Limitare exercitare autoritate parinteasca

@ mirebire

Eu cred ca daca vom ramane impasibile in fata acestor "tati" si a legilor copiate din tari in care gradul de civilizatie este net superior vom avea copiii asa cum spuneti, dar eu nu sunt dispusa sa-mi sacrific copilul si viata lui. Voi lupta cat va fi nevoie. Cum, nu stiu inca, dar am inceput sa studiez situatia si legile nu numai Codul Civil, mai sunt si alte Legi. Voi ajunge pana in panzele albe pentru copilul meu, indiferent de sacrificiile pe care va trebui sa le fac. Situatia aceasta se va perpetua tocmai pentru ca mamele nu iau initiativa. De ce exista T.A.T.A, iar M.A.M.A nu? Haideti sa facem sa existe, sa facem sa ne auda cineva.


@ Martonze

Din moment ce in tara asta se promoveaza prostia, prostitutia si "smecheria", situatii ca cea expusa de dvs. vom intalni din ce in ce mai rar. Un om care vrea sa isi ajute copilul si sa fie prezent in viata lui nu are nevoie de o hotarare judecatoreasca, de un program de vizitare si (cel mai sigur) ii plateste copilului pensia alimentara ca sa aiba, teoretic cel putin, strictul necesar. Nu isi ascund veniturile ca niste lasi si apoi urla ca nu li se respecta drepturile. Iar daca mama urla ca "tatal" nu isi respecta obligatiile ce se intampla? Este profitoare si alieneaza copilul, serios?

fiecare vede ce vrea sa vada.
n-am nici un fel de intelegere pentru tatal din povestea dnei Maria, dupa cum n-am nici un fel de intelegere pentru razboiul pe care il poarta dna Maria.
Dar cum dl tata nu este aici sa se vaite de cat de neintelegatoare, scorpie si profitoare este mama si sa fluture razboinic texte de lege in numele binelui copilului, consider ca nu am de ce sa pierd timpul degeaba vorbind despre ce ar putea sa faca tatal sau cum ar putea sa-si reconsidere pozitia (fac aceste lucruri la subiectele la care tatii incearca disperat sa schimbe domiciliul copilului la ei pe motiv ca au o casa mai mare, sunt mai culti si au camera mai spre soare, indiferenti la ce nevoie are copilul si cum ar putea fi rezolvat conflictul cat mai lin pentru copil).
Aici este doar mama, plina de bune intentii, ca noi toate mamele de altfel, insa care se monteaza intr-o directie distructiva si pentru ea si pentru copil (pana in panzele albe, dispusa sa sacrifice chiar si copilul in numele caruia lupta - pentru ce lupta? .... nu reiese).
Copiii plang si sunt raniti si sunt dezamagiti si sufera si tot tacamul.
Si e bine sa stie ca au voie sa planga si sa sufere si sa le fie dor de tata (chiar daca tata e un nenorocit meschin). Nu sa-si ingroape adanc lacrimile ca sa n-o supere pe mama, sau sa-si ingroape adanc temerile ca sa nu porneasca un razboi intre mama si tata.
Si, cateodata, chiar mama (fara sa vrea sau chiar intentionat) il va face pe copil sa planga. Ca l-a lasat la gradinita, ca a intarziat de la serviciu, ca n-a ajuns la serbare, ca nu l-a putut duce la ziua celui mai bun prieten, ca i-a ales acel barbat sa-i fie tata.
Tin cu tata? nu. Tin cu mama? nu - imi par amandoi egal iresponsabili