avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1691 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Dreptul familiei sau probleme ... Minor care refuză să meargă la școală și are ...
Discuție deschisă în Dreptul familiei sau probleme juridice de familie

Minor care refuză să meargă la școală și are probleme de comportament după ce a aflat că este adoptat: cum am putea rezolva situația? Am ajuns la capătul răbdării și al înțelegerii

Buna ziua. Ne confruntam cu urmatoarea problema: avem un copil pe care l-am adoptat in anul 2000 (a fost adus acasa direct din maternitate). Noi am dorit sa amanam cat mai mult momentul in care o sa-i spunem adevarul , adica sa fie colo catre majorat. Dar bineinteles ca soarta a vrut ca lucrurile sa decurga cu totul altfel, asa ca in urma cu un an jumatate i-am spus adevarul, deoarece ne-a fost teama ca va afla din alta parte.

Din acel moment relatia noastra s-a schimbat; - in primul rand ne-a reprosat ca mai bine nu i-am fi spus, iar mai apoi s-a distantat tot mai tare de noi. Am urmat sedinte de consiliere psihologica (impreuna toata familia) dar a refuzat sa participe mai mult de 2-3 sedinte. Pe masura ce timpul a trecut a inceput sa nu mai asculte, sa refuze sa invete si sa mearga la scoala.

Acum este in clasa a 9 a , la un liceu la care el si-a dorit sa mearga , are peste 100 de absente si se pune problema mutarii disciplinare , (oricum ramane repetent cu media 3 la purtare).
Pleaca de acasa la scoala, si numai acolo nu ajunge . La orele la care participa, din cand in cand, nu scrie, nu raspunde nimic, sfideaza pe toata lumea cu nepasare. In ultima vreme pleaca de acasa fara sa anunte. Refuza sa vina noaptea acasa si/sau sa spuna la cine este.

Am incercat toate metodele (rasplata pt fapte bune, pedepse-restrictii internet, telefon) orice, sa ajungem la o intelegere dar nu am reusit s-o scoatem la capat. In lipsa noastra aduce persoane straine in casa, fara sa ne anunte, cu toate ca a fost rugat si atentionat in privinta asta de nenumarate ori.
Am ajuns la capatul rabdarii si a intelegerii.

Acum i-am oferit alternativele:
* merge la scoala si se tine de invatatura asa cum facea inainte
daca nu:
* in Iulie face 16 ani - sa se angajeze (cu acordul nostru)
*daca nici asta nu vrea, atunci e liber de tot, sa-si traiasca viata dupa bunul lui plac, dar nu alaturi de noi.

L-am mai atentionat ca: daca mai pleaca de acasa fara sa anunte si refuza sa vina noaptea acasa, schimbam yala si nu-l mai primim.

Va rog sa-mi raspundeti in ce fel noi, ca parinti putem fi raspunzatori,daca refuzam sa-l primim inapoi (atunci cand va binevoi sa vina acasa), sau in cel mai "negru scenariu" daca alege varianta de a pleca de tot . Va multumesc.
Ultima modificare: Joi, 3 Octombrie 2019
Manuela Rășină, administrator
Cel mai recent răspuns: Epuree , utilizator 13:35, 19 Ianuarie 2020
4 din 4 utilizatori consideră
acest răspuns util
Nu vreau să vă panichez dar ar trebui să verificați dacă nu se droghează, indepartarea graduală de familie si de orice altă activitate socială intervine treptat, pentru dependent nu mai contează decât anturajul si consumul regulat de droguri. Va spun asta pentru ca de multe ori familia nu recunoaște in timp util efectele asupra copiilor și își dau seama prea tarziu cand starea de dependență cronică este deja instalată. Cumpărați un test de la farmacie pentru a vă inlatura orice bănuială...
1 din 2 utilizatori consideră
acest răspuns util
Sentimentul trait de copil cred ca in primul rand este jnul de tradare care incet incet se tabaceste jn doua directii care tin de comunicarea cu el pt rezolvarea abisului in care pluteste sau lipsa comunicarii si indepartarea totala... puteti ajunge si la disperare dvs personal... daca vreti sa il salvati suferinta este doar una dintre consecintele a ceea ce dvs direct ati dezvoltat cu sau fara consfatuirea psihologica aferenta si necesara... sunt totusi foarte curios daca dvs sunteti in stare sa ii oferiti suportul necesar revenirii daca dvs va trecut prin cap chiar si pentru o secjnda sa schimbati yala la usa... domnul de sus care a spus ca o pedeapsa de acest gense poate aplica unui minor care traieste sentimentul de tradare totala si care in acest moment nu mai are incredere aproape in nimeni bate campii... sfatul meu este sa mergeti de urgenta la un psiholog/terapeut care sa va explice pe larg ce carare sa alegeti si cum sa pasiti pe ea... nimeni nuno sa va judece mai mult decat dvs pt acest schimb de yale si regretele eterne care vor ramane in sufletul gol.
La 16 ani are prieteni/prietene pe care dvs le stiti sper... posibil sa aiba incredere in ei/ele... folositi acei copii cu acordul parintilor ca mesageri a ceea ce vreti sa transmiteti... apoi incercati sa stabiliti repere comune ale momentelor frumoase care sa ii trezeasca din nou sentimente si in ultima instanta rabdare pana copilul doreste sa petreaca timpul si sa discute cu dvs...
"Judecata" pt schimbarea incuietorii usii va fi aspra iar pierderea iremediabila... nu cred ca va doriti un copil disparut total... el inca se agata de dvs...
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Mergeti va rog la niste sedinte de PSIHOTERAPIE.... Doar voi parintii... Aveti nevoie voi de dobandirea acelui echilibru psiho-emotional si abia apoi veti avea puterea, intelepciunea de a aplica spre copil.
Nu poti schimba lumea decat prin comportamentul , atitudinea si faptele tale.

