ACCES GRATUIT
Mai nou, veniturile din fiare vechi trebuie impozitate la sursă
Veniturile pe care persoanele fizice le obțin din vânzarea de fiare vechi trebuie impozitate la sursă de-acum, în condițiile în care acestea erau scutite anterior. Totuși, măsura este văzută de specialiști ca o bătaie de cap pentru firme, cu efecte neglijabile asupra încasărilor la bugetul statului.
Articolul continuă mai jos
Mai precis, prin
Legea 141/2025 (art. II pct. 4, 9, art. VII) s-a stabilit că
„veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite ca urmare a predării metalelor feroase și neferoase și aliajelor acestora (ce sunt încadrate ca deșeuri - n. red.), din patrimoniul personal” sunt considerate venituri din alte surse pentru care trebuie plătit un impozit de
10%.
Automat, asta înseamnă că impozitul pe venit trebuie
calculat și reținut la sursă la momentul plății, de către firmele care preiau fiarele vechi, începând cu
1 august 2025. Cota de 10% se aplică venitului brut, iar persoanele fizice primesc direct suma netă. Ulterior, impozitul este declarat și plătit Fiscului până la data de 25 a lunii următoare.
Înainte de această modificare,
„veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deșeurilor din patrimoniul personal”, la care erau incluse și cele din fiare vechi,
erau scutite de impozit. Totuși, inspectorii fiscali au observat la controale că
există persoane care valorifică în acest fel cantități foarte mari de fiare vechi, astfel că se impunea modificarea regimului fiscal.
„Având în vedere constatările organelor antifraudă fiscală şi ale organelor de inspecție fiscală, potrivit cărora persoane fizice au predat societăților comerciale controlate, în mod constant, deşeuri din metale feroase şi neferoase și aliaje care, potrivit înscrisurilor verificate (borderouri de cântar, tichete de cântar, adeverințe de primire şi plată), provin din patrimoniul personal, însă în realitate acest lucru nu poate fi posibil, ținând cont de cantitatea şi valoarea foarte mari, precum şi deciziile instanțelor de judecată care au admis contestațiile formulate de contribuabili împotriva deciziilor de impunere, s-a conturat necesitatea modificării regimului fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice la predarea deşeurilor din metale feroase şi neferoase şi aliaje din patrimoniul personal”, scria în
expunerea de motive a legii.
Măsura este criticată de specialiști deoarece data trecută când a fost aplicată
veniturile încasate anual de stat au fost infime, prin raportare la alte surse de venituri. În plus, o aplicare adecvată a reținerii la sursă este posibilă doar dacă se fac controale ferme la firmele care preiau fiare vechi.
„Atragem atenția că existența impozitului pe venit pentru veniturile primite ca urmare a predării deșeurilor din patrimoniul personal, la centrele de colectare, a dus până în 2015 la revizionarea în mare parte a colectării primare de deșeuri, iar sumele colectate la buget au fost infime la acea vreme (10-15 milioane lei pe an). Aplicarea din nou a acestui impozit, pentru deșeurile feroase și neferoase, în lipsa unor controale ferme la centrele de colectare primare va duce la reluarea vechilor practici, cu efect negativ asupra firmelor mari din domeniu, care pot fi acuzate de lipsa trasabilității cantităților colectate de multitudinea de firme mici care fac colectare primară (nu înregistrează intrări) și vând la firmele mari de colectare și procesare a deșeurilor feroase și neferoase (de tipul REMAT-urilor)”, a punctat,
într-o opinie recentă,
Gabriel Biriș, Fondator la
think tank-ul The Tax Institute.
Pofităm de ocazie pentru a aminti că din practica verificărilor fiscale reiese că inspectorii
încadrează obținerea constantă de venituri din vânzarea de fiare vechi drept o activitate independentă. Automat, persoanele fizice care obțin astfel de venituri sunt obligate să le declare anual prin declarația unică și să achite taxe (impozit pe venit și contribuții sociale pentru pensii și sănătate). Însă acum este neclar dacă autoritățile vor continua această practică sau nu, în lumina noilor modificări legislative.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)