nathalie01 a scris:
Este adevarat ca in "Drept procesual penal - Tratat" de Neagu din anul 2002 ( pag.318 ) se arată că incheierea de respingere a cecerii de recuzare "face parte din categoria încheierilor care pot fi atacate cu recurs separat, care se judeca imediat, insă în mapa scrisă tot de Neagu "Sinteze de teorie - Drept procesual penal" din anul 2005, precizează că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se atacă odată cu fondul cauzei ( pag.77 ).
Din practică îţi spun sigur că toate încheierile de acest gen care au fost atacate imediat ( de procesomani sau din dorinţa de a tergiversa cauza ), au fost înaintate, ce-i drept, instanţei superioare, însă au fost respinse ca inadmisibile.
e OK ce zici, intrucat nu i se poate interzice partii accesul la justitie prin cenzurarea posibilitatii ca instanta de control judiciar sa verifice legalitatea declararii acestei cai. Bineinteles ca aceasta din urma o va respinge ca inadmisibila, dar nu pt motivele limitativ expuse in art. 51 alin. 2,3 c.p.p. (cand insasi instanta in fata careia s-a formulat cererea de recuzare constata inadmisibilitatea cererii), ci pentru ca, din moment ce intrepretarea
per a contrario, insusita si de instanta suprema, este ca incheierea de respingere a recuzarii se ataca odata cu fondul,
atacarea acesteia cu recurs separat (deci inainte de solutionarea fondului si de nasterea dreptului partii interesate de a ataca hotararea prin care instanta s-a desesizat, iar odata cu aceasta si sijncheierea prin care s-a respins recuzarea)
nu poate fi admisibila (dar, asa cum bine ai punctat, instanta de recurs
se pronunta asupra ei).
asta e parerea mea...
:closedtopic: