Propunerea legislativă vrea să introducă în OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc o prevedere care să nu permită obținerea licenței de jocuri pentru spațiile care se află la 300 de metri (pietonali) de școli și campusurile lor, locuri de joacă pentru copii, instituții de credit sau financiare nebancare, așezăminte de cultură, sănătate, cu caracter social, de culte religioase, pe lângă deja prevăzută imposibilitate de amplasare în incinta sau perimetrul destinat acestor instituții.
Pe lângă distanță, noutatea pe care propunerea vrea să o introducă vizează și locurile de joacă pentru copii, mai exact, orice spațiu închis sau în aer liber destinat utilizării de către copii.
Potrivit inițiatorilor propunerii, deși OUG 77/2009 ar trebui să nu permită operatorilor sălilor de jocuri să primească în incintă persoane cu vârsta sub 18 ani, realitatea este că minorii contribuie la numărul total de persoane dependente de jocurile de noroc.
Un prim pas pentru protecția minorilor și prevenirea accesului acestora la aceste tipuri de jocuri de noroc ar fi, spun inițiatorii, excluderea sălilor din apropierea unităților de învățământ.
Atenție! Prevederile propunerii legislative nu sunt încă în vigoare. Ea trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, să fie promulgată prin decret prezidențial și să fie publicată în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
avocatnet.ro
| Timp de citire: 1 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Managementul Riscului & Control Intern, Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG), Relații Publice & Afaceri Corporative, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 77/2009
Citește mai mult despre jocuri de noroc, sala jocuri de noroc, minori
UPDATE: Sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea funcționa în preajma școlilor sau locurilor de joacă, au votat senatorii
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
| Timp de citire: 1 min.
Pentru a putea obține licența de funcționare, sălile de jocuri de noroc nu vor mai putea să fie amplasate în apropierea instituțiilor de învățământ sau a locurilor de joacă pentru copii, indiferent că sunt deschise sau în spațiu închis, potrivit unei propuneri legislative ce a primit luni votul favorabil al Senatului.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic & Conformitate, Managementul Riscului & Control Intern, Responsabilitate Socială & Sustenabilitate (CSR/ESG), Relații Publice & Afaceri Corporative, Administrativ & Facilities / Real-Estate, Strategie & Planificare Corporativă
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 77/2009
Citește mai mult despre jocuri de noroc, sala jocuri de noroc, minori
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)