Proces paternitate copil rezultat din concubinaj

Eheee, cate n-o sa inghititi de-a lungul vietii de parinte, cate observatii de la educatoare, de la invatatoare, de la profesori, de la parintii colegilor copilului dvs .....
Bag seama ca nici dvs nu vreti sa stingeti conflictul si nici tatal, daca ar vrea, n-ar putea. Asa ca .... o sa aveti o viata grea, dar mai ales va avea copilul ala o viata grea.

De cheltuit nu aveti ce cheltui ca nu l-ati chemat dvs in judecata si cata vreme sunteti de acord cu ce cere domnia sa nu aveti nevoie de avocat pentru nimic. Depuneti intampinare in care cereti pensia de intretinere si specificati programul de relatii personale pe care il doriti si nu va costa nimic.
Nervi cheltuiti din proprie initiativa. Problema este ca nervii astia din instanta sunt nimic pe langa nervii pe care ii veti cheltui in afara instantei, in viata de zi cu zi.
Sunteti setata ca o sa va cheme in instanta peste 1 an, dar nu faceti nimic ca sa preveniti lucrul acesta. Ati incercat sa stati de vorba cu dl ca sa stabiliti un program de vizita?

E greu de trecut prin toate astea singura, cand organismul este bulversat de hormoni si rationalitatea nu e nicaieri prin preajma. Aveti macar parinti sau prieteni cu care sa puteti vorbi deschis si care sa va ajute sa vedeti lucrurile cat mai detasat?
Trebuie sa intelegeti ca omul acela este tatal copilului dvs si ca n-o sa scapati de el niciodata. Puteti sa va suparati ca este asa cum este, dar fix asa era si cand ati hotarat sa aveti acest copil. Asumati-va toata hotararea, nu doar partea pe care o iubiti (copilul) ci si partea pe care o detestati (tatal) si gasiti modalitati sa rezolvati conflictul in care sunteti. Negarea lui nu va ajuta.

Doamna, cand chem invitatii la ziua mea, nu astept sa ma sune ei. Daca este exclus sa va ganditi la banii dv. si la copil, atunci sa va ganditi cand o tipa copilul intinzand bratele dupa dv., cu disperarea abandonului in ochi, ca ati fost prea mandra sa faceti un efort pentru el. Cand o sa ramaneti plangand pe trepte... cand o sa se uite disperat copilul la dv. la intoarcerea de la tata...
Sa va spun ca traumele abandonului din jurul varstei de 1-1,5 ani nu trec ani buni, uneori ne urmaresc si ca adulti?

Cat despre planul parental, sa va spun un secret: nu va fi de acord cu el! :D Dar daca va fi, si imi doresc sa fie macar domnul mai putin orgolios ca dv. si sa se gandeasca la copil, daca va fi, nu mai e nevoie de mediator.

Nu conteaza ce caracter are ruda copilului, dv., copilul dv. e la fel de indreptatit sa o cunoasca.

Imi pare rau sa va spun, dar sunteti derutata, speriata si nu stiti sa folositi nimic in avantajul dv. Pana acum a obtinut ce a dorit si va obtine in continuare.
Veti avea o hotarare care va va rani si pe dv. si pe copil, va rog, mergeti la un psiholog si la un avocat, trece timpul si copilul ala o sa sufere! Si sincer, oricat veti da vina pe altii, va fi vina dv. ca nu formati un nr. de telefon si nu trimiteti o scrisorica... chiar e egoist ce faceti.
Incercati sa va calcati pe inima pentru copilul ala, nu a gresit cu nimic, saracul. Apelati la un psiholog si la un avocat ca sa prelungiti putin termenul la care pleaca copilul singur la tata, nu-l traumatizati! Nu faceti programul singura, cereti ajutor!

Partial aveti dreptate. De aceea am incercat sa discut cu dl. L-am sunat si... surpriza... nu a raspuns la telefon si nici nu a sunat inapoi. De doua ori. Voi mai incerca. I-am trimis si mailuri si... nu a raspuns. Nici nu a venit la noi desi l-am invitat.

Nu stiu cum sunt gandite legile, dar sa vina un nene de pe strada sa ia copilul fara ca micutul sa aiba posibilitatea sa se obisnuiasca treptat cu el mi se pare ca se incalca chiar dreptul acelui copil. (La 1 an copilul nu stie ca ala pe care nu l-a vazut niciodata este tatal lui).