Peste termenul de 30 de zile în care trebuie redactată o hotărâre judecătorească, de la data pronunțării, judecătorii nu mai pot amâna, de acum, motivarea decât cu maximum 60 de zile, potrivit unei act normativ apărut de curând în Monitorul Oficial. Iar amânarea se poate face numai în cazuri temeinic justificate. Citește articolul
Părintele care a obținut în instanță o ordonanță președințială cu privire la autoritatea părintească sau înlocuirea acordului celuilalt părinte poate să o folosească, de azi, și la obținerea unui pașaport electronic pentru copil. Citește articolul
Există mecanisme legislative care ne pot scăpa de executarea silită, iar perimarea este unul dintre acestea. Conform Codului de procedură civilă, cel care te execută nu ar trebui să lase prea mult timp să treacă pentru a face acte de executare împotriva ta, pentru că altfel poate pierde dreptul de a mai obține datoriile de la tine. Iată, mai jos, un caz în care clientul unei bănci a obținut, definitiv, câștig de cauză împotriva băncii. Citește articolul
În cursul unui proces civil, pot apărea nelămuriri cu privire la anumite texte de lege sau se poate constata că prevederile unui act normativ sunt neconstituţionale, iar instituţiile competente să lămurească aceste aspecte sunt Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), respectiv Curtea Constituţională a României (CCR). Citește articolul
Contestația în anulare și revizuirea reprezintă două dintre cele trei căi extraordinare de atac (alături de recurs) reglementate de Codul de procedură civilă și pot fi introduse numai în anumite cazuri, prevăzute expres de acesta. Citește articolul
Recursul este una dintre cele trei căi extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, alături de revizuire şi contestaţia în anulare, reprezentând o modalitate prin care justiţiabilii pot solicita anularea, parţială sau totală, a unei hotărâri judecătoreşti. Citește articolul
Nici când e vorba de formularea cererilor de executare silită nu se poate admite ca o persoană juridică să fie reprezentată convențional de o altă persoană juridică, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). De altfel, mandatarul nu poate fi nici consilierul juridic, nici avocatul celei din urmă persoane juridice. Decizia vine să completeze o altă soluție oferită de Curte, în 2016, prin care s-a stabilit că o persoană juridică nu poate reprezenta în instanță o alta. Hotărârea dată de ICCJ a fost publicată deja în Monitorul Oficial și este obligatorie. Citește articolul
După terminarea judecăţii la fond în procesul civil, dacă suntem nemulţumiţi de sentinţa pronunţată de prima instanţă, putem recurge la o cale de atac, formulând apel împotriva hotărârii de la fond. După ce am scris prima oară despre fond, acum vă explicăm cum stau lucrurile cu apelul. Citește articolul
În cazul în care avem o problemă pe care dorim să o rezolvăm în instanţă sau dacă suntem chemaţi în judecată de o altă persoană, este bine să ştim ce înseamnă toate acestea şi ce trebuie să facem pe întreg parcursul procesului, care începe cu judecata în faţa primei instanţe (numită şi judecata în fond). Acesta este primul articol scris de avocatnet.ro dintr-o serie menită să informeze justițiabilii din România despre desfășurarea proceselor civile. Citește articolul
Leasingul imobiliar reprezintă un instrument financiar de care firmele se folosesc pentru achiziția de birouri sau alte clădiri destinate desfășurării activității. Deși este destinat în mod special firmelor, în anumite condiții leasingul imobiliar este agreat și de către persoanele fizice, care urmăresc în acest fel să evite birocrația ridicată de bănci. Avantajele, dar și dezavantajele acestui instrument financiar sunt prezentate în acest articol. Citește articolul