Începând cu cele acordate pentru luna aprilie 2021, valoarea tichetelor de creșă se majorează cu zece lei, potrivit unui ordin al Ministerului Muncii apărut joi în Monitorul Oficial. După cum stabilește legislația în vigoare, tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului cu vârsta de până la doi ani și de indemnizația aferentă. Citește articolul
Valoarea maximă a tichetului de masă rămâne aceeași și în următoarele luni de zile, unui ordin pe care-l regăsim publicat joi în Monitorul Oficial. Ultima actualizare a avut loc anul trecut, când indexarea s-a făcut cu un ban față de valoarea anterioară. Citește articolul
Salariaţii pot primi beneficii extrasalariale sub forma unor bilete de valoare, fie că acestea vin sub forma unor tichete de masă, cadou, de creşă sau culturale sau sunt vouchere de vacanţă. Pentru a cunoaşte ce s-a schimbat în anul care a trecut, prezentăm cele mai importante schimbări care au apărut în privinţa tichetelor de valoare. Citește articolul
Valoarea tichetelor de creșă se majorează, începând cu din această lună, cu zece lei, potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Tichetele de creșă sunt bilete de valoare acordate salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului cu vârsta de până la doi ani și de indemnizația aferentă. Citește articolul
Tichetele de creșă, alături de tichetele de masă, tichetele cadou, voucherele de vacanță și tichetele culturale, sunt reglemetate, de la începutul acestui an, printr-un singur act normativ. Până la sfârșitul anului trecut, toate aceste bilete de valoare erau reglementate prin nu mai puțin de trei acte normative. Citește articolul
Regimul legal al tichetelor valorice pe care firmele le pot acorda salariaților proprii este reprezentat, din ianuarie 2019, de un singur act normativ. Din moment ce existau niște neclarități referitoare la impozitarea tichetelor, Guvernul a publicat miercuri un act normativ care a clarificat faptul că taxarea tichetelor se aplică în continuare și în acest an. Citește articolul
Toate biletele de valoare pe care angajatorii le pot acorda salariaților vor fi reglementate, începând din ianuarie 2019, printr-un singur act normativ. În afară de tichetele ce pot fi acordate în prezent, vor apărea în plus cele culturale. În momentul de față, legislația în vigoare stabilește că se pot acorda tichete de masă, tichete de creșă, tichete cadou și vouchere de vacanță. Citește articolul
Salariații vor putea primi de la angajatori, în fiecare lună, și tichete culturale, potrivit unui act normativ care se va aplica efectiv din ianuarie 2019. Astfel, angajații vor putea să folosească tichetele pentru a se duce la concerte sau a-și cumpăra cărți, muzică și filme. Citește articolul
Începând din această lună, valoarea tichetelor de masă, dar și a celor de creșă, a crescut, potrivit unor acte normative publicate de curând în Monitorul Oficial. Dacă în cazul tichetului de masă creșterea nu este prea mare, aceasta este puțin mai consistentă în cazul tichetului de creșă. Ambele tipuri de tichete pot fi acordate de angajatori propriilor salariați. Citește articolul
Potrivit legislației în vigoare, angajatorii pot oferi salariaților ichete de masă și tichete de creșă. Valorile acestor beneficii sunt stabilite prin două ordine ale Ministerului Muncii și Justiției Sociale (MMJS), în vigoare din noiembrie anul trecut. Citește articolul