Interesul pentru activele digitale construite pe tehnologia blockchain, precum criptomonedele sau jetoanele nefungibile (NFT-uri) a crescut vizibil în ultimii ani în rândul investitorilor. Un studiu realizat de Fortune Business Insights estimează că piața globală de criptomonede va ajunge la o valoare de 1,9 miliarde de dolari americani în 2028, cu o rată de creștere anuală de 11,1% în perioada 2021-2028. În ceea ce privește piața globală a jetoanelor nefungibile (NFT-uri), un studiu publicat în decembrie 2021 de Global Market Estimates arată că în perioada 2021-2026, rata medie de creștere va atinge 185%. Investițiile în criptomonede și jetoane nefungibile sunt un trend în creștere și în România, iar unul dintre cele mai importante subiecte dezbătute frecvent este legat de tratamentul fiscal al câștigurilor generate în urma investițiilor. Citește articolul
O broșură cu principalele informații ce trebuie știute despre taxarea criptomonedelor a fost publicată zilele trecute de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Tot mai multe informații financiare despre activitatea firmelor vor putea ajunge, treptat, la autoritățile statului în următorii ani. Concret, este vorba de două directive europene care vizează activitatea comercianților online, dar și de un proiect de regulament european ce vizează identificarea celor care folosesc criptoactive. Citește articolul
Regimul fiscal al tranzacțiilor cu monede virtuale a fost clarificat, în mare măsură, în România, odată cu apariția Legii 30/2019, care, printre altele, reglementează modul de impozitare a veniturilor obținute din astfel de tranzacții. A continuat însă să planeze incertitudinea cu privire la taxarea veniturilor realizate anterior apariției legii menționate, întrucât la momentul respectiv existau încă interpretări potrivit cărora, în lipsa unei reglementări clare și specifice în domeniu, veniturile din tranzacții cu monede virtuale ar trebui considerate neimpozabile. Citește articolul
Autoritățile europene au inițiat recent un pachet de proiecte legislative prin care vor implementarea, din 2026, a unei reforme a domeniului prevenirii spălării banilor. Concret, regulile care acum sunt stabilite printr-o directivă europeană și care trebuie implementate la nivel național pentru a se aplica vor fi mutate, într-o formă extinsă, într-un regulament european aplicabil direct în toate statele UE. În paralel, o să apară o autoritate europeană specializată care va coordona autoritățile naționale din domeniul prevenirii spălării banilor, pentru o implementare optimă a legislației în domeniul privat. Citește articolul
Codul penal urmează să fie modificat duminică, prin introducerea mai multor fapte de fraudă şi contrafacere în legătură cu mijloacele de plată fără numerar, printre care se numără şi criptomonedele, după ce o lege ce vizează această schimbare a fost oficializată azi. Citește articolul
Portofelele electronice anonime, pentru cei care dețin criptomonede, urmează să fie interzise pe teritoriul UE, conform unui proiect de regulament european prezentat marți de Comisia Europeană. Practic, furnizorii de servicii de cripto-active vor avea obligații ce țin de prevenirea spălării banilor și vor trebui să-și identifice clienții. Ideea este de a reduce riscul folosirii criptomonedelor în scopuri necinstite. Citește articolul
2021 este al doilea an în care câștigurile consistente din criptomonede trebuie declarate Fiscului și trebuie achitate taxe pentru ele. Regulile referitoare la acest tip de venit sunt cuprinse în Codul fiscal și în ordinul privind declarația unică pentru persoanele fizice. În acest context, vă explicăm azi pe scurt cele mai importante aspecte legate de declararea câștigurilor și plata taxelor aferente. Citește articolul
Autoritățile fiscale deja au derulat până acum câteva controale privind tranzacțiile cu criptomonede, spun specialiștii Deloitte România. Având în vedere creșterea numărului de persoane care fac asemenea tranzacții, aceștia spun că nu-i deloc exclus ca, în viitorul apropiat, să vedem din ce în ce mai des astfel de verificări ale Fiscului. Deși tratamentul fiscal al veniturilor din criptomonede este destul de clar, principala problemă este cu momentul de la care intervin efectiv obligațiile fiscale. Citește articolul
Având în vedere recenta propunere de criminalizare a unor activități cu criptomonede, poate părea suprinzător, dar există și alte reglementări ce vizează tranzacții cu monede virtuale. Cei care desfășoară activități cu monede precum Bitcoin sau Ethereum trebuie să se supună unor norme de ordin fiscal, unor norme din domeniul prevenirii spălării banilor și - deși asta nu e chiar clar - unor reglementări europene în domeniul instrumentelor financiare. Citește articolul