Excelenta idee

Pt ca, de la "Psihologie judiciara” s-a ajuns la mentaltatile angajatilor si ale angajatorilor, imi permit o remarca ce poate fi considerata neintemeiata: un profesionist in adevaratul sens al cuvantului, adica un angajat care este stapan pe cunostintele lui in domeniul pe care si l-a ales, nu se teme sa rosteasca ceea ce crede – si f. f. rar un angajator sanatos la cap il va concedia pe acest om. In momentul concedierii un profesionist real isi va gasi repede un nou loc de munca – la cineva care stie sa aprecieze calitatea – sau va intreprinde ceva pe cont propriu...

Angajatii din RO au o mare problema: nu doresc (cei foarte multi) un loc de munca unde sa le placa ceea ce fac, ci doresc un loc de munca bine platit... In acest "moment” intervine ruptura intre angajat si angajator pt ca angajatorul speculeaza aceasta slabiciune a celui care lucreaza (si) pt el si isi permite mai multe decat si-ar permite avand in fatza un profesionist. Un angajator care nu "suporta” pe cei care stiu mai multe decat el este un angajator pt care nu merita sa lucreze cineva. Si, aici, incepe o alta poveste: oamenii se inghesuie sa munceasca – cel mai adesea pt salarii de nimic – pt ca au nevoie de bani. Se ridica, totusi, o intrebare pertinenta: de ce aceia care vor sa se angajeze nu pretind salarii decente? Lucrand 8-12 ore pe zi pt cel mai mic salariu angajatii respectivi nu isi acopera cheltuielile – in multe cazuri – si nu le ramane nimic pt "mici bucurii”. Sigur, veti ridica o bariera inexistenta, practic: trebuie sa munceasca undeva, mai ales cei care au familii de intretinut. Bineinteles... dar daca 5 au pretentii la salarii decente si mediu de lucru decent si 20 se multumesc doar cu ce li se ofera (desi pot pretinde mai mult) nu se rezolva nimic. Angajatorul stie ca in spatele unuia care se respecta exista 10 care accepta aproape orice, iluzionandu-se ca un minim de 500 lei e mai bun decat nimic... Da, e mai bun, dar mai mult de jumatate se "duce” pe cosul zilnic, pe transport (de cele mai multe ori) la si de la munca, pe "pachetul pt pranz” etc. Ninge, ploua, e furtuna, prea multi se grabesc sa mearga la munca pt un salariu de nimic. Mai mult: cei mai multi angajati accepta salariul minim pe economie in acte si – uneori – aproape dublu, "la negru”. E o greseala atat de mare incat nu vreau sa o comentez... Cei care accepta asa ceva nu inteleg ca respectivul angajator poate oferi – in realitate – mai mult, si in acte? Nu dublu, pt ca trebuie sa vireze foarte mult si la Stat, dar mai mult... E bine sa "traim clipa”, dar nu atunci cand e vorba de salarii! Si, ajungand aici, se poate constata ca angajatul accepta acest compromis – care ii afecteaza viitorul – de teama ca nu va fi angajat... Altfel spus, nu este vorba de "tupeul” angajatorilor, ci de teama angajatilor: teama ca nu vor fi angajati daca nu accepta sa fie platiti (jumatate) "la negru”, teama ca vor fi concediati daca isi pretind drepturile... "Angajatii” sunt intotdeauna mai multi decat "angajatorii”... Fara sacrificii nu se poate realiza nimic. Si, da, cineva trebuie sa paseasca pe "sarma dintre doua cladiri”... Un angajat poate fi "motivat” si la cerere... Daca nimeni nu cere, partea cealalta poate avea senzatia ca e totul in regula... Tinerii o pot face, in general, la prima angajare... Cei mai multi au si sprijinul financiar al parintilor, deci si-ar putea permite ceva "tupeu” (adica, sa trateze cu angajatorul de la egal la egal, pt ca unul ofera forta de munca si celalalt cere) – dar si acestora le este teama, pt ca au invatat teama de la parintii lor. Si nu are de a face cu lipsa de informatie, in principal.
Vorba aceea: "Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici Soarele nu-l vede”.