DHL nu este doar un lider global în logistică, ci și un facilitator important pentru internaționalizarea afacerilor românești. Prin expertiza sa și infrastructura globală, compania sprijină întreprinderile mici și mijlocii să facă pasul decisiv către exporturi, parteneriate și extindere internațională.
Unul dintre principalele beneficii ale internaționalizării pentru IMM-uri este accesul la piețe noi. Prin extinderea dincolo de granițele naționale, acestea pot ajunge la un număr mai mare de clienți și își pot diversifica sursele de venit. În același timp, internaționalizarea obligă afacerea să devină mai eficientă și mai performantă pentru a face față concurenței globale.
Astfel, IMM-urile își pot dezvolta afacerea și pot deveni mai competitive prin comercializarea produselor și serviciilor la nivel international. Totodată, accesul la finanțare, adoptarea tehnologiilor și politicile comerciale favorabile pot crește semnificativ participarea IMM-urilor la comerțul global
DHL Express, în colaborare cu Universitatea din Maastricht, a realizat la finalul anului 20204 studiul „Global Expansion Simplified: The Ultimate Guide for SMEs”, un ghid strategic care oferă IMM-urilor instrumente clare și accesibile pentru a naviga procesul complex al extinderii globale.
Elemente-cheie din ghidul „Extinderea globală simplificată: Ghidul complet pentru IMM-uri” și cele nouă componente de bază:
- Importanța internaționalizării: IMM-urile ar trebui să trateze internaționalizarea ca parte esențială a strategiei de afaceri, pentru a susține dezvoltarea și inovația pe termen lung.
- Cercetarea de piață: Pentru a dezvolta o strategie internațională eficientă, IMM-urile trebuie să înțeleagă tendințele pieței, comportamentul consumatorilor și condițiile economice și culturale din țările-țintă.
- Valorificarea resurselor umane: Alinierea capitalului uman cu obiectivele internaționale, prin formare, recrutare adecvată și o cultură a învățării continue, poate crește șansele de reușită.
- Inteligență culturală: Înțelegerea profundă a obiceiurilor locale, valorilor și etichetei în afaceri este esențială pentru elaborarea unor strategii sensibile din punct de vedere cultural.
- Parteneriate strategice și rețele de contacte: Stabilirea de relații cu clienți, furnizori și distribuitori de pe piețele externe este un pas esențial pentru internaționalizare.
- Alegerea modului de intrare pe piață: Este esențială alegerea unui mod de acces potrivit pentru a gestiona riscurile și pentru a valorifica avantajele locale.
- Reglementări internaționale: Înțelegerea legislației și reglementărilor locale este vitală pentru a evita blocajele în extinderea internațională.
- Optimizarea lanțului de aprovizionare: Un lanț de aprovizionare eficient este cheia succesului pe piețele globale. IMM-urile pot opta fie pentru dezvoltarea unuia propriu, fie pentru colaborarea cu furnizori de servicii logistice terți, precum DHL Express, pentru mai multă eficiență și scalabilitate.
- Monitorizare și experimentare: Adoptarea unei abordări strategice, bazată pe testare și analiza indicatorilor de performanță, poate îmbunătăți semnificativ rezultatele extinderii internaționale.
Cele nouă componente oferă un cadru clar și ușor de aplicat pentru orice IMM care dorește să înceapă comerțul internațional, evidențiind provocările posibile și prioritățile care pot reduce costurile și riscurile, maximizând în același timp oportunitățile de creștere.
Ghidul complet „Extinderea globală simplificată: Ghidul complet pentru IMM-uri” este disponibil pentru descărcare pe site-ul DHL.
Comentarii articol (0)