Doar solicitanții care pot dovedi că au un interes legitim mai primesc acces la informații privind beneficiarii reali ai companiilor înregistrate la Registrul Comerțului, după ce legislația locală privind prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului a fost modificată în luna mai a acestui an. Astfel, jurnaliștii care solicită informații despre beneficiarii reali ai unor companii locale, de exemplu, ar putea fi refuzați, în condițiile în care legislația nu definește clar „interesul legitim” și încă nu a fost publicat un ghid oficial în acest sens.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
O practică frecvent întâlnită în multe companii este aceea de a „închide poarta” în perioada dintre Crăciun și Anul Nou. Motivele sunt adesea de ordin practic, activitatea este redusă, clienții și partenerii sunt, la rândul lor, în vacanță, iar eficiența operațională este oricum diminuată. Soluția pare la îndemână, toți angajații își vor lua concediu de odihnă în acele zile. Impunerea acestor zile de concediu este, însă, problematică.
Actualul model al formularului de cerere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială va fi completat, după cum apare într-un proiect de hotărâre aflat azi în dezbaterea Guvernului, cu mai multe informații, respectiv cu unele legate de serviciul social solicitat, potrivit codurilor din nomenclatorul dedicat, și unele referitoare la solicitant și la situația socio-economică a acestuia.
În situația în care o firmă are un profit mare ce poate fi distribuit, pe final de 2025, asociatului unic, dar acesta vrea să încaseze dividendele în rate anuale, în mod normal ar trebui plătită contribuția la sănătate (CASS) în fiecare an, potrivit Codului fiscal. Însă un fiscalist subliniază că există o optimizare fiscală ce poate fi făcută pentru a plăti CASS o singură dată, nu la fiecare rată anuală.
Evitarea dublei impuneri
Convenție nouă România - UK: Despre salariați, membrii consiliului de administrație, artiști de spectacol, sportivi și funcționari publiciNoua convenție de evitare a dublei impuneri dintre România și UK se aplică persoanelor rezidente în unul sau ambele state și reglementează inclusiv aspecte privind salariații, membrii consiliului de administrație, artiștii de spectacol, sportivii și funcționarii publici.
O inițiativă legislativă care vizează completarea Legii Poliției locale cu scopul de a crea un cadru juridic pentru utilizarea camerelor audio-video portabile, tip „bodycam”, de către poliția locală a fost adoptată miercuri la Senat. Inițiativa conturează un temei legal clar pentru prelucrarea datelor cu caracter personal și stabilește condiții, limite și garanții pentru înregistrările făcute de polițiștii locali cu bodycam-urile, în condițiile în care, în prezent, numai polițiștii naționali pot folosi astfel de dispozitive.
Un proiect de lege pentru modernizarea profesiei de executor judecătoresc, adoptat anul trecut cu votul final și întors în mai anul acesta în Parlament, în urma unei decizii a Curții Constituționale, a fost respins astăzi de Camera Deputaților, terminându-și astfel parcursul legislativ. Proiectul își propunea modificări substanțiale în privința exercitării profesiei.
Trecerea de la Revisal la platforma Reges Online a evidențiat anumite neconcordanțe între datele existente și cele migrate, aspect care a generat discuții în rândul salariaților. În situațiile în care angajații identifică informații incorecte, aceștia trebuie să se adreseze angajatorului pentru rectificarea datelor, iar dacă problema nu poate fi soluționată, să depună o sesizare la inspectoratul teritorial de muncă (ITM).
Contabilii nu trebuie să se mulțumească doar cu măsuri pe termen scurt pentru identificarea și contracararea riscurilor de spălare a banilor la care sunt expuși, ci prevenirea spălării banilor trebuie să fie o strategie pe termen mediu și lung. Conform unui raport recent al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), în colaborare cu Corpul Experților Contabili și al Contabililor Autorizați din România (CECCAR), domeniul contabilității este destul de expus la riscuri.
Propunere de modificare a Codului de procedură civilă
UPDATE: Certificarea unui act ca fiind “conform cu originalul” se va putea face și cu ajutorul unei semnături electronice. Măsura, adoptată azi la ParlamentCertificarea autenticității unei copii a unui act se face, de cele mai multe ori, prin menționarea pe document a textului “conform cu originalul” și aplicarea unei semnături de mână. După cum apare într-un proiect legislativ ce a primit azi votul decisiv din Parlament, cel al deputaților, Codul de procedură civilă se va modifica, astfel încât certificarea copiilor actelor să se poată face și în baza unei semnături electronice.
