ACCES GRATUIT
Polițe RCA: ASF nu poate limita tarifele asigurărilor auto obligatorii, deoarece s-ar încălca legislația europeană
În contextul în care i s-au cerut recent explicații referitoare la majorarea polițelor de asigurări de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a subliniat, printr-un comunicat de luni, că nu poate interveni în stabilirea tarifelor RCA, deoarece statul ar risca astfel intrarea în procedură de infringement.
Articolul continuă mai jos
Mai exact,
comunicatul ASF subliniază ideea că tarifele RCA sunt calculate de către
societățile de asigurare și că acestea se bazează pe propriul istoric al daunalității și pe previziunile cu privire la evoluția acesteia, precum și pe alte cheltuieli care decurg din încheierea contractelor RCA.
„Având în vedere legislația europeană în vigoare, Autoritatea de Supraveghere Financiară a menționat întotdeauna faptul că nu poate interveni, în sensul impunerii nivelului primelor de asigurare, indiferent de categoria și tipul autovehiculului sau de segmentul în care se încadrează proprietarul acestuia. Orice încălcare a directivelor europene (în cazul de față, Directiva 2009/138/EC privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare - Solvabilitate II) poate atrage procedura de infringement”, se mai arată în comunicatul ASF.
Potrivit Directivei EC/138/2019, statul român ar putea risca amendarea la nivel european, în cazul în care încalcă prevederile legale: „Statele membre nu mențin și nu introduc notificarea prealabilă sau aprobarea majorărilor de tarife propuse, decât ca element al unui sistem general de control al prețurilor”.
Astfel, reprezentanților ASF li s-au cerut să prezinte situația actuală a prețurilor RCA, precum și soluții pentru a stopa creșterea lor.
În 2021, ca urmare a scumpirii polițelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, printr-un proiect de lege s-a propus ca tariful acestora să fie plafonat la tariful de referință stabilit periodic de ASF, ceea ce însemna că asigurătorii nu vor mai putea majora prețul polițelor RCA după bunul plac. Proiectul nu a trecut încă de Parlament.
Prețul polițelor RCA a crescut mult anul trecut, principala cauză fiind intrarea în insolvență, în septembrie, a companiei City Insurance, liderul de piață de la acel moment în ceea ce privește asigurările RCA, cu o cotă de peste 45%.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate,
Fiscal-Financiar-Contabil,
Achiziții & Contract Management (Commercial - partea de "procurement"),
Managementul Riscului & Control Intern,
Logistică & Supply Chain,
Administrativ & Facilities / Real-Estate,
Asigurări & Gestionarea Reclamatiilor,
Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
DIRECTIVĂ nr 2009/138/CE / 2009,
LEGE nr 132 / 2017
Citește mai mult despre
majorare tarife rca,
polita rca,
asigurare auto,
asigurare auto obligatorie,
modificari tarife
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (5)