Persoanele fizice autorizate (PFA) sunt îndreptățite, la fel ca și salariații, să intre în concediul de creștere a copilului (CCC), dar și să primească stimulentul de inserție. Regulile de acordare a stimulentului de inserție sunt similare, cu mici diferențe legate de momentul din care se pot acorda efectiv acești bani. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) au posibilitatea de a intra în concediul de creștere a copilului (CCC), la fel ca și salariații, dacă îndeplinesc o serie de condiții. Deoarece informațiile necesare nu sunt întotdeauna la îndemână, adunăm în acest articol toate criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un PFA pentru a cere indemnizația de CCC, alături de câteva clarificări utile de la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecția Socială (ANPIS). Citește articolul
Pentru o persoană care obține venituri atât dintr-un contract individual de muncă (CIM), cât și dintr-o activitate prestată ca persoană fizică autorizată (PFA), concediul și indemnizația pentru creșterea copilului se poate acorda în urma suspendării a cel puțin uneia dintre activități, se arată într-un răspuns al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) transmis la solicitarea redacției noastre. Citește articolul
Chiar și în situația în care o persoană fizică autorizată (PFA) obține venituri anuale nete de până în 6.570 lei, care este limita pentru păstrarea indemnizației de concediu de creștere a copilului (CCC), pentru a putea intra în CCC această activitate aducătoare de venituri trebuie suspendată pe toată durata concediului de creștere. Reactivarea PFA-ului, după intrarea în plată a indemnizației de CCC, va duce la încetarea acordării indemnizației. Citește articolul
Deși cei 200 lei care pot fi acordați salariaților plătiți cu salariul minim brut pe țară, începând cu 1 iunie, nu sunt taxabili, ei sunt luați totuși în calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației pentru concediul de creștere a copilului (CCC), după cum ne-a indicat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), într-un răspuns acordat redacției noastre. Citește articolul
Anumite ajutoare de stat, a căror valoare se calculează în funcție de indicatorul social de referință (ISR), vor intra în buzunarele beneficiarilor la o valoare mai mare din această lună, ca urmare a majorării ISR începând cu luna martie a acestui an. Creșterea vine pe fondul unei legi oficializate în 2021, care prevede actualizarea ISR în prima zi a lunii martie a fiecărui an cu rata inflației din anul precedent. Citește articolul
Majorarea, începând cu luna martie, a indicatorului social de referință (ISR) care stă la baza indemnizației minime acordate pe perioada concediului de creștere a copilului (CCC) duce și la ridicarea plafonului veniturilor nete pe care persoana aflată în CCC le poate primi fără a-și pierde indemnizația. Citește articolul
Statul condiționează acordarea indemnizației pe timpul concediului de creștere a copilului de interdicția (nu absolută!) de a obține alte venituri din desfășurarea unor activități în mod concret. Calitatea de a fi administrator al unei firme, în sine, nu e problematică și nu duce la suspendarea indemnizației pentru că nu e obligatoriu ca această calitate să fie și remunerată. Citește articolul
Indemnizația pentru concediul de creștere a copilului se acordă persoanelor care obțin venituri supuse impozitului într-o perioadă minimă de 12 luni din ultimele 24 dinaintea nașterii copilului. Totuși, în situația în care gravida naște cu mult înainte de termen, iar din calculele sale înainte de nașterea prezumată ar fi satisfacut această cerință legală, perioada cuprinsă între data efectivă a nașterii și cea presupusă va putea fi scăzută din perioada minimă de 12 luni. Citește articolul
Ajutorul dat de stat celor care intră în concediul de creștere a copilului e menit să acopere o necesitate financiară pentru cei care se retrag din câmpul muncii o perioadă, pentru a sta cu cei mici. De aceea, în ordonanța care stabilește oferirea indemnizației de concediu de creștere a copilului (CCC) există o limită de venituri anuale pe care le pot obține beneficiarii indemnizației simultan cu ajutorul de la stat. Acele venituri trebuie să rezulte însă din desfășurarea efectivă a unei activități. Citește articolul