Cum alegem gradinita perfecta?

Dincolo de investitia materiala, fie ca este vorba de o institutie publica sau privata, parintii depun, la intrarea in gradinita, un capital inestimabil de incredere cand lasa persoana cea mai de pret din viata lor pe mainile unor necunoscute si necunoscuti.

Ca Stan Pripitul si Patitul, vin cu o serie de sugestii pentru o viata de familie linistita si pentru un somn bun. Iata care sunt acestea!

1. Documenteaza-te!

Oricate recomandari ar avea gradinita si personalul acesteia, fa-ti singura temele chiar inainte de vizita preliminara. Cata experienta au in lucrul cu copiii mici? Ce studii, ce formare si ce orientare pedagogica au? Nu cred ca vrei sa te trezesti si tu ca, de exemplu, din ora de engleza copilul retine doar ca a fost inchis in baie. Sigur, e o metoda fulger de a invata cum sa spui “deschide-mi usa, te rog”. O fi eficient la copiii de 5-6 ani sau mai mult, insa cei de 2-3 ani vor ramane cu o spaima si atat.

Arunca un ochi si pe site-ul institutiei, pentru a vedea cum e prezentat personalul. Lipsa istoricului educational poate fi motivata de sub-calificarea unora dintre angajati. Iar prezentarea exclusiva a numelui mic, oricat de calda si de colocviala ar parea la prima vedere, poate indica nepotism si lipsa unor relatii de munca echitabile ce pot duce la grave dezechilibre in comunicare, cand una dintre educatoare se dovedeste a fi protejata conducerii.
La fel de important este ca la una din vizitele pregatitoare inscrierii sa te asiguri ca ai cunoscut toti factorii decizionali. Desi pare suficient sa stii cine e educatoarea si administratorul, este important sa cunosti de la bun inceput si conducerea sau chiar proprietarii, mai ales cand acestea se organizeaza mai misterios decat ordinele masonice. E neplacut ca situatiile de criza cum ar fi inadaptarea la schimbarile de personal, lipsa de comunicare interna sau agresivitatea copiilor ori chiar a personalului sa fie gestionate de catre persoane pe care nu le cunosti si care nu te cunosc pe tine si pe copilul tau.

2. Tine ochii deschisi si urechile ciulite la prima vizita

Cand intri pentru prima oara in gradinita la care este posibil sa mearga copilul tau, cu mintea vajaind de intrebari, sunt sanse sa pierzi din vedere doua indicii la fel de importante. Daca vizita se face in timpul orelor normale de functionare, ciuleste bine urechile. Eu mi-am dat seama abia la a doua gradinita vizitata ca in prima era nefiresc de liniste. Rumoarea glasurilor de copii din salile pe langa care treceam a fost un indiciu ca li se permite sa fie copii, sa rada, sa vorbeasca, sa se joace.

Nu uita sa urmaresti semnele de siguranta si cat de prietenos este amenajat spatiul pentru copii. Cand nu se intampla ca fiul sa-ti alunece ducandu-se de-a dura pe scara de la prima vizita, cum i s-a intamplat unei prietene, te poti trezi cu accidente care ar fi fost usor de evitat daca spatiul ar fi fost gandit pentru copii. Dar cand copilul vine cu pielea obrazului crapata pana la sange dupa o intalnire nefericita cu un colt de pat, gradinita nu are prea multe scuze: zbantuiala este o nevoie de dezvoltare pentru orice copil, iar desfasurarea acesteia in siguranta este obligatorie.

3. Afla care sunt principiile si valorile vehiculate in gradinita

Mergi cu temele facute si pune cat mai multe intrebari despre abordarea pe care institutia o are fata de educarea si cresterea copiilor. Nu te lasa vrajita de zambetele de bun-venit, asigurari si linistiri. S-ar putea ca oamenii sa ti se para blanzi, dar este mai important sa previi decat sa repari. Desi mi s-a garantat ca nu folosesc santaje si amenintari, copilul meu tot este intr-o mare poveste cu un lup care ii mananca oita de jucarie “daca nu este cuminte”. Ca sa nu mai spun cum mi s-a facut parul maciuca in primele saptamani de gradinita, cand copilul mi-a spus ca isi strange jucariile daca ii dau o bombonica. I-am explicat ca nu este un catel la dresaj si ca, daca nu vrea, nici nu este nevoie sa ma ajute. Bombonica nu a mai aparut in peisaj, dar nu stiu daca asta s-a intamplat pentru ca am discutat cu doamnele, pentru ca le-a dat copilul replica aia cu dresatul sau pentru ca a inteles ca acasa nu se accepta asa ceva si nu si-a mai cerut recompensa.

