Deși legislația națională, aliniată la normele europene (Directiva 2003/88/CE), stabilește reguli clare în acest sens, practica ne arată că apar constant situații care testează limitele legii, iar un exemplu concret de la care voi pleca azi este solicitarea adresată angajaților de a semna declarații generale, pe proprie răspundere, prin care își exprimă acordul prealabil pentru prestarea orelor suplimentare. Această practică ridică o întrebare fundamentală: poate un salariat să renunțe, printr-o astfel de declarație generală, la drepturile sale legale privind durata maximă a timpului de muncă? Citește articolul
Normarea muncii, conform Codului muncii, se aplică tuturor categoriilor de salariați, ceea ce ne-ar duce cu gândul la faptul că atât directorii (Grupa majoră 1 din COR), cât și muncitorii necalificați (grupa majoră 9 din COR), ar trebui să îndeplinească o anumită normă într-un interval de timp. Din păcate, în multe situații, simpla lecturare a unui text de lege nu asigură și înțelegerea sa, iar aplicarea neconformă tinde să devină regulă, așa cum se întâmplă și cu norma de muncă, deși definiția acesteia și regulile care stau la baza elaborării sale sunt neschimbate din 1972. Citește articolul
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) va trebui să răspundă la două întrebări trimise de o instanță română într-un litigiu ce vizează deplasările realizate de angajați și considerarea lor ca timp de muncă. Mai exact, în ce măsură constituie timp de lucru, în accepțiunea directivei europene pe acest subiect, perioadele când un angajat se deplasează (plus returul), în afara orelor normale de lucru, la un alt loc, diferit de locul său fix sau obişnuit de muncă, pentru a-şi desfăşura activitatea sau îndatoririle în acel loc, conform dispoziţiei angajatorului său. Citește articolul
AvocatNet.ro va prezinta principalele subiecte aparute astazi in presa: Citește articolul