avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1843 soluții astăzi
Acasă Subiect: prescriptie
Subiect: prescriptie
ACCES GRATUIT
Combaterea fraudei care aduce atingere intereselor financiare ale UE

CJUE: Efectele deciziilor CCR în privința prescripției răspunderii penale nu ar trebui aplicate astfel încât să ducă la impunitate generalizată. Judecătorii nu ar trebui sancționați dacă nu aplică o decizie CCR pentru a da întâietate dreptului UE

avocatnet.ro în Justițiabil in România
25 Iulie 2023 | 2 | 2767 | Timp de citire: 5 min.

Situația din România privind lipsa unor cauze de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale între 2018 - 2022 (ca urmare a două decizii ale Curții Constituționale a României - CCR) a ajuns și în atenția Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), când Curtea de Apel Brașov a decis să trimită câteva întrebări preliminare CJUE. Ca urmare a deciziilor CCR, mai multe procese penale au fost închise și mai mulți condamnați au contestat hotărârile definitive, însă unele dintre fapte vizează tocmai interesele financiare ale UE. Pe de o parte, judecătorii sunt ținuți, cu riscul răspunderii discplinare, să respecte deciziile CCR, însă în discuție există și principiul supremației dreptului Uniunii, prin urmare, dilema judecătorilor - ce să aplice? În decizia pronunțată luni, CJUE nu le spune judecătorilor români să facă abstracție de deciziile CCR, întrucât la mijloc sunt drepturi fundamentale ale inculpaților, dar să țină cont și de interesele UE - mai exact, să nu se ajungă până la repunerea în discuție a hotărârilor definitive de condamnare, ca efect al unei aplicări retroactive a legii penale mai favorabile. Citește articolul

ACCES PREMIUM

După cât timp se prescrie dreptul Fiscului de a cere executarea silită a contribuabililor și ce perioade nu sunt luate în calcul

Orlando Surugiu-Pânzaru în Contabil și fiscal
Funcționar public cu experiență în administrația publică centrală - domeniul fiscal,
14 Iulie 2023 | 2704 | Timp de citire: 2 min.

Prin prezentul articol expunem principalele aspecte procedural-fiscale privind prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită. Totodată, amintim și care sunt situațiile în care poate să intervină suspendarea sau întreruperea prescripției. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Din mai, opt medicamente noi vor fi incluse pe lista celor gratuite sau compensate

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
20 Aprilie 2023 | 2 | 6297 | Timp de citire: 1 min.

Printr-o hotărâre apărută în această săptămână, s-a stabilit extinderea, de luna viitoare, a listei medicamentelor compensate și gratuite de care beneficiază pacienții din țara noastră. Concret, din 1 mai vor fi introduse opt noi medicamente, ele fiind destinate tratării unor afecțiuni oncologice, tulburări depresive sau dermatite. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Reducerea perioadei de arhivare a actelor contabile poate fi problematică. Specialiștii recomandă firmelor să facă o analiză înainte de a „curăța” arhiva de actele vechi

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
16 Ianuarie 2023 | 1 | 8395 | Timp de citire: 6 min.

O măsură de debirocratizare oficializată recent prin lege poate să aducă mai degrabă probleme firmelor, consideră specialiștii consultați de redacția noastră. Este vorba de reducerea perioadei de arhivare pentru registrele obligatorii de contabilitate și documentele justificative în baza cărora se fac înregistrările în contabilitate. Deși actele contabile pot fi arhivate de-acum numai cinci ani, firmele ar trebui să analizeze cu atenție, de la caz la caz, dacă nu cumva ar trebui să le păstreze peste acest termen. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Guvernul a renunțat la mai multe măsuri procedural-fiscale pe care voia să le dea pe final de 2022

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
30 Decembrie 2022 | 1739 | Timp de citire: 3 min.

O ordonanță de urgență cu multiple modificări la Codul de procedură fiscală, ce a apărut joi în Monitorul Oficial, este mult mai scurtă decât intenționa Guvernul să fie. Practic, o serie de măsuri ce erau prevăzute în forma inițială a proiectului au dispărut complet din forma oficială a actului normativ. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE În procesele privind plângerile contravenţionale, instanţele pot invoca, din oficiu, prescripţia executării sancţiunii. Decizia ICCJ, oficializată

Simona Voiculescu în Aspecte juridice
Director Editorial, avocatnet.ro
28 Decembrie 2022 | 4273 | Timp de citire: 2 min.

În soluționarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a stabilit că instanțele pot invoca din oficiu prescripția executării sancțiunii contravenționale în procesele ce au ca obiect plângerile contravenționale. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Noi medicamente intră pe lista celor gratuite sau compensate

Dragoș Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor coordonator, avocatnet.ro
4 Noiembrie 2022 | 3 | 5060 | Timp de citire: 1 min.

Mai multe medicamente vor fi introduse, începând de luna viitoare, în lista celor compensate și gratuite, după cum a stabilit recent Guvernul, printr-o hotărâre apărută joi în Monitorul oficial. Aceasta este cea de-a treia extindere a listei în acest an. Citește articolul

ACCES PREMIUM

UPDATE Ce trebuie să știi despre amenzile fiscale, după modificările recente privind prescripția acestora

Alexandru Boiciuc în Contabil și fiscal
Redactor-șef, avocatnet.ro
4 Noiembrie 2022 | 7964 | Timp de citire: 4 min.

Acum câteva luni, Guvernul a schimbat termenul de prescripție al dreptului Fiscului de a aplica amenzi contravenționale de procedură fiscală - de la șase luni, acesta a fost extins la cinci ani. În acest context, am inclus în sinteza de față principalele informații pe care ar trebui să le știe orice firmă sau persoană fizică despre amenzile fiscale - atât cele din Codul de procedură fiscală, cât și cele din Codul fiscal. În prezent, amenzile pentru contravenții fiscale pot începe de la câteva zeci de lei și pot ajunge până la zeci de mii de lei, conform codurilor amintite. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Amenzi de procedură fiscală: Obligația de a le plăti se prescrie tot în două luni de la aplicarea lor, dacă procesul-verbal nu e comunicat la timp

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
29 Octombrie 2022 | 9879 | Timp de citire: 2 min.

Recent s-a stabilit că dreptul Fiscului de a aplica amenzile din Codul de procedură fiscală se prescrie după cinci ani de la data săvârșirii faptei. Însă, chiar și așa, e important de știut că obligația de a le plăti se prescrie, în continuare, după numai două luni de la aplicare, dacă procesul-verbal de contravenție nu este comunicat la timp. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Clarificare: Amenzile din Codul fiscal se prescriu, în continuare, după șase luni de la faptă

Alexandru Boiciuc în Taxe și impozite
Redactor-șef, avocatnet.ro
25 Octombrie 2022 | 1 | 5415 | Timp de citire: 3 min.

În contextul în care Guvernul a extins recent, de la șase luni la cinci ani, perioada în care se pot aplica amenzile contravenționale din Codul de procedură fiscală, este important de clarificat că regula nu se aplică și amenzilor din Codul fiscal. Astfel, pentru acestea din urmă, prescripția intervine în continuare după șase luni, au confirmat fiscaliștii pentru redacția noastră. Citește articolul