Desigur, este acceptabil si cumva dezirabil ca aceste principii sa difere pe alocuri, oferind copilului gustul diversitatii prin care se pot consolida valorile cultivate in familie. Este important sa afli cat mai multe despre aceste diferente, pentru a putea intari acasa ceea ce ti se pare important sa-i transmiti copilului. Altfel, un copil mic care petrece la gradinita o parte buna din zi poate ajunge sa fie atat de confuz si nesigur, incat pana si desenatul pe o carte de colorat se transforma intr-o drama.

La fel de important este sa te asiguri ca principiile arborate la prima vizita sunt imbratisate de tot personalul. Cu ce te va incalzi ca directoarea gradinitei si educatoarea de la grupa mare iti impartasesc filozofia, daca educatoarea de la grupa copilului, impreuna cu restul personalului care se va ocupa direct de copilul tau au cu totul alte idei?

4. Anticipeaza

Desigur, nimeni nu are niciun fel de probleme cu un copil linistit si echilibrat. Insa pe cat de adaptabili sunt copiii, pe atat sunt de sensibili la schimbare – de personal, de program, de colectiv (un coleg in plus sau in minus) etc. Ce se intampla atunci cand copilul trece printr-un moment dificil? Cand este agresat sau devine agresiv? Cand este tulburat, trist, cand se izoleaza, cand nu se mai joaca? La ce metode pedagogice recurg in astfel de situatii? Au vreo strategie de criza? Sau se reduce totul la “esti rea pentru ca nu vrei sa te joci” si “nu esti cuminte pentru ca ti-ai lovit colega”.

Este foarte important ca educatoarele si, la modul ideal, ingrijitorii sa dispuna nu doar de calitati profesionale, ci si de calitatile umane pentru a depista, a fi alaturi de copil si a-l ajuta sa sara peste hopurile mici sau mari.

Daca aceste strategii nu sunt discutate din capul locului si nu sunt prezente la nivel de institutie, orice hop mic risca sa se transforme in ditai criza din care cel mai mult are de suferit copilul. Si, eventual, parintii pe langa el.

5. Comunica

Comunicarea este cuvantul cheie in toate, nu-i asa? In primul rand, comunicare interna. Vei simti ca ai copilul pe maini sigure cand educatoarea de dimineata (cea cu principii concordante cu tine) te va suna sa iti spuna ca nu a fost o zi prea buna, ca s-a certat ireconciliabil pe o jucarie cu cel mai bun prieten. Dar nu-i va fi de niciun folos real copilului, daca acelasi mesaj nu se va transmite si educatoarei de dupa-masa, careia comportamentul dificil al copilului i se va parea nejustificat si, deci, semn de “obraznicie si rasfat”. Are, deci, gradinita o privire de ansamblu a activitatii fiecarui copil care se transmite de la un membru al personalului la celalalt? Exista o coerenta pedagogica sau face fiecare ce stie si cum poate?

Extrem de importanta este si comunicarea parinte – educator. Nu pledez in niciun fel pentru fisele lasate in dulapior in care sunt bifati cativa indici permanenti. Nici nu consider necesara comunicarea zilnica. Insa este important sa te asiguri de la inceput ca, macar o data pe saptamana, vei primi o mica privire de ansamblu care sa iti ofere punti de comunicare acasa.

Ca sa nu mai spun cat de frustrant poate fi sa te afli in fata unei educatoare care se simte ultragiata de intrebarile parintelui sau de sugestiile indreptatite ale acestuia, care cunoaste, totusi, in continuare, cel mai bine copilul.

Lipsa de comunicare, atat interna, cat si catre parinti, va indica din start hibe profesional-pedagogice. Intrebati despre comunicare macar pentru a le da ideea ca pot exista metode atat de eficiente pe care le-ar putea pune in aplicare.

