Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Prin intermediul contingentelor tarifare, companiile pot obține reducerea sau exceptarea de taxele vamale pentru importul anumitor mărfuri în România, regulile fiscale în acest sens fiind înnoite marți prin ordin al Fiscului. Aceste contingente tarifare sunt stabilite de autoritățile europene și sunt valabile temporar, iar importatorii pot afla despre ele folosind două aplicații online. Citește articolul
Autoritățile au făcut noi demersuri pentru digitalizarea sistemului vamal pentru transportatorii de marfă, astfel că anumite documente, precum cererea pentru autorizația de plasare a mărfurilor, în mod regulat, sub un regim vamal ori unele informări se vor putea transmite, mai nou, online, și nu tipărite sau prin fax, cum se întâmpla până acum. Măsura se regăsește într-un ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat luni în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
În contextul multiplelor modificări ale Codului fiscal, inclusiv privind dispozițiile ce reglementează competența autorizării operatorilor de produse supuse accizelor armonizate precum antrepozitarii autorizați, destinatarii înregistrați, expeditorii înregistrați și importatorii autorizați, s-a stabilit o procedură unitară de soluționare a contestațiilor operatorilor menționați, de către direcția de specialitate aferentă, potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor (MF) publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
Impozitul aferent veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se stabilește, mai nou, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu l-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) modifică procedura de soluționare a contestațiilor în materie de autorizații în domeniul accizabil. Potrivit unui proiect de ordin al MFP publicat recent, în situația în care, pe aceeași cauză, instituțiile responsabile cu soluționarea contestațiilor au puncte de vedere contradictorii sau contrare punctului de vedere exprimat de direcția de specialitate, respectiva cauză poate fi supusă dezbaterii Comisiei Fiscale Centrale din cadrul MFP. Care sunt implicațiile acestei modificări asupra contribuabililor? Citește articolul
Intrarea în domeniul antreprenoriatului este guvernată de scopul principal al obținerii de profit. Profitul este deci rațiunea existenței oricărei forme de inițiativă privată, de la cea mai simplă afacere de tipul freelancing-ului sau întrprinderilor individuale ori a PFA-urilor și până la SRL-uri sau SA-uri, firme cu anvergură națională sau internațională. Citește articolul
În contextul noilor reguli de TVA privind comerțul electronic aplicabile de la 1 iulie, formularul 300, cunoscut și sub denumirea de decont de TVA, a fost ajustat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Acesta a fost adaptat prevederilor legale privind persoanele impozabile din România care optează pentru stabilirea locului livrării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial, care a intrat în vigoare la data publicării. Așadar, prin acest ordin, ANAF a adaptat formularul la noile dispoziții legale care se aplicau deja. Citește articolul
În contextul noilor reguli de TVA privind comerțul electronic aplicabile de la 1 iulie, formularul 085 a fost actualizat de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), pentru a putea fi folosit și de către persoanele impozabile din România care optează pentru stabilirea locului livrării în cazul vânzărilor intracomunitare de bunuri la distanță, potrivit unui ordin publicat marți în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Așadar, formularul menționat a fost adaptat la noile dispoziții legale care se aplicau deja. Citește articolul
La un an de la lansarea aplicației online pentru programări, 30.000 de contribuabili au optat pentru această modalitate de a valida conturile nou-create în Spațiul Privat Virtual (SPV) al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), după cum se arată într-un comunicat publicat luni. În acest context, reamintim cum se procedează efectiv pentru validarea unui cont nou în SPV fără a face deplasări la instituțiile statului. Citește articolul
Raportarea în sistemul SAF-T (Standard Audit File for Taxation - Fișierul Standard de Audit pentru Taxe) devine certitudine. Companiile interesate pot începe testarea noului sistem, care, potrivit autorităților, va fi obligatoriu de anul viitor pentru marii contribuabili. Parcurgerea acestui exercițiu este importantă pentru orice societate comercială, indiferent în ce etapă va fi obligată să se conformeze noii proceduri, având în vedere că este vorba de un sistem complet nou, de o complexitate ridicată și cu care trebuie să se familiarizeze până în momentul în care devine obligatoriu. Citește articolul