Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Daca la momentul producerii rezultatului mai grav avem o lege mai favorabila decat cea de la momentul savarsirii faptei, iar apoi la momentul judecarii avem o dezincriminare, se va aplica legea de la momentul judecarii faptei.
Deci, varianta c) ar putea fi adevarata adca s-ar fi specificat ca legea de la momentul producerii rezultatului mai grav este aceeasi cu legea de la momentul judecarii faptei.
Cu alte cuvinte, doar intamplator s-ar putea aplica legea de la momentul producerii rezultatului mai grav, pentru ca prevederea legala de la art 13 nu are nici o treaba cu acest moment ci cu cel al judecarii faptei, moment la care se verifica daca intre savarsirea faptei si judecata au intervenit alte legi mai favorabile, fara legatura cu momentul in care s-a produs rezultatul mai grav.
Dar se aplica legea mai favorabila nu pentru ca la acel moment se produce rezultatul mai grav ci pentru ca la acel moment este in vigoare legea cea mai favorabila dintr-o serie de legi intervenite intre momentul savarsirii si momentul judecarii cauzei.
Grila vrea sa evidentieze faptul ca prevederile referitoare la aplicarea legii mai favorabile in timp nu au nici o legatura cu momentul producerii rezultatului mai grav, deci in nici un caz argumentul "momentului producerii rezultatului mai grav" nu trebuie luat in calcul la aplicarea acestui principiu.
La contractul de depozit, voi invatati si depunerile de sume de bani la banci? (cu clauzele alea de imputernicire si clauzele testamentare)
Personal nu-mi aduc aminte sa fi fost intrebari legate de acest aspect, si ma gandeam sa-l sar :D