Custodia comuna

Daca eu nu am acum si nici in viitor nicio sansa sa am vreo legatura cu copilul pentru ca asa ai tu chef, ce ar trebui sa fac? Ca intrebare pur teoretica, asa cum ati mentionat, raspunsul ar fi ca acea persoana sa isi vada de propria viata, care trece. Vazandu-si de viata, ar putea lasa loc copilulului ca acesta sa vina singur, din proprie initiativa.

Dar presupunand insa ca ar exista o legatura intre mine si copil, fie si ea firava, nu as fi un imbecil sa nu incerc sa o mentin si dezvolt?

Tot ca raspuns la o intrebare teoretica: Daca copilul din cazul dvs teoretic e mai maricel, acesta intelege sau va intelege ca tatal ii face mamei rau. Odata ce va intelege aceasta premisa, cred ca sansele de a "mentine si dezvolta" relatia vor fi zero. Cai apropo de logica invocata de dvs, niciun copil nu se va bucura ca mama lui e atacata. Daca nu din alt motiv, macar din acela ca o transformati in victima. Daca, din "logica", aveti o parere diferita, e de asteptat si de vazut daca relatia cu copilul se va dezvolta sau, din contra, se va inrautati.

Aveți foarte mare grija cu aceste acorduri la notar mai ales cel de al doilea răspuns din dușuri mi se pare cel mai pertinent .

Ei doamna PS, nu prea inteleg de unde ati tras concluzia ca cineva nu isi vede de viata. Deci eu inteleg asa, daca tatal nu-si vede copilul din cauza mamei, sa renunte. Ma gandeam insa asa pur teoretic daca plangerile mamei la adresa tatalui or fi bucurat sau nu copilul. Dar doamna ps, niciodata in discursul dvs nu e vorba despre copil nu-i asa? Ci mereu despre mama. Stiti cine pierde doamna PS cand relatia copilului cu tatal nu exista sau se inrautateste? Copilul. Ca precum am spus, cu voie fara sau fara voie tatal isi vede de viata. Nu vreti sa cititi cum de exemplu fetitele ce sunt alienate si nu au o legatura cu tatal nu reusesc sa aiba o familie si ajung amantele unor barbati nu tocmai potriviti pentru ele?
Poate cine stie, daca mama va intelege intr-un final ca nu despre ea este vorba ci despre copil, lucrurile se vor repune pe un fagas normal.

Daca nu ati repeta aceleasi refrene ati vedea ca exact cu copilul am inceput in prima postare! Dar ce sa-i faci, asa e cu "logica". Nu orice mama, nu orice tata sunt o prezenta benefica pentru un copil. Pe langa asta, au existat, de exemplu, si generatii de copii, care au trait preponderent fara tati. Ma refer la generatiile post razboaie. Nu s-a demonstrat ca in acele generatii a existat un numar mai mare de copii, deveniti adulti, nefericiti! Altfel, teoriile psihologilor sunt extrem de "credibile", ca si testarile lor. Zilnic auzim cum oameni testati si declarati ok de psihologi cu doar o luna in urma se sinucid, Cred ca ar trebui sa va gasiti alte motive, ce tin de propria persoana, pentru a va motiva prezenta in viata copilului. Cum ar fi ca acel copil va iubeste, va duce dorul, dvs ati reprezenta un reper moral in educatia lui, un sprijin financiar in devenirea lui etc, sau nu e cazul si copilul nu va doreste deloc si atunci va agatati doar de teoriile psihologilor?
Daca reusiti sa lamuriti de care dintre parinti e in mod real atasat copilul, atunci veti lamuri si plangerile cui le va socoti indreptatite. Odata stabilit acest lucru veti intelege si la "dezvoltarea" carei relatii, cu mama sau cu tata, vor contribui plangerile.
Pana la urma timpul va lamuri totul, inclusiv castigul, in raport de relatia cu copilul, pe care autorul plangerilor il va obtine. De altfel, daca ar exista putina logica, si daca conflictul nu se afla la inceput, ci are un "istoric", atunci se poate face o analiza retrospectiva cu privire la consecintele conflictelor. Si anume, in timp, lucrurile au mers spre bine sau s-au inrautatit? Zic si eu, teoretic desigur.

Copilul nu este lasat sa iubeasca si sa-si doreasca nimic ce tine de tatal lui. Zero sanse ca mama de buna voie sa ingaduie dragostea copilului pentru tata pentru ca nici macar nu intelege ca nu despre ea e vorba, ci despre copil. Dar va intelege.