Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Avizele epidemiologice solicitate copiilor la reintrarea în colectivitate după o absență de trei zile consecutive nu vor putea fi cerute în situația revenirii din vacanțe, potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătății (MS) și al Ministerului Educației (ME), oficializat luni. Sublinierea era necesară în condițiile în care unele instituții de învățământ școlar și preșcolar aplicau regula privind absența de trei zile inclusiv pentru perioada vacanțelor școlare. Citește articolul
Autoritățile au renunțat la măsura prin care persoanele care au realizat stagiul minim de cotizare și care lucrează după împlinirea vârstei standard de pensionare ar fi primit anumite stimulente din partea statului. Mai exact, punctajul lunar realizat în perioada de după împlinirea condițiilor de pensionare urma să fie majorat cu 50%, ceea ce ar fi însemnat pensii mai mari. Citește articolul
Plata sumelor ce alimentează cele două fonduri speciale obligatorii ale oricărei asociații de proprietari – fondul de rulment și fondul de reparații – este o obligație ce revine proprietarilor de apartamente, nu chiriașilor. Citește articolul
Lista sărbătorilor naționale cuprinde, în prezent, nu mai puțin de 82 de astfel de zile. Printre altele, putem aminti de Ziua femeii, Ziua pădurilor, Ziua cărții, Ziua bicicletei, Ziua minorităților naționale, Ziua mamei, Ziua tatălui sau Ziua adolescentului. În aceste zile pot fi organizate manifestări culturale dedicate fiecărei sărbători în parte, dar ele nu sunt zile libere. Pentru că sunt reglementate printr-o sumedenie de acte normative, parlamentarii intenționează, așa cum apare într-un proiect legislativ înregistrat joi la Senat pentru dezbatere, să reunească toate zilele de sărbătoare națională într-un singur document. Citește articolul
În cazul în care cheltuielile de întreținere nu sunt achitate în termen de 30 de zile de la scadență, asociația de proprietari poate stabili penalități pentru sumele restante, care pot fi de cel mult 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, fără ca totalul penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat, potrivit legislației asociațiilor de proprietari. Citește articolul
Dat fiind nivelul ridicat de infracționalitate din zona exploatării forestiere, pe viitor, jandarmii vor putea opri și controla mașinile care transportă material lemnos și, dacă vor constata nereguli și nu vor fi însoțiți de polițiști, vor putea aplica chiar ei sancțiuni, potrivit unui proiect de lege înregistrat miercuri la Camera Deputaților. Citește articolul
Cei ce-și doresc să devină polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, pompieri sau maiștri militari se pot înscrie, începând de azi, pentru ocuparea unuia dintre cele aproape 2.700 de locuri disponibile, potrivit unui comunicat de miercuri al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Înscrierile se pot face până pe 14 septembrie, iar cererile se pot transmite doar prin e-mail. Citește articolul
Certificatele digitale COVID-19 vor putea fi utilizate, începând de mâine, și pe teritoriul țării noastre, nu doar în cazul călătoriilor în alte state membre ale Uniunii Europene (UE), pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a celor ce le dețin, apare într-o ordonanță oficializată marți. În plus, valabilitatea certificatului pentru test antigen rapid va crește la 48 de ore, de la 24 de ore, cât este în prezent. Citește articolul
În contextul în care online-ul a devenit parte integrantă a vieții de zi cu zi, nu doar în plan personal, ci și profesional, era firesc să apară preocupări legate de conduita în acest mediu. Un exemplu este cel oferit recent de breasla medicilor stomatologi. Printr-o decizie adoptată miercuri de către Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) s-au adus clarificări referitoare la activitatea medicilor pe rețelele sociale, care trebuie să fie ”responsabilă și civilizată”, în caz contrar riscând declanșarea procedurii de cercetare disciplinară. Măsurile se vor aplica de la începutul anului viitor. Citește articolul
Formularul folosit de contribuabili pentru redirecționarea a cel mult 3,5% din impozitul pe venit datorat statului (declarația 230) către organizații nonguvernamentale (ONG) sau biserici va putea fi depus direct la beneficiarul sumelor, potrivit unei ordonanțe oficializate aseară. Conform regulilor actuale din Codul fiscal, formularul 230 poate fi depus la Fisc fie direct în format fizic, fie online. Citește articolul