În esență, proiectul de lege adoptat tacit la Senat, ca urmare a faptului că n-a fost dezbătut și votat în termenul legal, nu face altceva decât să elimine “caracterul orientativ” al tarifului de referință stabilit periodic de către ASF, după cum apare acum în Legea 132/2017, și să-l transforme într-un prag ce nu va mai putea fi depășit de asigurători atunci când stabilesc prețul unei polițe RCA.
“Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA, fără a depăşi valoarea tarifului de referinţă stabilit de ASF”, scrie, mai precis, în proiectul amintit.
Cu alte cuvinte, asigurătorii nu vor mai putea crește prețul unei polițe RCA peste valoarea stabilită de ASF, pentru acea perioadă, prin tarifele de referință.
În prezent, tarifele de referință nu reprezintă nici tarife minime și nici maxime, ci doar niște indicatori de referință pentru asigurătorii care fac polițe RCA, dar și pentru cei asigurați. Așadar, firmele de asigurări își fac propriile tarife, în funcție de aceste valori de referință.
Prețul polițelor RCA a crescut mult în 2021, principala cauză fiind intrarea în insolvență, în septembrie, a companiei City Insurance, liderul de piață de la acel moment în ceea ce privește asigurările RCA, cu o cotă de peste 45%.
Apropo de RCA și prețuri de referință, în curând, cel puțin teoretic, vor fi introduse preţuri de referinţă și pentru reparaţiile auto, ceea ce va face funcțională decontarea directă obligatorie în cazul acestui tip de polițe.
Astfel, toți șoferii vor avea posibilitatea, atunci când sunt victima unui accident, să obțină repararea prejudiciului de la propriul asigurător, urmând ca cei doi asigurători (cel al victimei și cel al vinovatului) să rezolve aspectele financiare între ei.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să treacă de Camera Deputaților, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
| Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Fiscal-Financiar-Contabil, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Logistică & Supply Chain, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 132/2017
Citește mai mult despre polita rca, RCA, asigurare auto obligatorie, asigurare obligatorie auto, asigurarea obligatorie auto, soferi, asf, tarife de referinta
UPDATE: Proiect adoptat tacit: Prețul polițelor RCA, limitat la tarifele de referinţă stabilite de ASF
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
| Timp de citire: 2 min.
Pentru că, de-a lungul lui 2021, polițele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) s-au scumpit foarte mult, parlamentarii propun acum, printr-un proiect adoptat tacit la Senat, plafonarea prețului acestora la tariful de referință stabilit periodic de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Asta înseamnă că asigurătorii nu vor mai putea majora prețul polițelor RCA după bunul plac, ci vor trebui să se încadreze în tariful de referință. Acum, tariful de referință stabilit de ASF are doar un caracter orientativ pentru asigurători.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Fiscal-Financiar-Contabil, Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"), Managementul Riscului & Control Intern, Logistică & Supply Chain, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
LEGE nr 132/2017
Citește mai mult despre polita rca, RCA, asigurare auto obligatorie, asigurare obligatorie auto, asigurarea obligatorie auto, soferi, asf, tarife de referinta
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)