6. Asculta-ti copilul

Entuziasmul copilului sau lipsa de interes a acestuia fata de o gradinita anume NU este neaparat un indiciu. Copilul poate fi atat de avid de integrare sociala, incat sa ignore orice alti factori. Dar, dupa ce alegi un loc, mizeaza mult pe mesajele pe care le va transmite dupa inceperea gradinitei, cand este posibil sa ajungi sa suferi de sindromul incornoratului: vei avea o nevoie atat de disperata sa iti stii copilul in siguranta si pe maini bune, incat vei tinde sa faci mai multe concesii decat de obicei si vei inchide ochii acolo unde in mod obisnuit s-ar ridica semne de intrebare.

In general, copiii mici nu prea povestesc de la gradinita. Cel mai complet raspuns va fi probabil “am mancat numai felul doi”. Insa, in joaca libera de acasa, vor reproduce multe din scenele de la gradinita. Daca orice dialog cu ursuletul de plus sau papusa preferata te face sa ridici din sprancene, ia-o de la capat cu intrebarile: folositi sau nu scaunul pentru pauza disciplinara? Pai, si de ce il mai folositi, daca niciunul nu sta acolo nici macar un minut? Si eventual explicatiile: stiti, domnisoara educatoare, nu este foarte constructiv sa intrebi un copil mic de ce este obraznic. Ma indoiesc foarte tare ca ati primit vreodata un raspuns.

Iar cand copilul este deosebit de agitat acasa in orele de dupa gradinita o perioada indelungata, nu e nevoie sa te pripesti si sa retragi copilul, dar o scurta vacanta poate scoate foarte multe si neasteptate la iveala. In cel mai bun caz, acestea se vor rezolva cu usurinta daca te-ai ingrijit pe indelete de punctul 5. In cel mai rau caz, o schimbare de gradinita inseamna numai ceva bataie de cap pentru parinte, dar este un efort care merita din plin cand pastrezi perspectiva personalitatii in formare a copilului.

7. Vorbeste-i copilului

Oricat de roz este sau pare situatia, nu uita ca petrece cea mai mare parte din zi departe de familie. Pe de o parte, este nevoie de o consolidare a valorilor de familie: “Stii, nu trebuie sa mananci tot din farfurie, important este sa te simti bine si sa iti satisfaci foamea. Noi, in aceasta familie, nu vedem niciun beneficiu in indopare.” Sau: “Nu este important sa desenezi in contur. Poti sa folosesti orice culoare, in orice forma”. Pe de alta, copilul se va intalni cu multe situatii ori opinii, pe care este posibil sa nu le fi discutat niciodata acasa si care sa creeze confuzie in modul in care copilul se raporteaza la lume. Cea mai flagranta dintre acestea poate sa fie chiar perspectiva asupra “ascultarii” si “cuminteniei”. Multe din lucrurile acestea nu mai sunt de la sine intelese dupa contactul cu lumea mare a gradinitei si trebuie discutate deschis, oricat de mici ar fi copiii. Eu una, am fost absolut uimita sa vad cat de usurata a fost copila mea sa afle ca noi, parintii ei, nu credem ca exista copii care nu sunt cuminti, ci doar adulti care nu ii inteleg, care nu au empatie si rabdare. Cumva, parca de atunci este, nu doar mai linistita, ci chiar mai “cuminte”.

Si, in incheire, o ultima recomandare: nu lasa pe nimeni sa iti bagatelizeze ingrijorarea, sa iti minimalizeze rabdarea in perioada de adaptare. Iar, ca parinti, simtiti-va indreptatiti si in drepturi in fata gradinitei. In penuria de gradinite publice si in inaccesibilitatea gradinitelor private, personalul educativ se comporta adesea de parca ar face o mare favoare miilor de mame si de tati primindu-le copii si ocupandu-se de ei. Dar, gradinitele, publice sau private, sunt, in cele din urma, un business in care parintii sunt clientii. N-ar putea fara noi, asa cum nici noi nu putem de multe ori fara ele. Deci nu va sfiiti sa va asigurati ca se ofera cele mai bune servicii copiilor vostri.

Va doresc mult succes si adaptare lina! Iar lista ramane deschisa. Daca aveti si alte sugestii de folos parintilor, nu ezitati sa le includeti la comentarii!