Firmele și instituțiile publice care vor să lucreze cu interni trebuie să înregistreze înainte contractele de internship la autorități. Așa prevede, sub sancțiunea amenzii, reglementarea nu de mult intrată în vigoare pentru contractele de acest fel. Recent, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) a pus în funcțiune și un registru electronic pe care organizațiile-gazdă ale programelor de internship trebuie să-l folosească de acum înainte pentru înregistrarea internshipurilor. Citește articolul
Firmele private, dar și companiile de stat care organizează internshipuri trebuie să plătească acestor persoane o indemnizație, așa cum rezultă din prevederile Legii internshipului, banii fiind supuși impozitării. Practic, indemnizația trebuie să fie cel puțin egală cu jumătate din salariul minim brut în vigoare, o parte ajungând la intern și o altă parte la stat. Citește articolul
Cei care împlinesc 16 ani pot face internship la firme și autorități publice timp de cel mult șase luni, potrivit Legii internshipului, intrată de curând în vigoare. Pentru asta, internii trebuie plătiți obligatoriu. Internshipul le servește și la dobândirea de vechime în muncă și în specialitate, dar nu este același lucru cu stagiatura, care e reglementată diferit, în legea sa specială. Internii au de îndeplinit obligații specifice și au dreptul să li se asigure îndrumarea corespunzătoare. Citește articolul
Tinerii de cel puțin 16 ani vor putea lucra pentru firme sau entități publice în baza unor contracte de internship, potrivit unui act normativ care intră mâine în vigoare. Internii vor avea la dreptul la o indemnizație lunară de cel puțin jumătate din valoarea salariului minim brut, în funcție de cât au lucrat efectiv, iar perioada maximă în care vor putea fi interni la aceeași persoană juridică va fi de șase luni. Citește articolul
În data de 19 iulie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 176/2018 privind internshipul, lege ce va intra în vigoare începând cu 18 august 2018. În anumite condiții, de prevederile acestei legi vor putea beneficia și cabinetele, și societățile de avocatură. Citește articolul
Efectuarea practicii obligatorii de către studenți și elevi este reglementată de un act normativ intrat în vigoare cu mai bine de zece ani înaintea Legii internshipului, care se va aplica abia de săptămâna viitoare. Internshipul poate fi făcut de orice persoană care, chiar dacă nu are calitatea de student sau elev, dorește să dobândească experiență și cunoștințe într-un domeniu, pe când studentul are nevoie de stagiul de practică chiar pentru a promova anul. Citește articolul
Deși am putea fi tentați să credem că stagiatura și internshipul reprezintă unul și același lucru, că stagiarul e tot una cu internul, legislația din România ne arată că trebuie să le deosebim: pe lângă reglementarea apărută încă din 2013 privind stagiatura, în peisajul legislativ a mai apărut recent și Legea internshipului. Citește articolul
Indemnizația de internship va fi considerată venit impozabil și încadrată fiscal în categoria veniturilor din salarii, potrivit Legii internshipului, recent publicată în Monitorul Oficial și aplicabilă din august. Inițial, se prevăzuse că angajatorii vor datora și contribuții la sănătate pentru internii care nu mai sunt asigurați automat în sistem, dar s-a renunțat la această prevedere. Citește articolul
Firmele vor fi încurajate să angajeze persoanele pe care le aduc în internship prin acordarea unei sume fixe de la stat. Concret, potrivit unui act normativ aplicabil de la jumătatea lunii august 2018, pentru fiecare stagiu care se transformă în angajare companiile vor primi aproximativ 1.000 de euro, însă numai dacă noii salariați stau la firmă cel puțin doi ani. Însă banii vor fi plătiți abia după ce trec cei doi ani, astfel că angajatorii mai au mult de așteptat până să-i primească, informația fiind confirmată de Ministerul Muncii la solicitarea avocatnet.ro. Citește articolul
Firmele și entitățile publice care vor vrea să lucreze cu interni nu doar că vor fi obligate să le încheie contracte de internship, dar vor trebui să înregistreze aceste contracte întru-un registru special al agențiilor de muncă, potrivit unui act normativ ce a ajuns azi în Monitorul Oficial. Dacă nu vor înregistra contractele, firmele vor putea fi amendate cu până la 20.000 de lei. Citește articolul