Prevederea ce stabilea că indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului poate fi executată silit numai dacă este vorba de recuperarea sumelor încasate necuvenit a devenit inaplicabilă aseară, odată cu publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii prin care aceasta a fost declarată neconstituțională de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, de-acum, indemnizația de creștere poate fi urmărită silit pentru orice motiv. Citește articolul
La stabilirea dreptului la concediul pentru creșterea copilului și la indemnizația aferentă se va ține cont și de perioadele în care, din cauza pandemiei de coronavirus, solicitanții au primit șomaj tehnic sau indemnizația pentru profesioniști. Schimbarea este deja în vigoare, deoarece normele de aplicare privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului au fost modificate. Citește articolul
Părinții care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului pot primi o sumă de bani, numită stimulent de inserție. După cum stabilește legislația momentului, stimulentul de inserție nu se poate cumula cu indemnizația de creștere a copilului, iar pentru a-l primi, părintele care se întoarce la muncă trebuie să facă o cerere în acest sens. De-acum, valoarea stimulentului este diferită în funcţie de momentul la care se întoarce părintele în câmpul muncii. Citește articolul
Plata majorată a stimulentului de inserţie acordat părinţilor care revin mai repede la muncă şi alte măsuri relaţionate au devenit aplicabile luni seară, după ce normele concediului de creştere a copilului și ale stimulentului de inserție au fost modificate oficial. Deşi noutăţile au fost introduse în aprilie 2021 prin OUG 26/2021, acestea se aplică efectiv din 17 mai 2021, pentru că intrarea lor în vigoare era condiționată de oficializarea modificărilor la norme. Citește articolul
Părinţii beneficiază de o serie de drepturi conform legislaţiei naţionale, printre ele numărându-se atât concedii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, ci şi indemnizaţii pentru aceste concedii, precum şi zile libere pentru îngrijirea lor. Citește articolul
Executivul a decis de curând că, în contextul actual al stării de urgență, cei care vor să obțină anumite beneficii la care au dreptul prin lege trebuie să o poată face și electronic, nu doar la ghișeu. Prin urmare, au impus tuturor primăriilor și altor autorități să primească documentele de la solicitanți în mod electronic, pe email. Iată, mai jos, o listă a celor mai importante beneficii sociale ce pot fi obținute acum online: Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) care vor intra în concediul de creștere a copilului (CCC) vor putea să își desfășoare activitatea și pe parcursul concediului și să realizeze venituri nelimitate fără să piardă indemnizația de creștere a copilului, conform unui proiect legislativ înregistrat la Senat pentru dezbatere. Citește articolul
La concediul de creștere a copilului (CCC) și indemnizația aferentă au dreptul și mama, dar și tatăl copilului, potrivit legislației în vigoare, atâta timp cât au obținut venituri salariale sau alte feluri de venituri impozabile în cel puțin 12 luni din ultimii doi ani dinaintea nașterii copilului. De curând, legislația pentru acest concediu și indemnizația sa a primit două modificări importante: e vorba de valoarea indemnizației pentru al doilea CCC și de limita de venituri ce pot fi obținute simultan cu indemnizația. Citește articolul
Până acum, persoanele care, la mai puțin de 12 luni de la revenirea la lucru, intrau din nou în concediu pentru creșterea copilului (CCC) primeau, de cele mai multe ori, o indemnizație mai mică decât cea primită în cazul primului CCC. Astfel, pentru a remedia această situație, un act normativ a fost oficializat recent și permite acestor persoane să beneficieze de o indemnizație mai mare. Citește articolul
Concediul de creștere a copilului (CCC) în vârstă de până la doi ani poate fi acordat oricăruia dintre părinți, potrivit legislației în vigoare. În perioada de CCC, părintele beneficiar are dreptul la o sumă de bani pentru care e prevăzută de lege atât o limită minimă (recent majorată, dar nu semnificativ), cât și o limită maximă, în vigoare de puțină vreme. În situații de excepție, beneficiarul poate să obțină bani și din alte surse în timpul CCC. Mai multe modificări fiscale făcute de la începutul acestui an au afectat indirect și indemnizația de creștere, dar efectele lor negative au fost reparate între timp. Citește articolul