O propunere de modificare a Codului Civil extinde dreptul la despăgubiri morale și pentru victimele indirecte

În prezent, alineatul (1) al articolului 1.391 din Codul Civil stabilește că, în cazul vătămării integrității corporale ori a sănătății unei victime, pot fi acordate despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Cu toate acestea, alineatul a cărei modificare este propusă nu prevede în mod explicit persoanele îndreptățite să obțină aceste daune morale.

Spre deosebire de acesta, alineatul (2) al aceluiași articol enumeră expres persoanele (ascendenții, descendenții, frații, surorile, soțul sau alte persoane care puteau dovedi un prejudiciu moral prin ricoșeu) care pot beneficia de daune morale, însă numai pentru „durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu”.

Această distincție a generat interpretări divergente în practică, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 12/2016, a statuat că, într-o cauză penală având ca obiect o infracțiune de vătămare corporală din culpă, doar victima directă a infracțiunii era îndreptățită să obțină o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Interpretarea aceasta a condus, conform inițiatorilor propunerii legislative, la o jurisprudență neunitară, în care victimele indirecte, de regulă, nu primeau daune morale pentru restrângerea posibilităților lor de viață familială și socială în cauzele penale, chiar dacă existau și excepții. Unele instanțe au restrâns sfera de aplicare a alineatului (1) exclusiv la victimele directe, deși Codul Civil nu făcea o astfel de distincție între victimele directe și indirecte la articolul a cărei modificare este propusă.

Decizia 342/2024 a Curții Constituționale a declarat neconstituționale dispozițiile articolului 1.391 alineatul (1) din Codul Civil în măsura în care limitau posibilitatea victimelor indirecte de a fi despăgubite pentru restrângerea posibilităților lor de viață familială și socială ca urmare a vătămării integrității corporale ori a sănătății victimei directe.

Pomenita decizie a subliniat faptul că principiile reparării integrale a prejudiciilor, consacrate de articolele 1.349 și 1.357 din Codul Civil, nu fac distincție între prejudiciile suferite direct sau indirect.

De asemenea, Curtea a accentuat importanța protejării dreptului la integritate psihică (articolul 22 din Constituție) și a vieții intime, familiale și private (articolul 26 din Constituție), recunoscând că interacțiunea zilnică cu un membru al familiei grav afectat poate genera suferințe psihice semnificative pentru ceilalți membri.

Prin urmare, inițiativa legislativă în discuție, prin modificarea adusă articolului 1.391 alineatul (1) din Codul Civil, schimbă radical această situație, indicând explicit că: „Au dreptul la despăgubiri pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială și persoanele prevăzute la alin. (2)”.

Aceasta înseamnă că ascendenții, descendenții, frații, surorile, soțul sau oricare alte persoane care pot dovedi existența unui prejudiciu moral prin ricoșeu vor fi îndreptățite să solicite despăgubiri pentru restrângerea propriilor posibilități de viață familială și socială, chiar și în cazurile în care victima directă a supraviețuit vătămării. Această extindere a dreptului la despăgubiri ar aduce, în cazul adoptării sale, legislația românească în acord cu practica majorității statelor membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, pentru a asigura o aplicare justă și previzibilă, propunerea stabilește și criterii clare pe care instanța le va avea în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate victimelor indirecte. Acestea includ: relația dintre victima directă și persoana care se pretinde indirect vătămată, precum și gravitatea afectării integrității corporale sau a sănătății ori caracterul permanent și iremediabil al acesteia (o astfel de cerință de reglementare a unor criterii fusese indicată și de Curtea Constituțională, în decizia citată).