Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
O serie de modificări vor fi aduse legislației pensiilor de stat, dacă două propuneri legislative înregistrate recent la Senat vor trece de votul parlamentarilor. Una dintre ele vizează introducerea de noi activități și unități în categoria locurilor de muncă încadrate în condiții speciale, în timp ce cea de-a doua urmărește asigurarea unui cadrul legal unitar pentru stabilirea drepturilor de pensie atât potrivit Legii 263/2010 (actuala lege după care se calculează pensia de stat) și Legea 127/2019 (cea care ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023). Citește articolul
Recunoașterea vechimii activității prestate de o persoană fizică autorizată (PFA) printr-un proiect de lege aprobat marți de deputați reprezintă un avantaj pentru acești profesioniști care vor dori să se angajeze la stat, de exemplu, fără a le aduce vreun câștig la pensie acestora. Principiul contributivității care se regăsește în actuala Lege a pensiilor rămâne activ, iar dacă nu achită contribuția aferentă asigurării sociale (CAS), chiar și voluntar, PFA-urile nu vor avea dreptul de a primi pensie de stat. Citește articolul
În contextul recentei incriminări a stopajului la sursă în cazul taxelor salariale (printre altele), merită să ne aducem aminte că în stand-by stă o nouă lege a pensiilor care, dacă se va aplica în forma actuală din toamna lui 2023 va constitui un mare dezavantaj pentru angajații cărora firmele nu le virează contribuțiile la stat. Citește articolul
Cu condiția îndeplinirii stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare. Ținând cont de faptul că vârsta standard de pensionare este diferită pentru femei și bărbați, iar atingerea ei depinde de data nașterii, îți spunem astăzi cine poate ieși la pensie pentru limită de vârstă în acest an, fie femeie sau bărbat. Citește articolul
Numărul de litigii privind dosarele de pensionare a înregistrat o creștere importantă în 2020, atât în prima instanță, cât și la curțile de apel fiind înregistrată cea mai mare valoare din ultimii patru ani, potrivit raportului pe justiție pentru anul trecut emis recent de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). De vină pentru această creștere ar fi legislația neclară și practica neunitară a prevederilor de către autorități, spune CSM. Citește articolul
Persoanele care adună perioade de muncă ulterior pensionării pot cere recalcularea pensiei, având în vedere că pentru ele se plătesc taxe la stat, conform legislației în vigoare. Asta se traduce prin majorarea pensiei, în funcție de perioadele lucrate după pensionare. Citește articolul
Salutară intenția legiuitorului de a eradica munca „la gri” sau subdeclarată ori încercarea de a diminua efectele negative prin înăsprirea sancțiunilor și prin intensificarea acțiunilor de control, dar efectelor acestor acțiuni depind, în mare măsură, de alte acțiuni, cum ar fi conștientizarea riscurilor la care se expun lucrătorii, dar și stimularea declarării reale a câștigurilor salariale. Citește articolul
Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii. Citește articolul
După cum anunța, spre sfârșitul lunii ianuarie, Raluca Turcan, ministrul muncii, se intenționează recalcularea tuturor pensiilor din țara noastră. În acest sens, în următorul an și jumătate vor fi evaluate cele aproape cinci milioane de pensii din România, acesta fiind pasul premergător recalculării lor. Pentru a se asigura că evaluarea pensiilor se va face într-un ritm alert, Executivul a stabilit, cu ceva vreme în urmă, suplimentarea, pe perioadă determinată, a personalului caselor județene de pensii cu 1.000 de posturi. Pentru că prima ordonanța adoptată în acest sens nu era completă, Guvernul a adoptat, la nici o săptămână de la adoptarea primei ordonanțe, o nouă variantă a OUG-ului, în care apar, pe lângă măsura suplimentării posturilor de la casele de pensii, atât actele necesare pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea lor, cât și procedura de selecție a personalului. Toate măsurile conținute de ultima variantă a ordonanței au intrat luni în vigoare, odată cu publicarea ei în Monitorul Oficial. Citește articolul
Persoanele pensionate anticipat sau anticipat parțial pot cumula, după cum stabilește actuala Lege a pensiilor, veniturile din pensie cu alte venituri. Totuși, spre deosebire de cei ieșiți la pensie pentru limită de vârstă, persoanele pensionate anticipat nu pot obține venituri din salarii, ci doar din alte activități. Citește articolul