Amintiri....

ce frumos ati scris!

ce frumos ginditi !

cred ca aveti un suflet foarte frumos !

Multumesc .
Magda

M-au inspirat napolitanele spirala....si acum simt gustul cremei care era putin spumoasa, putin acrisoara....:), nu?

elga50 a scris:

M-au inspirat napolitanele spirala....si acum simt gustul cremei care era putin spumoasa, putin acrisoara....:), nu?

Aa, acum mi-am amintit care erau napolitanele Spirala, cand ati scris ce gust aveau.

De la pranz incerc sa-mi amintesc! :)

da , ala e gustul... l-am tot cautat dar nu mai e ...
si mai erau niste napolitane cu fructe , aveau tot asa un gust ... de negasit, se vindeau la niste pachete mai marisoare , ca niste cuburi ...colorate pastel

Acelea se vindeau la "paine" si daca vanzatoarea nu avea rest ni-l dadea in napolitane. Eu abia asteptam sa n-aiba rest.... :)
...............
Copilaria mi-am petrecut-o pe o strada marginasa a Bucurestiului, am fost copil crescut pe asfalt, si chiar era asfaltata strada noastra, dar atractia absoluta o constituia un maidan in sensul cel mai concret al cuvantului, pe terenul caruia se aflau ruinele unei case mari, boieresti, de-acolo ne colectam noi, din zidurile interioare, bucati mari de gips cu care scriam si desenam pe strada. Pe acel maidan ne jucam in prag de seara v-ati ascunselea..... de la un moment dat incepeam sa auzim pe rand de la porti cum ne striga parintii sa venim acasa..... ne venea foarte greu sa parasim locul......
Mi-aduc aminte cum se facea curatenie pe strada. Dis-de-dimineata apareau maturatorii cu tarnurile si tomberoanele lor oscilante, mai tarziu venea masina-stropitoare care dupa-amiaza mai facea o tura spre bucuria noastra, a copiilor care saream cu picioarele goale in jeturile de apa. Soferii se amuzau impreuna cu noi. Si strada aceea micuta, o derivatie din Splaiul Unirii era mereu curata de puteai sa mananci pe jos. Pe trotoare, fiecare isi facea curatenie si-si uda portiunea din dreptul curtii. Mirosea a asfalt incins.
Trebuie sa spun cum a aparut televizorul in viata mea. Pe strada mea locuia intr-o casa micuta aflata intr-o curte mare (asa mi se parea mie atunci), plina de buruieni, o batrana. Fiul acesteia lucra pe la cinematografie si i-a cumparat un televizor. Asta era in vara. Femeia l-a asezat pe geam si toti vecinii, cu mic, cu mare, carand cate un scaun de bucatarie veneam in curtea batranei si ne asezam ca la cinematograf, uitandu-ne fascinati la ecranul micut. Si asa s-a intamplat cu primele 3 televizoare de pe strada. Cand incepea vremea rea, cu parere de rau, ne intorceam la casele noastre si la aparatele de radio.
Va mai amintiti cat de omenosi eram atunci cu totii? Ei !!!!! Dar mi-amintesc bine si certurile dintre vecini (mai ales intre cei care stateau la comun intr-o curte). Traiam in mahala, cu bune si rele, stiu cum se puneau poalele-n cap, dar stiu si cum sareau cu totii la necazul omului. Acolo in mahala nu erai niciodata singur ....