Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Ne-am obișnuit să râdem, să fim ironici, să comentăm știrile din săptămână ca pe un circ perpetuu ce se desfășoară în fața noastră. Doar că, în același timp, citind știrile ne-am obișnuit și cu alte lucruri. Eu, spre exemplu, m-am obișnuit să-mi fie frică, de câte ori plec cu mașina la drum lung în România. Oricând poți pieri într-un morman de fiare, victimă a unui dobitoc pentru care șoseaua e doar prilej să-și arate mușchii. M-am obișnuit să mă rog să nu ajung în spital, pentru că s-ar putea să mor cu zile, m-am obișnuit să-mi educ singur copilul, pentru că școala, în România, e cum e. Cumva, m-am obișnuit să nu mai am speranțe și nici așteptări de la instutuții și oameni. Și, o să ziceți, de vină sunt politicienii. Eu nu cred asta. Și o să vă dau un exemplu.
Pornind de la o întrebare adresată pe forumul avocatnet.ro, prin care o cititoare reclamă faptul că a fost amendată cu 1.000 lei pentru folosirea unui spray cu piper în urma unui atac asupra sa, am dorit să aflăm de la Inspectoratul General al Poliţiei Române în ce condiţii poate fi sancţionată o persoană pentru folosirea unui spray iritant lacrimogen. Citește articolul
Are aproape 2 metri. Un păr negru, dat pe spate, sculptat, parcă, în ulei. E bine îmbrăcat. Stă lângă mine la semafor, vorbește la telefon și nu spune decât "Da!", "Da!", "Da!", monoton, supus, de parcă omul în sine ar fi purtat pe umeri povara lumii întregi. Are o mască neagră, se asortează cu costumul. O ține fixată chiar sub nas. Are umerii căzuți. Pare învins. Face un pas în față, deși pe lângă trotuar trec mașini în viteză. Apoi, imediat ce s-a retras pe trotuar, face un alt pas înainte. Citește articolul
O bună parte dintre cei care au stat sau stau la bloc s-au gândit măcar o dată dacă nu chiar au făcut modificări în apartament - unirea unei camere cu balconul, închiderea acestuia, mutarea unor pereți sau renunțarea completă la aceștia. Este greu de spus de către un nespecialist care dintre acestea afectează structura de rezistență a blocului sau pot aduce alte daune vecinilor, așa că e recomandată solicitarea unei opinii avizate pentru a ști dacă e nevoie, de exemplu, de autorizație de construire. Alteori însă, spațiul de locuit este transformat într-un sediu de firmă - unul în care chiar se prestează activitate. Pentru toate acestea, ce prevede legea asociațiilor? Citește articolul
Viața la bloc nu-i atât de lipsită de griji față de viața la casă. Inclusiv (sau mai ales) la bloc există riscul să apară divergențe între vecinii din aceeași clădire sau din clădiri de pe aceeași stradă, din moment ce spațiile care ne separă sunt mult mai mici. De la orele de liniște la lupta pentru un loc de parcare, iată situații problematice des întâlnite și soluții pentru ele. Citește articolul
Fiecare proprietar de apartament și chiriaș are drepturi și obligații în egală măsură ca locatar într-un bloc de locuințe. Cele mai multe dintre acestea sunt aspecte esențiale ale traiului la comun. De-a lungul timpului, redacția avocatnet.ro a tratat numeroase aspecte legislative ale "vieții la bloc": de la plata unor cheltuieli, la deranjul produs de unii vecini și până la protecția datelor personale. Citește articolul
În viața de zi cu zi, relațiile pe care le avem cu vecinii noștri de stradă pot deveni problematice. De la condițiile în care putem avea ferestre către curtea vecinului și până la cine păstrează fructele din pomii care sunt în preajma hotarului dintre proprietăți, există tot felul de discuții care se rezolva rapid dacă știm „ce zic legile”. Citește articolul
În ultima vreme, au intervenit mai multe noutăți relevante pentru firme. Dacă unele vizează relația contribuabililor cu autoritățile, altele vizează modificarea legislației sau punerea în aplicare a unor proiecte îndelung așteptate. Citește articolul
Din momentul apariției noului model de document, respectiv din februarie 2019, regulamentul de bloc dă posibilitatea asociațiilor de proprietari să prelungească intervalele în care liniștea locatarilor nu trebuie tulburată. Totuși, cei ce-și deranjează vecinii pot fi sancționați chiar dacă fac asta și în afara orelor de liniște legale sau a celor suplimenare, stabilite prin regulament. Citește articolul
Un nou termen pentru obținerea certificatului de calificare pentru administratorii de bloc și posibilitatea de a stabili alte ore de liniște în afară de cele legale sunt doar două dintre noutățile apărute de-a lungul anului încheiat recent și care vizează activitatea asociațiilor de proprietari din acest an. Citește articolul