Regulile testării șoferilor pentru stabilirea consumului de alcool sau droguri au suferit mai multe schimbări în ultimele săptămâni. De aceea, am detaliat și schematizat, în materialul de mai jos, actuala procedură de testare a conducătorilor de vehicule și ce se întâmplă în fiecare caz în parte.
Potrivit actualelor reguli, conducătorii de vehicule care sunt opriți de polițiști în trafic pot fi testați de aceștia pentru a se vedea dacă au consumat alcool sau droguri.
Astfel, primul test la care pot fi supuși conducătorii de vehicule este cel rapid, făcut chiar de polițiști.
În cazul unor
teste rapide negative, care arată faptul că șoferul n-a consumat recent băuturi alcoolice sau droguri, lucrurile sunt simple: șoferul nu trebuie să fie testat suplimentar și, dacă nu există alte motive, e liber să plece.
În schimb,
dacă testarea rapidă indică fie consum de alcool (peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat),
fie de droguri, șoferii trebuie să meargă, însoțiți de polițiști, la o unitate de asistență medicală, respectiv la un spital public (cu secție de urgențe/ cameră de gardă) sau la un centru de permanență, pentru prelevare de probe biologice (sânge și/ sau urină).
Dacă testarea rapidă vine cu un rezultat pozitiv sau șoferul refuză să se supună testării rapide,
polițistul va retrage sau va reține permisul de conducere al conducătorului respectiv, în funcție de situație.
Mai exact, potrivit
Codului rutier, când persoana refuză sau nu poate să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, polițistul rutier dispune retragerea permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice, eliberând o dovadă înlocuitoare a acestuia fără drept de circulație.
Pe de altă parte, permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în mai multe situații precizate în
Codul penal, printre care și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Revenind la procedura de testare, după ce șoferului i se prelevează probe biologice, institutele de medicină legală au
72 de ore la dispoziție pentru a le transmite polițiștilor rezultatele analizelor, care vor indica, fără echivoc, consumul de alcool sau droguri.
Dacă rezultatele analizelor
nu confirmă consumul de alcool sau droguri, șoferul își primește permisul înapoi. De asemenea, conducătorii își primesc permisul înapoi și-n cazul în care rezultatul analizelor apare după termenul de 72 de ore de la momentul recoltării probelor.
În acest ultim caz, respectiv dacă rezultatele apar după 72 de ore și dacă arată că șoferul nu era sub influența drogurilor, el primește permisul înapoi.
În schimb, dacă rezultatele analizelor (indiferent dacă apar în termenul legal de 72 de ore sau după trecerea acestuia) arată că șoferul a consumat droguri sau are o concentrație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, acestuia i se întocmește dosar penal.
Permisul se retrage sau reține timp de 72 de ore pentru a elimina, până la primirea rezultatelor de la institutul de medicină legală, potențialul pericol în trafic reprezentat de o persoană care a consumat droguri/ alcool.
De altfel, poliția a făcut recent o clarificare în legătură cu faptul că
șoferului nu i se face dosar penal doar în baza unui rezultat pozitiv la testarea rapidă pentru droguri.
Comentarii articol (3)