Mimi67 a scris:

Buna ziua dna avocat si multumesc mult pentru raspuns, dar m ar fi ajutat enorm o adresa de email.O sa incerc in mesaj privat. O mentiune doar - evitati sa dati sfaturi in aceasta problema - daca nu traiti zilnic acelasi calvar ca noi. Te trezesti de dimineata si te intrebi, azi ce ma mai asteapta, cand in urma cu cativa - de 3 ani suntem asa - totul era normal si frumos si cu rezultate exceptionale la scoala. Din pacate in Romania nu exista nimic care sa te ajute, daca nu as fi gasit site-uri americane specializate in asa ceva cred as fi innebunit de mult sau poate l as fi dat afara din casa deja. Acolo discuta problemele doar cei in cauza. Nu exista comparatie decat cu cel care trece prin aceeasi situatie si cea ce am gasit aici la dvstra este identic.Multumesc inca o data.

4 din 4 utilizatori consideră
acest răspuns util
Salut, am găsit aceasta discuție întâmplator și m-a cam speriat. Am luat un copil din maternitate (in plasament, cu intenția de a-l adopta) și chiar ma gândeam la momentul in care va afla ca este adoptat. Exista o mentalitate, care nu știu de unde vine, ca un copil adoptat este inferior unuia crescut de părinții biologici. Acum este bebe dar vreau sa îl pregătesc din timp pentru micile răutăți ale celorlalți copii (nu știu cum o voi face dar ma pregătesc de acum). Eu am experiența proprie in privința asta și știu cum e sa afli ca parintele tău nu este, de fapt, cine spune el ca este (mama vitrega). M-am simțit trădată și ținuta deoparte in familia mea. Am simțit ca nu m-au luat in serios si ca nu au avut încredere sa discute chestiunile importante cu mine. Vreau sa evit asfel de sentimente și sa îl includ de la început in hotărârile importante la nivel de familie, sa ii acord toată încrederea și sa îl sprijin in tot ceea ce va dori sa facă (inclusiv dacă va dori sa-și cunoască părinții biologici). Dacă aveți sfaturi le primesc cu plăcere.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Indraznesc si eu un sfat: Vorbiti-i copilului inca de la o varsta frageda ca exista copii crescuti de parintii lor biologici si copii crescuti de parinti care i-au infiat. Dati-i exemple pozitive si negative din ambele categorii. Daca afla simultan ca e adoptat si ca exista multi alti copii adoptati va traduce in mintea lui de atunci ca a fi adoptat e rau, caci nu stie nimic despre aceasta ”categorie”. Daca il familiarizati din timp, cu naturalete, despre ce inseamna parinti biologici si parintit adoptatori, despre motivele pentru care oamenii adopta copii, cand ii veti spune ca e adoptat nu ii va mai parea ca e un soi de extrateresru si ca nimeni nu se mai afla in aceiasi situatie cu el.
Luati-i un animal de casa, faceti-l atent la campaniile de adoptie de animale si vorbiti-i de dragostea pentru acel animalut. La fel despre o jucarie. Vorbiti cu el despre iubirea intre prieteni, intre soti si ajutati-l sa inteleaga atasamentul, grija, compasiunea ca expresii ale iubirii. Ajutati-l sa inteleaga ca dragostea nu e legata de biologic si atat.
In rest, solicitati constant, raportat la varsta copilului, sfaturile unui psiholog.
Ultima modificare: Sâmbătă, 5 Octombrie 2019
proastasatului, utilizator

Alte discuții în legătură

Dreptul persoanelor adoptate de a-ºi cunoaºte originile ºi propriul trecut Roland Mindrila Roland Mindrila Modificarile aduse legii adoptiei au stabilit ca părinţii care au adoptat un copil trebuie să îi spună acestuia de la vârste cât mai mici, cu sprijinul ... (vezi toată discuția)
Probleme la scoala pt copilul infiat; solutii ? panzarumitica panzarumitica speta: un minor, infiat, clasa XI, datorita propagandei ostile as zice a unui coleg de clasa, a fost invrajbit tot colectivul impotriva primului in sensul ca ... (vezi toată discuția)
Renuntare la unul dintre copii mariblaj mariblaj am un fiu in varsta de 13 ani.doreste sa renunte la scoala,pleaca de acasa de dimineata pana seara impotriva vointei mele.din pacate nu asculta nimic din ce ii ... (vezi toată discuția)