Minor care refuză să meargă la școală și are probleme de comportament după ce a aflat că este adoptat: cum am putea rezolva situația? Am ajuns la capătul răbdării și al înțelegerii
Buna ziua. Ne confruntam cu urmatoarea problema: avem un copil pe care l-am adoptat in anul 2000 (a fost adus acasa direct din maternitate). Noi am dorit sa amanam cat mai mult momentul in care o sa-i spunem adevarul , adica sa fie colo catre majorat. Dar bineinteles ca soarta a vrut ca lucrurile sa decurga cu totul altfel, asa ca in urma cu un an jumatate i-am spus adevarul, deoarece ne-a fost teama ca va afla din alta parte.
Din acel moment relatia noastra s-a schimbat; - in primul rand ne-a reprosat ca mai bine nu i-am fi spus, iar mai apoi s-a distantat tot mai tare de noi. Am urmat sedinte de consiliere psihologica (impreuna toata familia) dar a refuzat sa participe mai mult de 2-3 sedinte. Pe masura ce timpul a trecut a inceput sa nu mai asculte, sa refuze sa invete si sa mearga la scoala.
Acum este in clasa a 9 a , la un liceu la care el si-a dorit sa mearga , are peste 100 de absente si se pune problema mutarii disciplinare , (oricum ramane repetent cu media 3 la purtare).
Pleaca de acasa la scoala, si numai acolo nu ajunge . La orele la care participa, din cand in cand, nu scrie, nu raspunde nimic, sfideaza pe toata lumea cu nepasare. In ultima vreme pleaca de acasa fara sa anunte. Refuza sa vina noaptea acasa si/sau sa spuna la cine este.
Am incercat toate metodele (rasplata pt fapte bune, pedepse-restrictii internet, telefon) orice, sa ajungem la o intelegere dar nu am reusit s-o scoatem la capat. In lipsa noastra aduce persoane straine in casa, fara sa ne anunte, cu toate ca a fost rugat si atentionat in privinta asta de nenumarate ori.
Am ajuns la capatul rabdarii si a intelegerii.
Acum i-am oferit alternativele:
* merge la scoala si se tine de invatatura asa cum facea inainte
daca nu:
* in Iulie face 16 ani - sa se angajeze (cu acordul nostru)
*daca nici asta nu vrea, atunci e liber de tot, sa-si traiasca viata dupa bunul lui plac, dar nu alaturi de noi.
L-am mai atentionat ca: daca mai pleaca de acasa fara sa anunte si refuza sa vina noaptea acasa, schimbam yala si nu-l mai primim.
Va rog sa-mi raspundeti in ce fel noi, ca parinti putem fi raspunzatori,daca refuzam sa-l primim inapoi (atunci cand va binevoi sa vina acasa), sau in cel mai "negru scenariu" daca alege varianta de a pleca de tot . Va multumesc.
Ideea este ca trebuie sa afle de la dvs , si nu de la gura lumii.
Spre 3 - 4 ani copiii incep sa puna o sumedenie de intrebari; cel mai bine e sa i se raspunda natural, firesc.
Trebuie sa afle ca un copil adoptat = ADORAT, este un copil DORIT 1000%, spre deosebire de ceilalti, care mai apar si din intâmplare...(adoptia trebuie pusa in valoare--> esti un copil deosebit )
Sunt o multime de personalitati publice care au adoptat copii si se afiseaza cu ei cu multa mândrie , vorbind deschis despre originile lor.
Femeia care l-a purtat in pântece si l-a adus pe lume, a facut o fapta buna, si vi l-a incredintat dvs, ca sa ii fiti MAMA . Pentru ca mama e cea care te creste, care iti vegheaza noptile, te-a invatat sa mananci, sa faci primii pasi, te calauzeste si te poarta in suflet pana la moarte si dincolo de ea pt ca dragostea mamei este neconditionata.
(Nu trebuie blamata femeia care i-a dat viata; datorita ei dvs ati devenit Mama, iar copilul a devenit fiul dvs. Nu puteti cunoaste motivatiile ei, dar daca copilul doreste sa le afle, poate le va afla. cand va deveni adult. E de apreciat ca a ales sa il aduca pe lume intr-o maternitate, si nu sa-i suprime viata din pântece, )
In opinia mea, respectarea drepturilor copilului si acceptarea diversitatii de catre copil fac sa se raporteze la el insusi ca la o normalitate. Cand un copil, fie ca e strain, tigan, adoptat, cu alta religie sau orientare sexuala se simte inferior, undeva a considerat el insusi inferioara o categorie de oameni, a fost informat incomplet sau gresit si a fost intolerant.
In esenta, azi sunt copii pe care ii cheama diferit fata de parintii lor, care sunt adoptati de sotul unuia dintre parinti, care au doua mame si doi tati, care cresc in orfelinate la stat, care cresc in familii in plasament, asta e realitatea de azi si niciunul nu merita mai mult sau mai putin decat altul, toti au aceleasi drepturi. Azi, normalitatea are o gama larga de manifestari.
