Mai sunt câteva zile și vom intra în ultimele două luni ale anului 2019. Din acest motiv, specialiștii sfătuiesc contribuabilii să facă anumite verificări (cel puțin preliminare) înainte de sfârșitul exercițiului financiar. Deși majoritatea țin de domeniul TVA-ului, există și alte chestiuni ce trebuie avute în vedere. Citește articolul
Al doilea trimestru al anului 2019 s-a încheiat zilele trecute, ceea ce înseamnă că firmele pot începe demersurile pentru împărțirea profitului aferent perioadei ianuarie - iunie sub formă de dividende. Însă împărțirea dividendelor interimare implică parcurgerea mai multor etape. Citește articolul
Atunci când vorbim despre împărțirea trimestrială a dividendelor, vorbim de o procedură ce trebuie urmată, care are, în esență, cinci mari etape de bifat. Acești pași au fost conturați în baza reglementărilor legale pe care le avem până acum în vigoare în domeniu. Totul începe cu inventarierea patrimoniului și finalul este reprezentat de plata efectivă a dividendelor interimare. Citește articolul
Firmele trebuie să efectueze inventarierea propriului patrimoniu la începutul activității, dar și cel puțin o dată pe durata fiecărui exercițiu financiar încheiat, conform legislației. Mai nou, inventarierea este obligatorie și în cazul companiilor care împart trimestrial dividende. Procedura de inventariere a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii prevede parcurgerea anumitor pași, explicați mai jos. Citește articolul
Finalul de an aduce mai multe obligații de îndeplinit pentru companii, atât din punct de vedere fiscal, cât și în ceea ce privește legislația muncii. Astfel, există o serie de declarații și plăți scadente înainte de sărbători, perioadă până la care trebuie îndeplinită și obligația demarării unei negocieri colective cu propriii salariați, în vederea majorării salariilor brute de la 1 ianuarie 2018. Totodată, sfârșitul de an coincide adesea cu momentul în care firmele și persoanele fizice autorizate (PFA) își inventariază patrimoniul. Nu în ultimul rând, există o serie de măsuri, precum aplicarea sistemului split TVA sau majorarea plafonului de încadrare la micro, pe care firmele trebuie să le aibă în vedere pentru perioada imediat următoare. Citește articolul
Inventarierea patrimoniului unei firme sau persoane fizice autorizate (PFA) urmăreşte stabilirea unei situaţii reale a tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii şi trebuie efectuată la începutul activităţii, dar şi cel puţin o dată în cursul exerciţiului financiar. De altfel, multe dintre entităţi obişnuiesc să realizeze inventarul în luna decembrie a fiecărui an, iar cele care nu respectă prevederile riscă amenzi de până la 5.000 de lei. Aşadar, în contextul în care finalul de an se apropie, iar operaţiunea de inventariere este una destul de laborioasă, vă spunem astăzi cele mai importante aspecte de care trebuie să ţineţi cont la inventariere. Citește articolul