Amintiri....

Pastrez intr-un sertar cu amintiri cartela aceea in baza careia primeam painea.
Oamenii erau mai fericiti atunci.Ciudat cum libertatea de exprimare ajunge sa nu fie suficienta.
Nu stiu,s-a schimbat lumea radical,sau noi o percepem dintr-un alt unghi...

Cand mergeam la colindat,era o bucurie in adevaratul sens.
Imprastiam voiosia noastra,tot satul era o sarbatoare.
Parintii veneau in ajutor:aveam pungi pline cu mere,nuci si covrigi.
Nu stiu sa fi primit vreun ban,pentru noi nu existau.

Cred ca la oras era altfel,la tara nici macar la coada nu stateam,aveam animale in gospodarie.

Mi-ati amintit de sanie,patinatul pe vale(parau)...

elenaerdei a scris:

Oamenii erau mai fericiti atunci.Ciudat cum libertatea de exprimare ajunge sa nu fie suficienta.
Nu stiu,s-a schimbat lumea radical,sau noi o percepem dintr-un alt unghi...

Nu, Elena, eram fericiti pentru ca eram copii. Si din acest unghi percepeam totul, cel al copilariei.
Oameni gata sa ajute exista si acum. Daca nu ne-am grabi atat spre nicaieri, daca ne-am opri din cand in cand, am avea timp sa-i (re)cunoastem.

Iar copilaria, copilaria o pastram in noi. Caci n-am avea viitor daca nu am avea si trecut.
In viata esti ceea ce iti asumi sa fii. Indiferent de consecinte!

Gabriela Pintea

"Daca nu ne-am grabi atat spre nicaieri"- senzational !

[ link extern ]

cine are 10 minute libere, sa vizioneze filmuletul de pe link-ul de mai sus, eu desi nu am prins fff mult din acea perioada, am zambit si mi-am amintit cu placere

Printre cele bune, care nu se ma gasesc, imi amintesc de batoanele Maralact cu lapte si vanilie sau fistic, care se vindeau la chioscul din curtea scolii. Imi amintesc vizitele pe care le-am facut cu domnul invatator la obiective de genul uzina de apa, fabrici, muzee s.a.m.d. Uniforma de soim al patriei, pe care o pastrez si acum, tare mi-a placut. Desi am fost si eu pionier pentru 3 luni, din pacate nu mai am cravata. Albumele de timbre, bucuria de a primi in dar de la rude sau prieteni ai parintilor colite unguresti, poloneze, si chiar din tari exotice, "tari prietene".
Minunatele carti ilustrate despre natura sau de povesti...rusesti. Tiparite in limba romana la Moscova! Le am si acum, desi au trecut si prin mainile altor copii, mai putin grijulii, si intre timp s-au editat si alte si alte titluri si editii mai fine.
Incantarea cu care primeam carti, si ora de povesti ( care se prelungea si la doua-trei ore) de fiecare seara, cand parintii imi citeau cu randul.
Romanele lui Jules Vernes pe care le-am descoperit la scoala. Cititul cartilor de care nu ma puteam dezlipi chiar si la scoala, in pauze sau sub banca, in timpul orelor.

Diafilmele cu povesti - Sarea in bucate - de exemplu, care m-a mirat teribil, pentru ca mie nu-mi placea deloc sarea si nici macar mancarea "de oameni mari" la vremea aceea, si nu intelegeam de ce fiica cea mai iubitoare il iubeste pe imparat ca "sarea in bucate".
Cofetaria de langa bunica mea, unde mama, lipsita de experienta ca mamica dar foarte iubitoare, ma ducea dupa ce refuzam cu incapatanare sa mananc acasa mancare gatita, la prajitura si o portie de frisca (frisca preparata din smantana proaspata, cu un gust pe care nu-l mai regasesc azi nicaieri).
Pusculita pui galben, care cand se umplea era o mica avere, pentru ca atunci monedele aveau valoare! Cu 50 de bani se cumpara o guma tigareta roz. 1 lei si 50 inghetata la cofetarie s.a.m.d.