Concret, dacă uciderea din culpă într-un accident rutier este comisă împreună cu alte infracțiuni – cum ar fi refuzul testării alcoolemiei sau a celei antidrog, fuga de la locul accidentului ori ștergerea urmelor accidentului – judecătorii pot decide suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Or, această posibilitate intră în contradicție, susțin parlamentarii, cu scopul Legii Anastasia (Legea 213/2023), care a fost gândită tocmai pentru a descuraja comportamentele iresponsabile la volan.
Proiectul de lege de la Senat prevede că, în astfel de cazuri, instanțele să nu mai poată dispune suspendarea pedepsei. Practic, șoferii fără permis, aflați sub influența alcoolului sau a drogurilor, care fug de la locul accidentului ori încearcă să șteargă urmele acestuia, ar urma să execute efectiv pedepsele primite.
După cum se arată în expunerea de motive, gravitatea actului de a părăsi locul unui accident soldat cu victime umane, fără a întreprinde nimic pentru salvarea acestora, plasează fapta la granița juridică dintre ucidere din culpă și omor cu intenție indirectă, infracțiune pentru care legea nu ar trebui să permită pronunțarea unei condamnări cu suspendarea executării pedepsei.
Din perspectivă socială, după cum se arată în documentul citat, nesancționarea adecvată a unor asemenea conduite subminează încrederea cetățenilor în justiție și accentuează sentimentul de nesiguranță pe drumurile publice, familiile victimelor considerând adesea că dreptatea nu este pe deplin realizată.
Pericolul social ridicat al faptelor în care autorul unui accident mortal consumase alcool sau substanțe, s-a sustras de la prelevarea mostrelor biologice, a părăsit locul accidentului ori a modificat/șters urmele, impune o sancționare mai severă, menită să ocrotească viața persoanelor nevinovate prin politica penală a statului.
Legea Anastasia interzice deja suspendarea executării pedepsei pentru uciderea din culpă comisă de șoferi băuți, drogați sau fără permis, însă nu acoperă explicit situațiile de refuz la testare, fugă de la locul accidentului sau ștergere de urme. Noua propunere vine să închidă aceste portițe.
Atenție! Pentru a se aplica, propunerea legislativă trebuie votată de ambele Camere ale Parlamentului, promulgată de șeful statului și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (0)