Demisia la romani

Undeva, in neantul memoriei mele, a ramas o teorie care mai nu stiu cui apartine, unde am citit-o sau daca am vazut vreun documentar ‘’despre’’, care explica evolutia diferita a omenirii in functie de zonele geografice. Acea teorie spunea ca grupurile / popoarele care aveau la indemana hrana mai tot timpul anului datorita climei prietenoase sau naturii inconjuratoare, au evoluat mai lent (din mai toate punctele de vedere, dar in primul rand intelectual) pentru nu au trebuit sa-si puna prea mult mintea la contributie pentru supravietuire. Sunt de acord in totalitate cu acea teorie. A se vedea conditiile geografice ale Japoniei; daca vreti, le putem compara cu ale noastre. Si apoi, cu patriotism, sa ne comparam evolutiile.

De asemenea, sunt de acord si sustin punctul de vedere conform caruia nu se poate aplica o eticheta unui popor intreg – al nostru, ca despre noi e vorba in topic, din cauza lipsei de demnitate / onoare / responsabilitate a unor oameni ajunsi in pozitii care sunt asociate cu renumele tarii. Suntem un popor necajit, saracit si oarecum deznadajduit, care se uita la ei si atat, faptul ca se discuta in spatiul public despre coruptie din pacate nu ajuta la nimic. Ramane insa speranta ca farasul care se activeaza din cand in cand va curata putin mizeria. Macar putin. In demisii de onoare insa nu putem spera.
Parerea mea :)

Oooof... si memoria de scurta durata ma lasa... incepusem mesajul cu gandul sa-i spun d-lui r.gabi ca niciodata un japonez n-o sa poata fi romanizat din punct de vedere al simtului onoarei. Se va opune gena, dupa cum spunea si elga. Ii spun acum. Romanizat in sensul rau, ca termenul are si sens bun. Nu dezvolt ca am uitat din nou ce am vrut sa spun :">

Despre demisie...
Din punctul meu de vedere, demisia inseamna a renunta la ceva ce iti place/iti este convenabil la un moment dat, pentru a a rezolva un conflict personal, de natura emotionala. Depinde de directia conflictului. Poate fi determinat de un confort referitor la starea materiala sau pozitie sociala si influenta pe care o ofera.
Sa nu uitam ca marile tunuri s-au dat la adapostul unor functii, loviturile de stat s-au dat de catre apropiatii conducatorilor, iar revolutiile nu sunt niciodata spontane. Toate au o motivatie data de interesele unui grup restrans, care si profita de pe urma perimarii unui tip de relatii, construindu-si propriul sistem de influenta.
Politicianul in discutie este, la randul sau, o persoana care a profitat de pe urma schimbarilor post-decembriste. Ar fi nerealist sa credem ca a devenit europarlamentar fara compromisuri. Compromisul face parte din viata lui, ca si din viata oricarui om ce detine o functie sau un privilegiu (cred ca nu ne impiedicam de egalitatea cetateneasca ceruta de lege, ca oricum nu exista).
Ceea ce lipseste poporului nostru (zic eu) este realismul. Chiar si flagrantul, la noi, trebuie probat (sunt de acord ), dar sa fie si eliberat infractorul din lipsa de probe (in contextul flagrantului), cred ca e o dovada de mare naivitate.
Si atunci, ne miram ca domnul in discutie nu-si da demisia? Pai, a demonstrat cineva ca flagrantul este flagrant? Nu. Rusine? Nu exista. Nu poti fi, in acelasi timp, un "datator din coate" si un om de bun-simt. La noi nici legea nu functioneaza, dar bunul-simt?!
Despre celalat personaj nu stiu nimic. Nu pot sa-i comentez atitudinea, decat gandindu-ma la avantajele pe care I le ofera pozitia de antrenor. Chiar daca vremelnic, chiar daca pretul este imaginea facuta ferfenite, nu conteaza. Se afla in mijlocul unui scandal public? Este mediatizat? Si-a creat posibilitatea de a fi vazut mai mult ca personaj decat ca antrenor? Pentru el e bine. Ce daca pentru noi inseamna altceva!
Observ ca aceasta este imaginea actuala a omului de success. Nu conteaza ca nu intelegi o intrebare, ca dai raspunsul atat de anapoda ca e “ca-n biserica” (pentru cine nu stie: el se-nchina de ce zic eu, eu ma-nchin de ce zic ei), nu conteaza nici ca nu te recomanda mai nimic pentru ceea ce faci (prost si fara rost), e important ca te vede lumea, te aud oamenii si doar asta pot face: sa auda. Replica nu poate veni, ca oamenii n-au microfon, nici butoane, (probabil) nici puterea de a mai rade de ce aud.
Nu-si vor da demisia cei vizati pentru ca ei asa traiesc, pentru bani si imagine. Activitatea lor nu are nimic in comun cu respectful (fata de nimic), iar fara imagine nu se recunosc, nu pot exista.
Nu discutam despre cei care isi dau demisia pentru a face ceva mai bun, mai cu rost sau pentru ca s-au razgandit ori pentru ca viata poate fi si altfel. Acestia nu sunt nici vizibili, nici vocali. Sunt pur si simplu oameni…

