penale.
@DavidR a scris: sotia trebuie sa demonstreze ca relatiile familiale sunt grav si iremediabil vatamate.
Am scris mai sus: ea a plecat de langa dv si nu vrea sa revina; a facut 3 avorturi; va reproseaza ca nu sunteti “prea dragastos” si cine stie ce mai poate aduce in sustinerea cauzei sale…
Si judecatorul isi va da seama ca doriti sa controlati totul: inclusiv sentimentele femeii pe care o numiti sotie.

Un raspuns foarte complex, care ar trebui, poate, sa ma faca K.O. Dar inca sunt pe picioare. Va multumesc ca ati punctat la inceput motivele de divort cu adevarat serioase. Si simt ca trebuie sa vin cu unele completari. Avorturile pe care le-a facut s-au datorat dorintei de a nu-si intrerupe studiile, de a nu-i fi afectata cariera. Ce mai ziceti acum? Merita acest sacrificiu? Tot din cauza studiilor urma si un tratament antidepresiv, ce ar fi afectat, probabil, sarcinile. Spuneti ca eu incerc sa o controlez... sa vedeti ce o controleaza individu': ii ia telefoanele, n-o lasa sa ma sune (ea vrea sa ramanem prieteni), ma suna el... chipurile, ca un baiat de treaba, sa vada daca mai traiesc... N-o lasa sa iasa singura din casa... sta numai langa ea pentru ca el nu munceste, e "de bani gata". Dar ea isi doreste sa se realizeze profesional, o sa aiba colegi de munca... ce o sa-i starneasca gelozia individului... pe care, intr-adevar, il cunosc putin. Halal libertate si-a ales... dar dvs incurajati-o in continuare... sa nu ma incurajati pe mine, ca sunt baiat rau... cu principii prea inalte.

@DavidR, ne intelegeti gresit… asa cred…
Nimeni nu va contazice si nu crede ca sunteti rau! Poate usor… naiv… Nu va suparati, nu e o jignire… Considerand ca toti ar trebui sa fie cum sunteti dv – de buna credinta – inseamna sa aveti parte de prea multe dezamagiri. Oamenii sunt ceea ce sunt, nu ceea ce vrem noi sa fie – este o realitate.

Am incercat doar sa va arat ca ea poate obtine divortul [nu sa va fac k.o.] – daca vrea neaparat Din ceea ce s-a scris pana acum dv puteti construi o “buna aparare” in favoarea dv! Dar nu vedeti decat ca suntem "impotriva" dv - ceea ce nu e cazul.
O singura idee e clara: daca ea nu doreste sa fie langa dv nu va mai fi… Ca celalalt o “tzine din scurt” e cu totul alta poveste – cat timp ea accepta situatia (din cine stie ce motive o avea).
Sa luptati pentru o cauza nobila este una (e nobil sa luptam pentru uniunile noastre – dar nu impotriva vointei celuilalt), dar sa luptati pentru a tzine cu forta (legii) o femeie langa dv nu mai pare la fel de nobil – pare mai mult dorinta unuia dintre parteneri de a-si impune vointa pe orice cale; ceva de genul “sa fie asa cum vreau eu”.

Stiti foarte multe despre ce si cum face celalalt… “Ii ia telefoanele, n-o lasa sa iasa singura”… Daca i le da ea, sa-i dovedeasca increderea pe care o are in el? Daca “n-o lasa sa iasa sa iasa singura” inseamna, de fapt, ca sunt atat de indragostiti incat nu pot sta departe unul de celalalt nici chiar cinci minute? Vedeti, orice actiune a cuiva poate avea mai multe interpretari. Dv le interpretati in favoarea dv ea – probabil – in favoarea ei: are langa ea pe cineva “foarte dragastos” si e multumita.

Da, recunosc, sunt naiv. Din cauza varstei, probabil. Ne-am casatorit de tineri... si totul parea perfect la inceput... ne-am luptat impreuna pentru dragostea noastra cu toata lumea. Si ne-am castigat unul pe celalalt, si ne-am impus iubirea in fata celorlalti prin casatorie. Cum a putut sa uite asa usor toate lucrurile care ne-au apropiat? Uneori, pareau lucruri supranaturale ca ne leaga si ne protejeaza de tot ce e rau. Eu consider ca este o ispita uriasa pentru casatoria noastra, pentru realizarile noastre, pentru sufletele noastre... caci ispitele apar cand ceva este prea frumos in ochii oamenilor si placut lui Dumnezeu. De aceea simt nevoia sa lupt, nu sa o fortez, ci sa o ajut sa se trezeasca. Asta as vrea sa ma invatati... atatea doamne au scris pe acest topic si m-au invatat doar cum sa renunt... Credeti-ma, ca este cea mai usoara abordare sa fiu pasiv si sa-i acord divortul. Dar daca trebuie sa lupt? Daca trebuie sa-i dovedesc dragostea prin lupta, ca un cavaler medieval? Puteti sa ma invatati cum pot sa mai lupt pentru ea, fara sa-i fac rau sau sa o presez? Nu pot sa ma impac cu acest "dar daca nu trebuie sa renunt"...

Pe de o parte, e admirabila dorinta dvs de a lupta, puterea de a o ierta (chiar veti putea sa o iertati intru-totul stiind ca s-a culcat si cu acel barbat?). Cati ani aveti? Eu nu va pot invata sa luptati, fiindca, pe de alta parte, eu, personal, nu as putea lupta in acest caz.
Doamna are dreptul sa ceara divortul si 99% sigur il va obtine.
Poate v-ati casatorit prea tineri? Un foarte bun prieten s-a casatorit, din iubire, pe la 21 de ani... Casatoria lor a durat aproape 10 ani, din care maxim 5 au fost ani de casnicie; restul, de chin...