Am program de vizită, dar copilul îmi spune în mod constant că nu vrea să mă vadă iar tatăl nu colaborează cu mine în acest sens. Cum pot rezolva situația?

Nu pricep cum oameni maturi, unii cu studii umaniste, care probabil au învăţat prin şcoli şi un pic de psihologie şi sunt şi părinţi, pot susţine asemenea aberaţii, ca "copiii îşi iubesc părinţii, întotdeauna, necondiţionat" sau că "copilul este învăţat să urască " de cineva.
Iubirea, dragostea, ataşamentul NU se învaţă, la fel cum şi instinctele se nasc deodată cu individul.
Cine afirmă că un adolescent de 13 ani este învăţat de tată să nu meargă la program cu mama nu cunoaşte nici psihologia adolescentului şi nu a crescut un copil de la naştere până la vârsta adultă.
Adolescenţa în sine este o vârstă dificilă , când copilul este pe cale de a deveni adult; este vârsta revoltei, vârsta afirmării de sine, este vârsta când copiii vor să fie independenţi, intră în conflict cu adulţii dimprejur - părinţi, dascăli.
Copilul dvs., maria v., este suficient de tulburat de divorţul dvs., chiar dacă nu o recunoaşte, în viaţa lui a intervenit o schimbare. Refuzul lui este o formă de protest pentru ce i s-a întâmplat şi faptul că dvs. aţi fost de acord ca el să rămână cu taică-său justifică comportamentul său fată de dvs.
A interveni acum în viaţa lui cu executare silită, cu Poliţia, cu penalizări ale tatălui pentru refuzul copilului vă poate da satisfacţie de moment, dar, pe termen lung, sentimentele ce le veţi fi provocat vă va elimina definitiv din viaţa copilului. Trebuie să înţelegeţi că iubirea nu se poate impune prin hotărâre judecătorească, iar forţa nu a determinat niciodată echilibru psihoemoţional al subiectului asupra căruia se aplică.
O prezenţă discretă a dvs., prin mesaje, telefoane, în care vă interesaţi de soarta lui şi de nevoile lui , fără forţarea de întâlniri obligatorii dă rezultate benefice amândorura,fără îndoială.

Martonze, nu ati studiat deloc psihologia si majoritatea lucruri lor pe care le scrieti referitor LA psihologia minorului sunt completed eronate.
Daca sunteti interesata de subject va sfatuiesc sa faceti o facultate, practica ani si ani de zile si apoi sa deschideti gura. Asta daca doriti ca vorbele dumneavoastra sa fie corecte si sa aiba greutate nu doar sa fiti o Olivia Steer a psihologiei minorului.
LA 13 ani, copilul proaspat intrat in adolescenta se afla in CEA mai influentabila perioada din viata sa. Pe langa ca nu are suficienta experiments de viata datorita schimbarilor fizice este supus la o dubla presiune.
Nici ca se putea moment mai propice pentru abuz sau pentru manipulare.
Doamna luati copilul de acolo cat mai repede chit ca Il luati pe sus. Reincredintare si apoi luat de pe drumul de intoarcere de LA scoala.

when a scris:

Daca sunteti interesata de subject va sfatuiesc sa faceti o facultate, practica ani si ani de zile si apoi sa deschideti gura

adica asa cum ati facut dvs, when draga?

Eu am facut psihologia asa cum ati facut dumneavoastra dreptul. Acum insa depinde cine intreaba, mamica divortata care lucreaza in banca sau avocata alienatoare care isi abuzeaza nepoata.

Din pacate unii "sfatuitori" nu dau dovada de o atitudine mai "sanatoasa" ca interlocutorii pe care ii critica. Unii critica statul pe forum al unora si se dovedesc de ani de zile cei mai activi in acest domeniu de dimineata pana seara, fie weekend, fie vacanta. Spun ca altii traiiesc viata altora si cu toate acestea dau detalii din viata unor persoane straine - stiind practic inclusiv ce spun vecinii despre ei. Ii numesc pe unii ratati, frustrati si inecati in ura, desi nu reusesc sa transmita altceva de ani de zile: ratarea si nereusita au multe valente de altfel.
Mai pe scurt, how people treat other people is a direct reflection of how they feel about themselves. Si aici unora le cam da cu virgula pana si pe amaratul asta de forum. Se vede treaba ca anumite persoane nu reusesc sa se bucura de binele lor propriu, cat mai degraba de raul altcuiva.