Nu stiam nimic de acel antrenor,ma rog este dintr-o " alta sfera"mai putin interesanta pentru mine ca femeie,si cu impact mai mic.
.Grav este in aceste zile,atitudinea si averea colosala a unui lider de sindicat,("declaratiile celor de la care primea sume mari lunar,imobile..etc."..)de fapt transcrierea unor convorbiri telefonice.
Politicianul si liderul de sindicat,sunt cu atit mai vinovati fata de noi,cei care i-am ales sa ne reprezinte,sa ne apere interesele.
Aceste doua categori nu trebuiau sa-si permita sa ne dezamageasca.
Oare cum se vad ei in oglinda,le este cumva rusine?
Eu cred ca nu,mai degraba cred ca sunt furiosi ca au fost prinsi.:thumbdown:

:hm:
Sa nu credeti ca ”il apar” pe acest parlamentar; si nu caut circumstante atenuante (pentru ca nu exista). Ceea ce mi se pare interesant este ca undeva – in forum – s-a discutat despre... ”pixelul albastru” Foarte multi – prea multi! – au sustinut atunci ca filmuletul este trucat! De aceasta data, insa, nimeni nu pare sa se gandeasca la un ”trucaj” Nu afirm ca e trucaj! Dar cum – oare? (sa nu scriu naiba) – un (anume) filmulet e trucat – pentru ca e in discutie presedintele statului? – iar alt fragment de inregistrare ilustreaza, categoric, flagrantul? Unul a ramas presedinte... celalalt de ce n-ar ramane parlamentar european?
Ce e mai urat: sa pocnesti un copil sau sa... iti vinzi demnitatea?

trope_doi a scris:

Ce e mai urat: sa pocnesti un copil sau sa... iti vinzi demnitatea?

Asta zic si eu intrebare... Urat, dar urat de tot e sa lovesti copii, insa asta n-o poate face asa firesc oricine - de exemplu, pe europarlamentar nu mi-l pot inchipui facand asa ceva. E pe profilul altcuiva, nu cred ca s-a mirat nimeni ca a dat, reactia a fost de scandalizare - unde a fost. In schimb, vanzarea demnitatii presupune existenta ei - aici am indoieli serioase ca ar fi criteriul sau un criteriu de baza dupa care isi numesc partidele candidatii. In 2004 un tanar membru al unui partid - o sa va las sa ghiciti partidul ;) - avea ca sarcina in campania electorala sa listeze niste materiale si m-a rugat sa-l ajut in sensul ca la mine la serviciu era o imprimanta color performanta si ar fi vrut ca acele foi sa arate bine. I-am introdus eu parola de acces la o anumita sectiune a site-ului partidului, ca na, era calculatorul meu. Parola era ardeipetoti, fara cratima, asa ca ati putea spune ca era vorba de leguma numita ardei, nu? Se poate spune chiar ca era vorba de Partidul Verde :D

O impresie poate ramane definitiva din foarte putin (la mine asa a fost in cazul acesta), depinde de scara valorilor proprii. La cat de multe petarde am incasat din mass-media legat de coruptie, acum e ca in povestea cu Petrica si lupul, atata doar ca noi inca nu am ajuns in faza in care nu mai credem ca a venit lupul. Poate pentru ca e haita mare :sorry:

Asa ca raspund la intrebare: cel mai urat e sa lovesti copii, dar cel mai jalnic e sa-ti vinzi demnitatea.