Dacă interpretez corect legea penală, în acest moment este în vigoare Codul de Procedură Penală din 1968, cu modificările și actualizările ulterioare.
Codul de Procedură Penală adoptat prin Legea 135/2010 urmează să intre în aplicare după ce Parlamentul aprobă Legea de punere în aplicare (am înțeles că cel mai devreme în Iulie 2013).
Este această interpretare corectă? Sau are deja aplicabilitate noul CPP (cel adoptat prin L.135/2010)?
Bine că la ora asta mai puteți râde... De fapt acum îmi dau seama că era legal prin porumbei călători, că doar o făceau în scris. Dar dacă le indicam să o facă prin semnale cu fum?
Bun lăsând gluma la o parte, nu, stimabilul domn procuror nu mi-a indicat textul de lege. Răspunsul lui a fost:
"Vă comunicăm că soluția dispusă în dosarul ... va fost comunicată la data de 08.01.2013 prin mijloace de comunicare electronică și că acest mod de comunicare are valabilitate oficială, actele fiind semnate de conducătorul unității și purtând ștampila acesteia."
Urmează să îi cer eu să o facă; după ce închei aici o să îi trimit un alt fax în care o să îi citez cele 3 articole din CPP și o să-l rog să îmi indice textul de lege în cauză. Deși sincer să fiu nu mă aștept la cine știe ce răspuns, tot acest dosar a fost făcut la plezneală, având, din câte am înțeles, vreo 4000 de invinuiți. Are și un topic aici pe forum.
Ei fac comunicari prin e_mail la avocati ca sa se prezinte la audieri daca avocatii solicita sa fie prezenti la efectuarea oricarui act de urmarire penala si aceste comunicari se fac si prin telefon.
Insa, este cu totul altceva sub aspect procedural.
Probabil că domnul procuror m-o fi confundat cu un avocat.
Oricum, am trimis deja faxul. Aștept să văd ce răspuns primesc.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat. O să revin cu detalii. Presimt că o să iasă o adevărată saga de aici...
am revenit. ieri (și respectiv astăzi) am primit în sfârșit comunicarea soluției de NUP și aplicare a amenzii administrative. târâș-grăpiș, mai pe genunchi, mai pe coate, a ajuns până la urmă (prin poștă desigur). urmează să depun plângere împotriva acestei soluții. ceea ce nu știu e dacă trimit plângerea prin fax, din cauza distanței neavând posibilitatea de a o face personal, se consideră această cale de transmitere ca și oficială.