Legea 301/2021 a apărut azi în Monitorul Oficial și se va aplica efectiv începând din 20 decembrie 2021. În esență, autoritățile vor să evite situațiile în care la stat ajunge un impozit mai mic decât ar trebui, atunci când părțile se pun de acord, la vânzarea unei case sau a unui teren, asupra unui preț mai mic decât cel al pieței.
„Impozitul (...) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici cu experți evaluatori autorizați în condițiile legii, impozitul se calculează la nivelul valorii stabilite prin studiul de piață”, scrie în actul normativ.
În momentul de față, Codul fiscal prevede că impozitul se calculează la valoarea declarată de părți indiferent dacă aceasta este sau nu sub nivelul pieței. În schimb, tranzacțiile cu preț stabilit sub nivelul pieței trebuie raportate la Fisc de către notari, regulă care urmează, însă, să dispară începând de luni. Concret, actul prevede așa acum: „Impozitul (...) se calculează la valoarea declarată de părți în actul prin care se transferă dreptul de proprietate sau dezmembrămintele sale. În cazul în care valoarea declarată este inferioară valorii minime stabilite prin studiul de piață realizat de către camerele notarilor publici, notarul public notifică organelor fiscale respectiva tranzacție.”
„Calcularea impozitului la nivelul valorii stabilite prin studiul de piață creează o mai bună administrare a acestui tip de impozit de către organul fiscal, ducând și la eliminarea procedurilor birocratice instituite prin transmiterea de notificări în cazul tranzacțiilor a căror valoare declarată de părți este sub valoarea studiului de piață. De asemenea, crește și valoarea impozitelor din veniturile realizate din transferul dreptului de proprietate”, motivau inițiatorii legii.
Important! În cazul în care valoarea agreată de părți este sub cea a pieței, onorariul notarului se stabilește deja prin raportare la valoarea minimă de piață, conform Ordinului Ministerului Justiției 46/2011.
În prezent, conform articolului 111 din Codul fiscal, atunci când se transferă dreptul de proprietate asupra construcțiilor și a terenurilor aferente, precum și asupra terenurilor fără construcții, persoanele datorează un impozit la stat.
În mod normal, acesta este de 3% din venitul impozabil. Însă venitul impozabil se stabilește prin scăderea din valoarea tranzacției a sumei neimpozabile de 450.000 de lei. Cu alte cuvinte, dacă o casă sau un teren valoarează maximum 450.000 de lei, nu se plătește impozit la stat.
„La transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia, prin acte juridice între vii asupra construcțiilor de orice fel și a terenurilor aferente acestora, precum și asupra terenurilor de orice fel fără construcții, contribuabilii datorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabilește prin deducerea din valoarea tranzacției a sumei neimpozabile de 450.000 lei”, este prevederea exactă din Cod.
Totodată, este important de știut că, dacă dreptul de proprietate se transmite prin moștenire, impozitul de 3% nu se aplică. Prin excepție, se aplică un impozit de 1% din valoarea masei succesorale dacă succesiunea este dezbătută și finalizată după mai mult de doi ani de la data decesului persoanei care deținea imobilele. În acest caz, impozitul e plătit de moștenitori.
„Pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul (...), dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii. În cazul nefinalizării procedurii succesorale în termenul prevăzut mai sus, moștenitorii datorează un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale”, scrie în actul normativ.
ACCES GRATUIT
Alexandru Boiciuc, Redactor-șef,
avocatnet.ro
| Timp de citire: 3 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Fiscal-Financiar-Contabil, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 301/2021, LEGE nr 227/2015, ORDIN nr 46/2011
Citește mai mult despre impozit pe venit, vanzare casa, cumparare locuinta, achizitionare locuinta, vanzare apartament, transfer proprietati imobiliare, impozit venituri din transferul proprietatilor imobiliare, impozite
UPDATE: La vânzarea imobilelor, impozitul se va calcula la nivelul valorii de piață, dacă părțile se înțeleg pentru o sumă inferioară. Măsura, aplicabilă de luni
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
| Timp de citire: 3 min.
În situația în care se vând case și terenuri pe o sumă mai mică decât valoarea minimă de piață, impozitul datorat statului se va calcula la nivelul valorii de piață, prevede o lege aplicabilă de luni. În momentul de față, Codul fiscal prevede că impozitul se calculează la valoarea declarată de vânzător și de cumpărător, chiar dacă aceasta este sub valoarea pieței.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Fiscal-Financiar-Contabil, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 301/2021, LEGE nr 227/2015, ORDIN nr 46/2011
Citește mai mult despre impozit pe venit, vanzare casa, cumparare locuinta, achizitionare locuinta, vanzare apartament, transfer proprietati imobiliare, impozit venituri din transferul proprietatilor imobiliare, impozite
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (11)