Important e ca inca de cand e mic-mic sa discutati de asta asa cum e, ceva normal.
Un copil are doua mame, una biologica si una legala care il si creste. Alt copil are doua mame, una e sotia actuala a lui tati si alta e mama lui biologica...
Exista povesti terapeutice, o formula foarte buna de invatat toleranta si sunt unele potrivite varstelor mici. Exista jocuri de rol.
Cel mai important e sa va raportati dv. la situatia adoptiei ca la o forma a variatiei normalitatii de a avea un copil azi. Independent ce ii spuneti, cele ce veti simti dv. cand ii spuneti va conta, mai ales in primii ani.
Nu va stabiliti o varsta, vorbiti cand vine vorba, chiar daca nu intelege, chiar daca in discutie cu o prietena intai (El stie ca e adoptat din iubire, asa cum altii fac copii natural din iubire) sau cu orice alta persoana.
Astfel, unii copii afla ca sunt adoptati la un moment dat, altii stiu. Stiu de la un moment pe care ei nu-l pot preciza, e un dat, e normalitatea. Imi amintesc un copil care si-a intrebat mama: „Mami, de ce o gramada de copii au numele la fel cu amandoi parintii? Si cu mama si cu tata? Asa s-a intamplat la ei?” Pentru el era o normalitate ca pe mama sa o cheme diferit de tata si i s-a parut ceva ciudat la ceilalti.
Epuree
Utilizator 3din 3 utilizatori consideră acest răspuns util
Da, Imi amintesc ca utilizatorul ContSters257745 a mai avut un topic deschis legat de problemele cu copilul.
Eu cred ca trebuie avute in vedere si drepturile copilului. Cred ca este un abuz foarte, foarte grav schimbarea yalei, i-l obliga pe copil sa paraseasca casa. ESTE TOTAL GRESIT, el figureaza cu domiciliul stabil in acea casa.
Cred ca parinti gresesc continuu si au nevoie de psiholog.
Un copil infiat / neinfiat nu este carpa parintelui.
Copii / adolescentii la aceasta varsta se razvratesc din orice.
Eu cred ca ar fi o solutie sa aveti mai multa rabdare cu el. Sa luati un concediu fara plata si sa incercati sa faceti impreuna mai multe lucruri. Sa-l duceti la scoal sa vadeti nturajul, daca ii este rusine sa-i spuna ca verificati daca a ajuns la scoala si ca nu vreau sa te fac de ras ca te verific, ar fi bine sa nu lipsesti. Copiilor este bine sa le dai reversul actiunilor lor, prin mintea si avantajele lor. La fiecare copil metodele sunt diferite.
Au perioade cand li se pune pata pe ceva sau se lipesc de anturaj nepotrivit si foarte greu ies din asta.
Ar fi bine sa cunoasca familia naturala, fug instant de saracie si mizerie. De multe ori o resping ca sunt straini la pima vedere, vad defectele fratilor, etc.
De regula, problemele persista in timp, se da din una in alta, daca nu sunt principii curate de convietuire in acea familie.
Unde sunt copii cu probleme, in mare parte, familiile respective au probleme. Scoala are un rol foarte important.
Profesorii/colegii, de multe ori, ii marginalizeaza pe cei saraci, agresivi, needucati, fara pile, etc
Daca se drogeaza/fura este bine sa fie transferat in alt liceu.
Am un baiat de 26 ani, programator si 7 nepoti de la frati/surori, crescuti in agitatia Bucurestiului.
De multe ori conversatiile se rezuma la a pune intrebari si a interveni pe aici pe colea, in rest ei vorbesc singuri si asa se dau de gol.
Are unul dintre prieteni (programator) care o judeca pe bunica de lipsa tatalui din viata lui. I-am spus sa-i spuna ca bunica l-a salvat si l-a crescut cand tatal l-a abandonat. Ei au mereu nevoie de explicatii pozitive persoanei lor. Noi trebuie sa imbracam explicatiile.
Telul/crezut meu este unul singur: Daca eu nu pot sa rezolv aceasta problema, el cum sa o poata rezolva? Trebuie sustinut indiferent de problema si noi trebuie sa ne pastram calmul. Este obligatia noasta legala (caz minor), morala, sociala, etc.
La aceasta varsta cred ca totii au episoade de razvratire, cauzate de orgoliu, de personalitate, de dispozitie, de circumstante, anturaj, de schimbarile hormonale, etc
Cred ca cel mai bun comportament este acela in care consideri ca esti in fata colegilor tai de munca, in fata unei autoritati, colegilor lui de scoala si vorbesti de fata cu toata lumea, adica sa te cenzurezi sa-l jignesti, umilesti, fortezi, sa-i incalci drepturile, etc
Astea sunt invataminte si din relatiile cu unchii, parintii, socrii, fratii/surorile. Altfel ies scantei mereu.
avocatnet.ro explicăm legislația
Manuela Rășină, administrator
Cabinet de avocat Liliana Grădinaru, Avocat
Epuree, utilizator
Roland Mindrila 
panzarumitica