Divort, copil minor, mama pleaca la munca in strainate, face actiuni de indepartare a copilului de tata

In mare: nu va priviti copilul ca pe o persoana independenta si responsabila ci ca pe un subordonat. Nu pareti a-i da de ales, sunteti pe principiul "my way or the highway" asa ca adolescentul alege "the highway".
Zic din experienta pentru ca asa am facut si eu, n-am vrut sa fac ce mi-a spus mama asa ca m-am mutat la 500 de km de ea de indata ce am putut (~18 ani) si ne vorbim la telefon o data pe saptamana, doar ca sa stim ca mai traim. Eu nu stiu ce probleme are ea, ea nu stie ce probleme sau bucurii am eu. De 30 de ani. Nu e vina tatei (care era absent).
Nu e nici o nenorocire - am o familie reusita, o meserie frumoasa, un venit bun, prieteni, recunoastere. N-am ajuns pe strazi ca n-am facut cum mi-a spus mama sau pentru ca i-am contestat autoritatea.
Trist este ca s-ar fi putut si altfel.
Parerea mea este ca sunteti totusi bine pozitionat inca pentru ca va dati seama ca el s-a indepartat de dvs. Mai ramane doar sa renuntati la a gasi vinovati (sau sa va asumati responsabilitatea) si sa gasiti o cale sa ramaneti prieteni.

Ce incercam sa subliniez in mesajul anterior este ca nu dvs l-ati facut sahist si karatist. E munca lui (chiar daca l-ati impins de la spate, chiar daca i-ati impus sa faca lucurile respective) - sunt realizarile lui. La 17 ani influenta pe care o avem ca parinti asupra copiilor este doar marginala.

"my way or the highway" >>nu stiu ce inseamna; nu caut vinovati; acum(si pina acum) caut calea prin care sa-l determin pe el sa-si caute calea(cam pleonastic) ; eu nu am vrut decat sa-l ajut(imping) pentru a deveni mai destept, mai puternic, mai rezistent ..alegerile mari stiu ca el le va face, dar am vrut sa le faca de pe o pozitie de forta

Domnule Radu admnir grija dvs pt baiat dar incercati sa priviti la rece, "din afara", situatia asta de stea binara.
Vreti sa obtineti rezultate pe termen lung? Atunci acceptati realitatea: in momentul de fata exista o fractura in relatia dvs. Daca nu vreti sa o mariti nu tensionati suplimentar situatia chiar daca sunteti convins ca aveti dreptate. Intre oameni nu intotdeauna 1+1=2.
Oricat de greu v-ar fi faceti eforturi serioase de a va inghiti emotia si a va purta astfel incat sa aveti rezultate solide pe termen lung in locul unor victorii ala Pirus pe termen scurt. Nu stiu daca are rost sa incercati rolul de "camarad" mai in varsta dar cred ca cel de tata calm si prietenos care ii spune doar cum vede el problema dar ii da toata libertatea sa vada pragul de joc v-ar fi mult mai de folos. A spune inseamna doar a spune, fara a insista, fara a`l "bate la cap" prin repetare, fara a exprima alta stare psihologica prin ton fata de cea implicata de cuvintele spuse.
Deci el trebuie sa simta doar ca va pasa de el, ca are sprijinul dvs orice ar fi si cam atat. Ii spuneti colocvial, cand vine vorba, nu tot timpul, care e opinia dvs despre ce sunteti sigur ca e important si atat. Aveti grija sa nu-l sufocati cu "ajutorul", uneori cei mai in varsta nu-si dau seama cand ii fac pe cei mai tineri sa ajunga ad nauseam cand aud anumite fraze repetate sau cu anumite actiuni, marunte dpdv al celor mai in varsta.
Probabil ati putea incepe chiar cu o discutie linistita duminica dimineata inainte sa vrea sa plece in oras sau whatever si l-ati enerva daca l-ati deraia de la ce planuri are. O discutie ca intre egali nu de la tata la copil (ca nu mai e, e doar un adolescent mare) in care sa va expuneti temerile si sa-i cereti ajutorul ca sa fie mai bine. Fiti sincer si evitati sa amintiti de subiectul "maica-ta" sau "aia".
Juridic ce sa mai faceti, cel mult daca o sa continuie la facultate sa il mai tineti intr-un fel legat de dvs (banesc) dar asta va doriti? Un "legat"? Sau un barbat care nu e in stare sa se descurce sa-si faca singur un sandwich?
Succes!

Din punct de vedere legal nu aveti ce sa cereti in instanta. problema dv este ca vreti sa traiti pentru si in locul fiului dv. L-ati "facut" karatist , sahist, etc, si mai ales sa priveasca lumea de pe o pozitie de forta.. Oare aveti asupra perceptie asupra vietii si asupra "fortei"...V-ati pus intrebarea daca el si-a dorit cu adevarat toate cele impuse de dv???. Ma indoiesc si va voi spune de ce. Aceasta negare a raportului cu dv de acolo vine din prea multa "forta" conform retetei filmelor americane.. Numai ca noi nu traim intr-un film.. Inteleg ca sunteti plin de amaraciune pentru divort si ca nu prea puteti trece peste trauma, dv cred, mai mult decat un adolescent care are interesele lui la aceasta varsta. Cred ca, iertati-ma daca gresesc, deci cred ca nu va cenzurati in a va varsa of-ul cu privire la sotia dv (fosta) uitand ca interlocutorul dv este fiul ei si el o iubeste oricum ar fi ea- Iar masa in oras nu mi se pare o mare nenorocire, cred ca dv ati facut sa i se dea prea mare importanta si acum primiti raspunsul de la fiul dv. I-ati permis sa conduca jocul .. In fond dv nu trebuie sa va preocupati atat de ce mananca la 17 ani , daca ii este foame isi ia din frigider. Sincer cand mama mea a incercat sa-mi faca "pachetel" in clasa a V-a am facut o criza de plans...Mi-ar fi fost rusine de colegi. Inchipuiti-va la 17 ani la liceu....V-as sfatui sa discutati primul dv cu un psiholog si apoi impreuna cu fiul dv. Nu uitati sangele apa nu se face , de o parte sau de alta....Intai trebuie sa va vindecati dv si apoi sa va refaceti raportul cu fiul dv. Nu conteaza ce doriti dv pentru el, conteaza ce doreste el pentru el..iar daca reusiti performanta sa-i canalizati un pic dorintele in sensul bun.. atunci da, sunteti un parinte bun.

in situatia data aveati sanse sa va fie incredintat copilul . problema este daca acesta vrea, si . oricum cred ca pana va judectai devine major si chiar ca nu se mai implica nici o autoritate.